Zgarie Nori – Versuri.pro

Zgârie Nori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Scriu blocuri și după blocuri zgârie nori
Ferestre lângă soare, lângă lună uneori
lângă unii călători aproape de meteori
și le scriu tot mai sus
devenind tot mai mic în fața lor
mă ascund în umbra lor
simplu pieton așteptând la semafor culori care nu mai vin
dar pe trecere mă car și mă duc să mă las într-un pas hoinar
retras în apartamentul meu încep să zgârii nori, încep să mă zgârie nori
încep să simt mirosul ploii
mirosul prafului de pe capote
mirosul prafului de pe comete și de pe coperte
în perete prind tablou cu influențe electrostatice și lumini sălbatice
în vitrină am deja machete dinamice ale orașului propus ce zgârie până sus
zgârii norii în răni adânci să curgă raze
zgârii norii, ridic pe schele de raze
zgârii visele și foile, ușa liftului și ploile, asfaltul și gradina și uzina și mașina.
după blocuri zgârie nori și după zgârieturi sunt sori
Eu vreau să zgârii norii ca păsările ce pot să atingă zorii
Mi-am zis că dacă tot m-apuc să mușc voi mușca nori
dacă tot m-apuc să îmi sting rănile le sting cu flori
Mi-ajunge atâta asfalt
Mi-ajunge atâta înalt
Mi-ajunge de la glezne până-n palma ce îmi plânge despre fierul ce îl strânge
zmeul zboară, omul fuge
mi-aminteau perechi de buze strângând chingile ce m-agățau de troleibuze și ganguri fluieră partruze
Eu mă-ntorc cu spatele și nopțile mă-nșală căci e aproape liniște
înc-un pas, haina-i ceață.
înc-un pas și am în față o cutie de chibrituri din ciment
și firimituri de viață
oare sunt, întreb și îmi răspund ‘nu știu’ tăcând
muribund
sau mai degrabă nou născând
ochi căscând
scânduri din asfalt călcând
oare sunt
oare o să fiu
jur mă simt de parcă-s înghițit de viu
și ajung la cerul gurii cu penița în timp ce scriu.
Eu vreau să zgârii norii ca păsările ce pot s-atingă zorii

Orașul Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce-i asta mă întrebi?!
E-un fel de lumea mea
Și o păstrez ascunsă-n debara
Orașul meu pustiu de buzunar în care nu prea vrea nimeni să stea
Așa că-mi fac de lucru cu o găleată de vopsea
Pe bulevard am pus un felinar să-mi amintească cine sunt căci
Eu uit iar și iar ajung
Descult, un făurar la gât cu un fular
Strigând la păsări ce nu țin cont de calendar
Coroane de frunze galbene doresc să-mi fie pat
Și vântul câinele meu dresat
Latră printre castani că stăpânul lui s-a internat și
Ma iubește sincer cum îl iubesc și eu
Doi fluturi pe umerii mei să nu-ndrăznești să-i scuturi
Uite-i cum se preschimbă-n ghiocei și dorm și ei îmbrățișați într-un pahar de aspirină și
Așteptăm vara ce parcă întârzie să vina
Ce goi sunt toți pe dinăuntru, îngeri cu pământești nevoi, pământul îmi sprijină avântul
Și mâinile refuză să cedeze, mă mână gândul
Orașul meu e-un cimitir de inorogi cu leagăne înalte, cu poduri dărâmate are o singură intrare
Pavată cu poze și povestioare, orașul meu abia mai stă-n picioare,
Mușcă din soarele lipit de mine pe tavan, cheia-i la mine, de fapt încuietoare n-am
Te-aștept cu coate julite și croiala mea de biet golan… bine v-am găsit.

Refren: E bine că v-am găsit în orașul meu
În orașul meu ciudat… orașul meu
Orașul meu… abia mai stă în picioare.

Orașul e cam ciudat, aglomerat și poluat
Cu desene pe asfalt și terase mincinoase
Cu dimineți mătase și nopți furtunoase
Și tâlhari ce au furtul în oase…
Te fură priveliștea și aproape liniștea
Ne fură priveliștea și aproape liniștea
Cimitirul este zâmbet viu, aleile sunt scâncet, știu periferia cântec viu, centrul rânceziu și
Străzile se sparg, copacii se sparg
Aripile se sparg, încet se sparg, încet
Crede-mă când spun, primarul este un hoinar
Crede-mă când spun, este un poet vulgar
Nu-i mai cere cheia, el e mereu încuiat
Nu-i mai cere cheia și el o caută disperat
Bine v-am găsit, de când vă căutam
Bine ați sosit, de când vă regretam
Clădirile sunt pentru voi căci mirosiți a cărămidă, le priviți de sub pupilă, le știți de vis și silă
Pentru afiș de lună plină, luminătoare de duzină-n orașul meu ciudat.

Refren: E bine că v-am găsit în orașul meu
În orașul meu ciudat… orașul meu
Orașul meu… abia mai stă în picioare

Hoinar (feat. Raluca)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu mâna-n buzunar, hoinar
și haina de vară pe umăr.
Mă plimb, pașii-s ușori pe urmele de nori
făcute altcândva să nu cumva să calc în ploi
copacii îi catâr din catări
flori de sub trotuar cântăresc în nări
flori de pe antene cad parcă în refrene
calc parcă prea devreme iar ceasul stă și geme
să-mi stea pe gene o aripă de pasăre opresc
o prescurtare către zburare așa c-o răpesc
pe gură o pun îmi trage buza-n sus și zâmbesc
și fluier un cântec lăutărește
volumul meu scade, peisajul crește
plimbarea mea mă duce de mână
o dulce stăpână mă duce de mână.

Refren: Vise și mâini în noi, pași în doi, te-aștept în ploi.
Cântece, soare râzând, păsări ne vom fi curând, te-aștept în gând.

Silueta mi-am lăsat-o-n voia nopții
la păstrare și picioarele mă plimbă ușurel în galantare
și timpanele îmi fluieră a liniște. Nu doare. Ca sunt singur și asfaltul
.. mă urmează moale..
cât îmi place să te văd cum clipești din felinare
mă saluți din semafoare. Îmi arunci câte-o cărare
o străbat cu ochii-n soare. Și mă pierd.. plăcut.
și mă scutur mut de troienele amare
căpătate-n capitale, suntem păsări călătoare în pachet cu o țigare.
și c-un dor nespus de mare.. de mare..
ne vedem cât de curând.. eu te port în piept și-n gând
.. dacă-s bine unde sunt.. îți trimit felicitare..

Visul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Noaptea nu-i geam fumuriu, am aflat într-un târziu
Că ce visezi devine viu.
M-am aflat într-un târziu zâmbind cald unui lambriu.
N-am aflat vreun dușman în tavan, doar umbrele ce-mi sar prin geam.
Doar și tu știi, genele pot evada din pușcării,
așchii de plus deschid în pleoape uși, dar
tu nu te feri de-mperecheri în agonii ce-ți luminează ochii larg deschiși.
Proștii le-au poreclit copilării, ce dacă,
tu să iubești orbește, că ce sădești în creștet crește pe tapetul cu nuanțe purpurii.
Te-ai trezit că-n loc de așternut ai sac de dormit din rai căzut,
alții au drept culcuș sertar pentru păpuși de lut.
Ca să le faci în ciudă lor, învelește-te în nori,
ei n-au decât să se-nvelească-n sfori.
Și dacă orașul tău de carne are porți, de ce n-ai hoinări în nopți,
ca să te-ntorci a doua zi c-un evantai din flori de colț.
Visul tău este real,
lumea ta de pe tavan
are vise peste tine așezate calm.
Visul tău este real,
lumea ta de pe tavan
este chiar visul din tine și e calm.
Din visul tău cel mai rău tu fă-ți noaptea cea mai bună,
cântecul care sună cel mai bine fă-l furtună,
fa-te că tună când plouă, fa-te iarbă dacă-i rouă,
fa-te glas dacă e nud, pas dacă e drum rămas.
Dacă e bun îți las visul compas
pe prag, că mi-e drag să-l ascut
și să-l ascult, să-l astup
și să-l ajung, să-l nasc și să-l
aduc în vals de orar fals.
Eu știu cum să țin ochii închiși,
am învățat să mă surprind și-i deschid pe furiș,
mă privesc de dinafară o iarnă și o vară
care pică una-ntr-alta ca o pană-n călimară.
Ca o pasăre amară, visul din tine vrea să iasă,
cerul desenează-l tu la fel ca prima oară
și întinde-te în pat, deschide ochii larg,
în tavan apare scris visul tău cel mai drag.
Visul tău este real,
lumea ta de pe tavan
are vise peste tine așezate calm.
Visul tău este real,
lumea ta de pe tavan
este chiar visul din tine și e calm.
Visul tău, lumea ta
are vise așezate
Lumea ta de pe tavan.
Lumea ta!