Sorin Cerin

Sorin Cerin – Depresiile Absurdului Carismatic

de

Atât de mult ne-au înstrăinat,Depresiile Absurdului Carismatic,de propriul nostru Sine,încât Non-Sensurile Existenței,au găsit în Moarte,unicul salvator,al Iluziei Fericirii,ce s-a ridicat,pe soclul de fum,al Umbrelor,pline cu Vise deșarte,prelinse printre degetele,Lacrimilor de Vânt,ale Inimilor de Pustiu,în brațele cărora,ni se înalță semeață,Ierarhia Disperării,care-și poartă Durerea,prin Zilele fără adpost,ale Frământărilor noastre,ce traversează,Zebra Binelui și Răului,prin locul nepermis,al Speranțelor,unde sunt … Citește mai mult

Sorin Cerin – O Stea Palidă a Uitării

de

Tărâmuri de Lumină Divină,ni se desfășoară înaintea Iubirii,care ne îmbrățișează,cu Sfințenia ei,de Adevăr Absolut,pe oceanul căruia,am vrea să navigăm,cu corabia Clipei Eternității,ce s-a sfărâmat,de țărmurile Privirilor de plumb,ale Morții,în care am căzut,atât de adânc,încât am devenit,o stea palidă a Uitării,căzătoare și ea,peste Orizontul Singurătății,care ne strivește,cu Disperarea unei Lumi,a Absurdului.

Sorin Cerin – Ce Au Rămas Să-și Dăruiască Seninul

de

Stropi de plumb,Cad pe zidurile cenușii ale gândurilor,strivindu-le cu greutatea viselor,tot mai tăioase și reci,dezertate din palmele bătătorite,cu disperare,ale unor zile fără adăpost,cernute prin sita deasă a durerilor,atâtor singurătăți,ale depresiilor absurdului carismatic,ce-și îneacă asfaltul pașilor pierduți,ai zâmbetelor încremenite,pe toartele cănilor de pustiu,ale cuvintelor aburite,de lacrimile ochilor de cer,ce au rămas să-și dăruiască seninul,nimănui.

Sorin Cerin – La Colțurile Pleoapelor Căzute

de

Lacrimi de Vânt,aruncate de Inimile de Pustiu,în brațele Orizonturilor indiferente,ale Singurătății,pe care le cern,alaiurile funerare,de Clipe veștejite,la colțurile Pleoapelor căzute,peste Ochii de Cer ai Viselor,ce-și duc traiul,prin Zilele fără adăpost,ale Depresiilor Absurdului Carismatic,al Iluziilor Vieții și Morții.

Sorin Cerin – Porțile Eternității

de

Am îmbrăcat cămașa neagră,a Uitării,peste pieptul Cuvintelor,care se scurgeau,în adevărate fluvii,ce ne înecau Viitorul,prin cutele fără de sens,ale Norocului,de pe fruntea abătută a Timpului,ce-și duse palma Eternității,la tâmplele Amintirii,care ne fulguia cu Dorul ei,Urmele pașilor Iluziilor Vieții și Morții,ce ne îmbrățișau Destinul,ce încărunțise la tălpile Iubirii,până când ni s-au deschis porțile Eternității,dintr-un cimitir al Prezentului.

Sorin Cerin – Sub Cerul de Plumb al Apasărilor

de

Vorbe goale,pierdute printre rochiile zilelor,despuiate de dorințe,se mistuiesc sub cerul de plumb,al apăsărilor,din care ni s-au întrupat,disperările,din ce în ce mai grele,peste țărâna privirilor împotmolite,în mocirla orgiilor,iluziilor vieții și morții,de care nu putem scăpa,nici dacă ne ascundem,în mormintele cuvintelor,de unde încă se mai simte,mirosul greu de cadavru,intrat în putrefacție,care ne caracterizează destinul,acestei lumi,a cărei împlinire … Citește mai mult

Sorin Cerin – Au Confundat

de

Atunci când Speranțele,au crezut că și-au redescoperit,Umbrele Amintirilor din Viitor,care se răsfirau,peste Fantomele Cuvintelor,pe care ni le-am rostit,pe Steaua Nemuririi,Luminii Divine,de unde am căzut,în brațele perfide ale Întrupării,din Depresia Absurdului,de fapt au confundat,cu ele,Lacrimile de Vânt,ale Disperării,care ne bântuie,Zilele fără adăpost,cu Singurătatea de noi înșine.