adevar si minciuna – Versuri.pro

C. O. D X Hodi - Antracit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Intro:
Bun, gata… Arată exact așa cum trebuie. Acum hai să scoatem asta de aici. Prinde capătul. O, ai grijă! Deodată ce ieșim, nu mai avem cum să intrăm. Dacă stricăm asta, suntem duși.
C. o. D:
Asta e o piesă de doi bani scrisă pentru doi fani
În nopțile în care parcă trec ani
Câte ziduri, atâția titani, în ciuda banilor
Rămân inteligibil mutual ca limba tibetanilor
Nu știu de ce mă agit, văd pereți de antracit
Decid octavele primare ca liderii la genocid
De parcă dau mâna c-un ghid, învie ficțiunea
Un foton fără pereche aspiră coliziunea.
Omit emisiunea, simplific până la clemență.
Mă întreb: ce se ascunde dincolo de absență?
N-am uitat procesul, doar plusez pe latență
Că în final rămâi cu pierderea ca la independență
Uitare, cruce pavată-n oase de pământ
Adevăr purtat ca florile în pletele de vânt
Liniștea o achiți și primești simultan
Ai grijă ce scoți pe gură ca o cioară cu Sharingan
Sub pași mărunți de particulă, ajungi până unde
Intenția lasă prin fapte gândul să se inunde
Parcă tot așterne într-un fals ticăit mecanic
Secunde mute, tainic teatru, uiți întâmplător
Zero crize lumești, mut foaia din Grimoire
Tot mai rar, fără să pun egalitate în ritual
Și totuși, în neputința mea, sunt fericit.
Voiam să ajung MC, dar nu-s nici supă la plic….
Refren X2 (C. o. D) :
Când adevărul piere-n bârfe, dreptatea n-are sens
Mult prea des repet semne ca un AI
Indiferent de apus, întrebări sau răspuns
Pacea mea mintală o dau în scris ca Sai.
Hodi:
Un mic Eden, când fac curat într-un infern
Ce-mi zice: Când mai dai pe acasă?
De-o vreme am înțeles că fața mea e tot mai stearșă
De la cât am fugit eu de frică, să nu fie arsă…
Hai, uite! Soare, rană pe pământ cum tot se varsă
Cum mă doare, nu contează
Când mă doare, e doar o fază
Cum îi prinde textul meu, la fel cum peștii-s prinși în plasă
Și-am scris așa, c-așa scriu când mă întorc acasă
Las’ că vezi că scap!
Mi-a zis și-atunci, și vezi că doar o parte s-a reglat
Poate sare peste stradă, orice pas ce l-am urmat
Poate-s tare, și-i o stare mai ușor de controlat
Poate-s oase ce-am călcat
Toate-s puse cap la cap
Ce maneca cu oase
O dau atât de ștaș
Singurul meu rival e-un ceas
O știu și-n pași de vals
În stradă am învățat eu dans
Însă-s mulți în jurul meu, n-am cum să fiu cel mai retras….
Interludiu:
Da’ cine scrie în halul ăsta? Ai putea da lecții de hip-hop, sau să deschizi o grădină zoologică. Sau ce zici să te duci la circ, ha? Știi….
Refren X2.
Outro:
Azi vă anunț că persoana care mi-a mâzgălit mașina cu graffiti va primi pedeapsa cu închisoare pe viață. Pe viață, am spus!

Grasu XXL feat Phelipe - Teatru de Război

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa I:
Asta-i începutul sfârșitului
Uită trecutul, începe acum necunoscutul
Dedesubturi, cuvintele ca scuturi
Demonii-n cârcă, dar tu încerci să-i scuturi
Astea-s minciuni adevărate
zâmbește, inima, acum scapă cine poate
La noapte vei fi la fel de departe
Fiindcă nu mai crezi nici tu că încă se poate
Am amorțit de când
Mi-ai zis că pentru mine n-ai vrea să stai la rând
Strâng bucățele și încerc să le dau sens
Adevarul e departe când golul e imens
Și atunci te întreb, mai crezi?
C-ai putea să ne salvezi
Dacă eu sunt orb, tu încă poți să vezi
Unde e adevărul fiindcă aș vrea să-l urmez.

Refren:
Hai să ne oprim
Să mai luptăm
Să închidem rănile și s-o terminăm.

Strofa II:
Sunt prea aproape, e totul pixelat
Mă dau în spate, tabloul e întunecat
Noi l-am pictat și l-am vrut colorat
Nici n-am observat când tonurile s-au schimbat
Minciuna se strecoară
Scriu adevărul ca să-l fac să reapară
Liniște, cuvintele încep să doară
Când tot ce-a fost odată viu începe să moară
Aseară am avut un vis
Mi-ai zis că ușa asta aproape s-a închis
Și mi-ai promis exact când nu eram atent
C-o să mă aștepți până în ultimul moment
Bun și cine minte acum
Unde-i adevărul, cred că s-a pierdut pe drum
E o linie subțire între dragoste și frică
Elefantul e prea mare într-o cameră prea mică.

Refren:
Hai să ne oprim
Să mai luptăm
Să închidem rănile și s-o terminăm.

Aseară am avut un vis, am avut un vis..
Mi-ai zis că ușa asta aproape s-a închis, că ușa asta aproape s-a închis. x2.

Refren:
Hai să ne oprim
Să mai luptăm
Să închidem rănile și s-o terminăm

Nichita Stănescu - Pledoarie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Toți tăceau ostentativ
ca și cum
li s-ar fi cuvenit să li se vorbească,
iar ei
de multă vreme ar fi avut
dreptul de-a fi obosiți
de cuvinte,
sau, pur și simplu,
să moară.
Dar când el le-a vorbit
toți s-au repezit asupra lui.
Toți dădeau în el,
toți se încercau, și se îmbulzeau
care dintre ei să-l învingă
mai desăvârșit, mai definitiv,
chiar și plătind, neferindu-se chiar
să fie arși pe ruguri
pentru aceasta.
Sau, pur și simplu,
să moară oricum.
Totuși, toți
deveneau cu atât mai mari
cu cât îl dovedeau mai slab
pe el, pe singurul.
Pe el
mincinosul.
Pe el
singurul care nu avea dreptate
și asta tot timpul.
Dar el,
el e singurul care a spus neadevărul
și e tot timpul
tot timpul lung în care
cei care au spus adevărul
au avut vreme să și moară.
Dar el e tot timpul
pentru că tot timpul
se va găsi câte cineva
care să rostească un adevăr
învingându-l,
chiar cu prețul de a se lăsa ars
pe rug.
El e necesar tot timpul,
pentru că este cel mai bun învins.
Fără el nu se poate nimic,
căci fără minciună
adevărul nu ar avea nici un rost.
Învins de toată istoria,
învins de oricine,
lipsit de un unic dușman,
prezent
la carul de triumf
al oricui,.
la atâtea care de triumf
încât numele lui
a devenit cu mult
mai vestit
decât numele
oricărui învingător de-al lui.
Învins de profesie
și prin mit,
dar dacă
el e, nu îndrăznesc să spun ce,
dar dacă
el e, el e, el e, el e…