Vladimir Streinu – Versuri.pro

Gravitație

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Această toamnă, dintre vechi odoare,
Luceferii i-a scuturat gălbui,
Căzând drept stele vii, în mări, de mare,
Iar în grădina omului – gutui.
Copacii toți din creștere abdică
Și zbor în laț de păsări prinse sunt.
O, nici un plop împotrivind ce pică,
Liber-arbitrul să-și proclame-n vânt.
Pădurile se surpă-ntregi cerute
Și însumi cad din cumpeni ca un rest,
Mă-nchin cu toate frunzele căzute
Și ploile pământului acest.
Cu salcia pletoasă, rădăcini
Sucesc ascuns printre șopârle, pentru
A da răspuns acelor origini
Din tainicul și arzătorul Centru.

Diana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Am văzut, am văzut pe
Diana!
Eu ardeam în tufiș ca satirii:
Avea arc vibrator cum e-al lirii
Și tot arc vibrator și sprânceană;
Luminos o vestea cornul lunii,
Tremurau sub arginturi alunii,
Era ea, era ea – năzdrăvana!.
Era ea, nu era – năzdrăvana?
C-am sărit din tufiș ca satirii
Și-am văzut doar pe cer steaua
Lirii,
Amintind arcul ei și sprânceana;
Sta-n cerești panoplii cornul lunii,
Aromiți visau veverițe alunii,
Am văzut, n-am văzut pe
Diana?

Fântâna Sufletului Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Sufletul meu astăzi parcă-i o fântână,
Peste care-n treacăt te-ai plecat, fecioară,
Neștiind că ochii tăi or să rămână
Prinși în fund pe-oglinda undei de izvoară.
Sufletul meu astăzi – picurare lină –
Stă și-ascultă singur plânsu-i de cleștar..
…………..
.. Și te-așteaptă iar
Să-ți apleci deasupră-i trupul de lumină.

Noul Saturn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Inima cedrilor sacri nici ea
Nu mai e prinsă ca inima mea.
Ceasul și ziua și luna și anul,
Cercuri pe ape ce nu-și văd limanul.
Hore pun ca mișcătoare inele,
Limpezi, în jurul inimii mele.
Umbra, rea limbă de ceas, îmi dă roată,
Roată cu spițe de noapte-ncheiată.
Scrânciobul naltelor reci constelații
Suie și cade-n rotundele-mi spații.
Câte vârtelniți de timp sunt în cer,
Inima toate drept axă mi-o cer.
Ochi bulbucați dintr-al noulea turn
Cată cruciși către noul Saturn,
Căruia nașterea-n noapte i-o-mbină
Multa rotirilor muzică lină.

Moment Cinegetic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Am scos din panoplie o veche carabină
Să fiu pândar de toamnă pădurilor secrete;
Voi împăia o piele în pod sau de perete
Ca să-mi răzbun amarnic pe-o singură jivină
Totala-ngălbenire ce va să se arate,
Adusă-n blăni de şuie sălbătăciuni roșcate.
Dar n-apucai oțele a tinde prin frunzișe
Că fulgeră o fugă sub corni – cărămizie;
Pe dâmburi și muscele, de unde nu se știe,
Norod de vulpi aprinse, când drept și când piezișe,
Gonea – și ca tutunul, va trebui sa spui că
O ginte mai măruntă din jder sau nevăstuică
Tălăzuia o mare de curgeri argiloasă.
Cuprins în îmbulzeala făpturilor de iască,
Privii cum seara urma le vrea să tăinuiască;
Și-atunci, din anotimpul prea galben de pucioasă,
Trăgându-mi la-ndemână o pungă de cu alice,
Ochii buimac în toamnă întunecimi complice,.
Și-am s*****t din pușcă pe ceruri arzător
Un Orion și șapte-opt Cloști cu puii lor.

O, De-Am Putea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Doamne, când va fi lumină-afară!
Ploaia zuruie prelung și doare,
Pe sub ochii lumii fără zare
Lacrimile albii își săpară.
De la soare așteptăm, în ploaie,
Un alint melodios de șaluri,
Din mizeria fiertelor gunoaie –
Să se-nvoalte clare idealuri.
Ce e-n noi decât un lut de țintirim?
Unde – gând și unde – tină?
Ca ferești prin care să privim
Nici o clipă n-avem de lumină.
O, de-am putea ca trupul, în noroi,
Să-l lepădăm ca pe un vechi vestmânt,
Să urcăm ca fum înalt din noi
Și să nu ne mai simțim pământ!
Iar, în pustietatea Ta cerească,
Tu, Doamne, suferind de prea mult soare,
Durerile să ni se înfrățească
Și să plângem stele căzătoare.

Ritm Imanent

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Negre şi avântate-nspre mine,
Zbor peste nelinişti ridică
Lin desfăcute sprâncenele line,
Aripi prelungi de rândunică.

Dacă sub mări neştiute m-afund,
Printre corali de-aprinsă-aşteptare,
Ochii tăi mari se deschid în afund,
Scoici cu înstelate mărgăritare.

Gândului meu schimnicia să-i razimi
Caldă din simţuri făptura ta-mi creşte
Astfel cum soarele verii în azimi
Rumen din spice se reîntregeşte.

Totuşi noi, suflete, păsări cereşti,
Nu ne-am întâmpinat niciodată;
Sufletu-mi prin mângâiere te cată,
Semen ghicit pe sub scoarţe trupeşti.

Orice alintare pe trup se abate,
Doruri pun umbre pe suflet – departe;
Ducem, alăturaţi, înspre moarte
Singuri singurătăţi ferecate.

Strigătul tău vine, corn din desişuri
Veşnic necunoscuţi, veşnic aproape:
Maluri ale aceleiaşi ape
Cursă peste lactee prundişuri.

Texte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Texte jos, deasupra texte,
Numai viață, ce mai este!.
Noaptea-așterne text de stele
Cu majuscule-ntre ele
Și pe-o margine de zare
Stă pecete luna mare.
Cadru-și scrie textul verde,
Ci-nțelesul i se pierde
Ca o fugă, e și nu e,
Prin hugeac, de ciută șuie.
Și tot litere-nflorate,
Ca-n bucoavne ferecate,
Valurile universe,
Iute scrise, iute șterse.
Autorul cărții Lume?
Nu-i știu față, nu-i știu nume.
Semnătura-i e probabil
Fulgerul indescifrabil.
(Semnătura-i neciteață
Fulgeră-n zadar din ceață.).
O, amarnice dulci texte
V-am glosat ca pe-o poveste
Cu imagini erudite,
Eu, bătrân student în mite.
(O, amarnice dulci texte,
Vă glosez tot ca poveste
Cu imagini erudite,
Eu, cărunt student în mite.).
1959

Temutul Vânător

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cu flinta grea, cu tolbă și corn la cingătoare,
Pășesc în văzul lumii la cruntă vânătoare.
Rămas însă de poteri, sub catarămi și zale,
Cucernic, un călugăr grijește de-ale sale.
Eu sunt dintr-al acelui Sfânt Hubert moale cin:
Văd cerbul, plec genunchiul, las pușca și mă-nchin.
În zori, când intru-n codru să caut vieții-mi firu-i,
Pe frunte scutur ramul de rouă și mă mirui;
Aplec în taină creștet și frunze iertătoare
Pun bune mâini asupră-mi a binecuvântare.
Văzându-l în odăjdii, unui gorun al meu
M-am spovedit o toamnă ca unui arhiereu.
O, frații mei jugaștri și paltini și arini,
Mă simt greșit, tulpină umblând în rădăcini,
Trunchi înnodat sub drepți stejari, prea liniștiții,
Un strâmb eres în miezul acestei verzi justiții.
Căzut din începuturi Ia omenească treaptă,
Mă nevoiesc zadarnic la firea voastră dreaptă.
La fruntea de arhangheli cu glezne în ferigi,
Înalți cum nu-s pe ziduri înalte de biserici;
Poftesc la veacul dulce, nemăcinat de ornic,
La somnu-vă nici moarte, nici viață, și statornic
Vegheat de luminoșii ochi mari căpriorești,
Gălbii ca untdelemnul în sfinte-albe cești.
Și-apoi cu flintă, tolbă și corn la cingătoare,
Mă-ntorc de la vestita-mi temută vânătoare.

Romantică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe cal și-n oțele constelat,
Fireturi subt armură, ca un fur,
A dus în inima-i de cruciat,
Dintr-un levant de nimburi și-aromat,
Acelei care șoldul împrejur
În malacov ca luna și-a-mbrăcat.
Dar când pe ridicatele pridvoare,
Prin noapte-n rătăcitele cuvinte
Să-și sune și mai scumpele odoare,
Aude luminând o nechezare:
Pe calul alb cădere e-nainte
În trâmbițele soarelui răsare.
Tulpini înalte pleacă frunți de crin.
Din cer, tăcut, cad streșinile scunde.
Acele foste-mbrățișări, deplin,
Pe trup ca urme de inele-i vin,
Și, dreaptă, în nopți interioare ascunde
Salt lin albind subt lună de cavalin.