Johann Wolfgang Von Goethe – Veneția 1790 – 78
„Tu te ocupi cu botanica? Optica? Ce faci?Nu-i de mai mare folos inimii duioase să miști?”Ah, duioasele inimi; Orice cârpaci le poate atinge,Fie unicu-mi noroc, pe tine, natură, să te ating.
1790
Johann Wolfgang Von Goethe – Veneția 1790 – 36
Viața omului ce-i? Totuși cu miile potViața să-i judece: ce și cum făptuit-a.Și mai puțin un poem e; totuși cu miile-l gustă,Cu miile-l critică. Scrie poeme, trăiește!
Johann Wolfgang Von Goethe – Veneția 1790-97
Marea vedeam strălucind, valul cel blând licărea;Vesel sub vântul prielnic, pânza plutea mai departe.În inima mea nici un dor; privirea-nsetatăSe-ntoarse curând către zăpada din munți.Multe comori sunt în sud! În nord însă-i unaCe, irezistibil, mă trage-napoi, ca un mare magnet.
Johann Wolfgang Von Goethe – Veneția 1790 – 73
„O gospodină de-aș fi, la casa-mi, să am eu ce-mi trebui,Cinstită aș fi și voioasă, cu drag săruta-mi-aș bărbatul”.Așa îmi cânta, printre alte cântece proaste, o fetișcană,Mie-n Veneția; și n-am auzit nicicând ruga ei evlavioasă.
Johann Wolfgang Von Goethe – Veneția 1790 – 55
Vremuri nebune-am trăit și am avut grijăEu însumi nebun să mă port, cumvremea-mi cerea.