Sikeratscriptum – Versuri.pro

Așa a Fost Scris…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Strofa 1 (Eretic).
Ți-ai îndrumat primul pas după luni întregi,
Și căderile grele ți-au dezvoltat instinctul de sechele,
Pentru o nouă filă, s-a îmbuiat în cerneala vieții penița
Să îți scrie destinul, drumul pe care trebuie să mergi
Sentința de a trăi ți-o decide,
Când să zâmbești, te menestrește să greșești..
(Așa a fost scris..)
Ba, tâmpitule, tu mai crezi în povești?
Razbună-te dacă simți nevoia de a te răzbuna,
Nu aștepta să-ți pice din cer dreptatea sau c-o va tuna,
Nu trăi din cărțile proaste ce creează fantezii,
Singurii proroci au fost tot oamenii,
Efemeri ce și-au găsit scuză-n ursită
Pentru neghiobii, și zombau minți proaste
Din vii în marionete nevii.
Tu trădează-ți gândul de pocăință falsă
Uită profeția, amintește-ți cine te îngână,
Nu a fost o filă, ci o ființă,
Ce te-a trecut prin lume și te-a ascuns de umilință
Pentru a fi fericit nu e neapărat o schiță ce ne scrie
Despre scrieri dintre scrieri
Despre sicrie îmbrăcate în carne vie.

Refren :X2
Întinde umbra pasului tău peste foaia căilor,
Întinde calea în umbra ochiului curat, în ciuda acelor,
Ce întind umbre ale porților închise,
Peste frunți, peste căi deschise, dar închise în noi.

Strofa 2 (Atarax).
Despre scrieri dintre scrieri
Despre sicrie îmbrăcate în carne vie
Frunte în cenotaf semnat în resemnare, ,Așa a fost scris pe vecie”
Prostie! Calea vinovat rătăcită o scuzați ca fiind tăiată de pașii pisicii negre,
Astfel orice țel piere, zilele mor, disperarea însă în reîncarnare tot mai închegată din zori în zori e plânsă tot mai tragic de pori,
Destinul.. mâzgâliturile peste propriile foi, prorocii n-au scris decât despre ce scriem noi,
Dumnezeu.. El oferă fiecărui o șansă, NICIO babă ticnită nu mă dictează pe mine spre ziua de mâine, nicio farsă.
Nicio farsă!!!.

(Eretic)
Întinde umbra pasului tău peste foaia căilor,
Întinde calea în umbra ochiului curat, în ciuda acelor,
Ce întind umbre ale porților închise,
Peste frunți, peste căi deschise, dar închise în noi.

(Atarax)
Însă nebunii ăștia prin vrăjitorii strangulează suflete cu mâinile unor agonii.
Preoții, cei ce luptă în Numele Domnului, însă războiul creștin a zgâriat prea multe nume pe cer,
Peste pereții sacrului lăcaș ați întins voințe mizerabile îmbrâncindu-vă frații patimaș,
Sfânta cruce e deja cruce de aur, ce va pleca sfântul Duh (nu spre Cel de Sus).
Capetele-s plecate în fața propriilor suflete plecate dintre cele bune aproape toate,
Vârste fragede muncesc cu voință și răbdare deja în sudoare, peri suri,
Și niște alintături știu doar să verse mofturi
Echilibrul se pierde împletindu-se cu dreptatea
În strângerea frâurilor de fier fiecare inel curge sânge peste ambele talgere.
În pielea personajului vinovat
În pielea ce respiră-n rană
În pielea mâinii moarte ce scrie astfel prin pană
SUNTEM NOI, SUNTEM NOI VINOVAȚI, DOAR NOI PENTRU TOATE.

Poezie Neagră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Atarax.
Fragedă cum e pielea minții strânsă până la sânge de ațele gândului
Iar… gândul…: lumea neselectată, intrată dincolo de Porțile Raiului
Fără voia lui Dumnezeu… oare… oare ce-ar rămâne în urmă?!
Inocența printre flori uscate, copaci ce ard își curmă zilele
Profeția… pare spoială și foi ce plâng cu lacrimi de cerneală
Scurse din rânduri ce-au descris poate cândva un vis celest, de veșnicie
Diavolii savurează ce se-ntâmplă într-un pahar de sânge la serbări
Multe întrebări, puține răspunsuri, puține începuturi, multe urmări
Dramatice a unui destin omenesc blestemat rămas pe veci în păcat
Cel ce l-a scris parcă intenționat a pus trei puncte…
La fiecare sfârșit nesfârșit spunând îndoit… PREA FERICIT
Atunci când la lumină în renaștere pare să fi deschis fără teamă ușa zilei de azi
Aceeași răutate se răspândește prin urletele ce răsună în ecou
Casa e pustie, o mie de suspine și pasărea moare în chinuri
Pene de gând smulse rând pe rând scurgând durerea pe foaie ca un stilou
Ușa se închide, ața se rupe și rana se deschide din nou
Acoperind visul cu un cearșaf de iluzie… îmbibat de lacrima doliului…

Refren:
Scurgere de lumină prin praf… e lampă-aprinsă
Ideea umblă prin epitaf… e-n peniță prinsă
Atingerea de muză-acum zisă… e îmbrățișare sacră
Pustiu de întuneric, lumea-i stinsă… e Poezia Neagră.

Acum vă vin în vizită plângând și aducând într-o mână doi trandafiri
Căci intrând în cimitirul societății pentru voi mai aduc și mii de foi cu poezii negre
În care vă descriu cu ură viața din existențele voastre funebre
Vă calc mormintele, vă rup coroanele… VĂ CREDEȚI ÎNCORONAȚI?!…
Atunci când vă câștigați luptele prostești înjunghiindu-vă copiii pe la spate
Sau… un tată, „îngrijorat” își educă fiul până într-o zi când mult prea „educat”
Ăsta e găsit de prieteni, gonit de îngeri… atârnat în suicid de o frânghie
Ăsta e apusul unui răsărit, asta-i inocența curmându-și zilele
Așa-ziși părinți încercând să eschiveze, încercând să devină sfinți
După ce v-ați întâlnit la naștere propriul copil cu un sicriu… SUNTEȚI TIMPIȚI!
Mame iubitoare își plâng micuții născuți bolnavi sau morți, Oare cum poți?
Să-ți scuipi în ochi un dăruit miracol și să treci peste el asemenea unui obstacol
Ati îndrăznit și… am murit copil, abil… să vă văd…
Pentru a putea vorbi despre lacrima lucrurilor ce-și varsă durerea peste noi
* privire inspre doi ochi ce scaldă suferința anilor strânsă într-o clipă
E de ajuns, pentru a putea spune povestea copilei ce-a rămas părăsită
Iar noi, lume ne-am aruncat în uitare semenii în răni, slăbiți de risipă.

Meditând idei de pânză țesute în basmele, împletite în strofă
Întinsă pe pânza plânsă de litere de sentiment din a sufletului stofă
Căci, asta-i poezia sărutărilor sălbatice dintre suflet și ură
Iubiri profane pe un pat cu țepe, în sine… acaparând eul din dispute
Blesteme purtate cu sânge prin gură, ingenuități violate în gânduri pierdute
Aruncate, îngenuchiate în colțuri de copilărie… urlete din șoapte…
Neauzite în urechi asurzite de frică și orgoliu, răzbunare pentru toate
Înmormântare a fostelor perechi în familii plânse, pierite poate…
* speranța, un poate, o poză și un început, însă e orbire în privire
Din amintire prea multă spre prea multă tânjire revărsată zi de zi
În zâmbete ce-au fost desenate pe buze, strop de gând sărat, picurat
Din cauza voastră, căci ați uitat de fețele fine în ridul umbrei voastre
După uși întredeschise fețe ce simt prelingerea tristeții prea devreme
Ați uitat să oferiți culoare în culoare… dragoste pereților din casă
Pietre reci, colțuri sumbre, divorț între scaunele de la masă
LASĂ, uită și iubește, căci ochiu-i plâns fără voi în draperie
„LASĂ”, să nu mai spui, tu celălalt, e suferință… nu uita…

Refren:X2
Scurgere de lumină prin praf… e lampă-aprinsă
Ideea umblă prin epitaf… e-n peniță prinsă
Atingerea de muză-acum zisă… e îmbrățișare sacră
Pustiu de întuneric, lumea-i stinsă… e Poezia Neagră

Chiar Și Azi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eretic.
Împinși cu fața-n glod pentru adevăruri scrise,
Încercând să scoată la iveală fețele plânse,
Dureri și lacrimi strânse de multă vreme-n sine,
Speranța moare ultima, așteaptă-te la bine!
Când nu te crede nimeni, învață să te crezi,
Când nu te crezi pe tine, învață-te să pierzi.
Ne sunt citite destinele în șoapte
Și dintre șase locuri ne aflăm pe locul șapte,
N-avem dreptate! Nici în lucruri evidente.
Suntem umbriți de legile defecte.
Lăsăm ochii întredeschiși în fața luminii și ne-ncruntăm,
În schimb, în întuneric riduri n-o să avem.
Dedic versuri, destinate ca lentile,
Să vedeți negreala care vă susține
Cu mâini fine, vă mângâie schelete,
Privim înainte cu fața la perete.
Cu cât mai independenți, cu atât mai marionete.

REFREN:
Chiar și azi pentru un vers, chemat să-mprăștie ceața,
Unii își dau aere, alții își dau viața.
Chiar și azi pentru un vers, chiar și azi pentru-o carte,
Se condamnă la nemurire, se condamnă la moarte.

Cântăm zilele, cântăm lumea în lacrimile unui plânset de vioară,
Poate nu simțim un zâmbet,
Poate simțim un scâncet de fecioară, or fi urechile noastre bolnave?
Sau ale voastre surde?! Or fi vocile noastre nebune?!
Sau ale voastre mute?!
Un gând nu-și găsește locul, se rupe în părți,
Un om ce știe plaiul se strânge din bucăți.
Într-un freamăt de zile, într-o speranță vie
Caut un viitor fără de utopie.
Ce se știe, deja e integrat, adormi în căldură,
Dar te trezești înghețat.
La lira omenirii sunt rupte
strunele iubirii, fericirii, nemuririi și asta doare.
Nici azi nu s-a găsit acel sudor să le repare!
Încerc să întind coarde, gata să iubesc,
Voi nu știți cum e să iubești, să fii iubit,
Gata să fiu fericit, voi nu știți să fiți fericiți.

Lovesc în gol, mă-ngrop în sol,
Renasc în sunet, sunt muritor dar tot adulmec.
Poeți ce ascund sensul să nu fie judecați,
Pereți ce strâng gândul până zboară din abzați.
Ziceți tot ce trebuie de spus
Căci lumea pleacă într-un apus, în plus
Nedumeriri ce zboară în infinitate,
Chiar și azi peste tot sârmele-s ghimpate,
Chiar și azi peste tot peisajele sunt mate,
Tratate prin indiferență.
Puțini ce-și mai dau refrenele cu competență!
Ecouri goale înfloresc în răsuflări de ghicitori,
Aarmonia e strivită dinafară deseori,
Adevarul ne propagă o spaimă fină
Iar fierul strălucește în propria-i rugină
Aburii dreptății se zbat s-ajungă-n nori
Ca mai apoi, să curgă peste noi șuvoi
Dar suntem limitați să vedem ce ni s-arată
Și nu putem schimba nimic sau totodată!

O Scrisoare Pierdută

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Atarax:
„Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare,
N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalță pân’ la ceruri din a lumii deșteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor? (Alecsandri)
Nu mai auzi nimic când limba sângerează în stâlcitură,
Românescul steag nu mai e perdea în prag,
E-o zdreanță spălăcită ce-atârnă zbârcită
C-un ciocan și-o coasă cârpită.. pe frontispiciu.
Colo și colo, dincolo de ziduri publice
Valorile sunt îngropate pe sub bănci
De către mâini urâte ce se prostesc în mită.
O mână leneș ține cartea.. se prăfuiește,
A doua harnic întinde banu.. nu mai tihnește.
Prostu’ de român-basarabean râde cu poftă!
Ce hal! căci, „grăiește moldov’nește”!
Rânjește, rânjește, aia defapt e oglindă!
Iar mutra și vorba ți-e cam scârboasă,
Deci, încetează cum zici tu „moldovanule”
.. și gândește!
Asta-i o scrisoare semnată de-o nimica toată,
Asta mai fâlfâie pe-aici, dup-a graniței poartă.
O scrisoare rătăcind strigă spre cei plecați
Întâmplările copiilor rămași singuratici.
-Despre ai tăi?.. păi, ce să zici?
E frumoasă, dar ceasurile nu gem în fotografie,
Căci, fetița și băiețelul de-atunci,
Nu-ți mai sânt niște pici, au crescut,
Au acum alte nevoi și le lipsesc prea multe.
Neajunsul ajunge șiroi, dar cel mai greoi,
Sărutul tău pe-obraz înainte de plecare,
O strângere de mână și un sfat pe mâine
Le lipsește! le lipsești tu!
Le lipsești tu! căci, odorul nu-ți mai duce dorul
Când pe banii trimiși de tine
Se îngrașa porcul! TU, ce faci?! Nu te are pe tine, n-are educație
Ș-îl mângâi pe piept cu bancnote?!!
Însă-n valizele plecării ai smuls și te-ai azvârlit,
Haina plânsă de inima dezbrăcată a unui copil zgribulit.
(Zeci de mii de lacrimi).
Refren:
Zeci de mii de lacrimi, vărsate pentru mii de mame,
Sigur că vine potopul dup-atâtea bocete pe rane.
Un mizer de oameni ce-au rămas pe plaiul nostru,
Deșteaptă-te basarabene, ascultă, nu rânji ca prostu!.
Zeci de mii de lacrimi, vărsate pentru mii de mame,
Sigur că vine potopul dup-atâtea bocete pe rane.
Un mizer de oameni ce-au rămas pe plaiul nostru,
Deșteaptă-te basarabene, ascultă, înțelege, nu rânji ca prostu!.
Eretic:
Vă scriu această scrisoare ce va pieri in mine..
Sunt rătăcit.. nimeni nu mă mai susține.
Aș dori să simt căldura.. dar e prea departe.
Am uitat-o.. nici ea nu-mi mai face parte..
Vreau să-mi vărs sufletul fericit în lume..
Dar nu-l am.. am doar amintiri străbune..
Scrise-n mii de poezii ce vă duc dorul
De un poet fără nume ce și-a înghițit fiorul..
Și acum îl frământă o-ntrebare din adânc..
Scumpe, dascăle, cum mi-ai putut lăsa sufletul sărac și flămând
Cum ai putut? Spune-mi? să nu-ți repet greșeala..
Ai plecat în lume.. mai lăsat vorbind cu coala..
M-ai lăsat să-mi învăț singur din școala vieții,
M-am alinat în amintiri ca demenții..
Când în locul vostru mă-ncălziau podul și pereții..
Iar acum vărs pe foi sudori să vă desenez cărarea înapoi,
Fiindcă acum, fără voi, într-un roi de gânduri
Și penelul mi-i greoi.
Refren:
Zeci de mii de lacrimi, vărsate pentru mii de mame,
Sigur că vine potopul dup-atâtea bocete pe rane.
Un mizer de oameni ce-au rămas pe plaiul nostru,
Deșteaptă-te basarabene, ascultă, nu rânji ca prostu!.
Zeci de mii de lacrimi, vărsate pentru mii de mame,
Sigur că vine potopul dup-atâtea bocete pe rane.
Un mizer de oameni ce-au rămas pe plaiul nostru,
Deșteaptă-te basarabene, ascultă, înțelege, nu rânji ca prostu!

Priviri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îmi tremură mâna, vă mâzgălesc niște litere,
Îmi poartă vina, e o lucrare de admitere,
Un CV în care vă scriu grăbit,
Să mă-nțelegeți, să ne-nțelegeți, gândul albit.
Eu eretic m-am pierdut în poezie, doar în ea mă regăsesc,
Plătesc cu agonie, plătesc cu scriptul meu firesc
Și greșesc adesea, căci voi o lume întreagă,
Iar eu în doi și niște foi.
Scribd Erat Scriptum, o boală de care e greu să te ferești,
Ce concordează lumea, și fapte nebunești.
Da, noi priviri în fața ochilor curați,
Și scuipă cu venin în cei mișei și blestemați.
Muza, o imaginație ce-și știe scuza,
Te sărută cu miraje și pleacă ursuză.
Te lasă, nedumerit, în stare de spirit, în gând și în cerneală,
Apoi sărutul te îneacă în spoială, acum ești singur.
Ai o lume de necaz, indiferență și un ogor,
Căci îți dorește să fii dur.
Scrie…

Refren:
Și scrii… te afunzi în poezii,
Freamătul se revarsă ca în jocuri de copii.
Și scrii… cu pete de ironii
Peste patimi ce zâmbesc la apus de erezii.

Ating, îmbrățișez, ascult, gândesc și… scriu,
Mâzgălesc și-apoi sparg nervul pe foi,
Unele gânduri mă taie… nu mă opresc,
Ma mai lovesc cu mâinile în cap,
De asta nu-mi place să vorbesc despre mine.
Nu sunt Atarax, eu doar tind spre el.
De ce scriu? Mă omoară mutenia de afară!
De ce scriu? Vreau să-mi și să vă vorbesc,
O cafea și un pix blestemat,
Și simt bătăile pe care,
Îi joc ritmul ca un descătușat.
Asta e drogul meu, îl trag în ascultare,
Să nu vă mai aud, îl trag, să nu v-aud, DAȚI MAI TARE!
Și scrii, te afunzi în poezii
Freamătul se revarsă ca în jocuri de copii…

Pe Tărâmul Hip-Hop

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fac pasul printre cei ce-au hotărât să meargă desculț pe pietrele meditării, oameni ce s-au săturat
Să tot evite pietrele ascuțite, aruncându-le în adâncurile uitării împreună cu cioburi de sticlă,
Răspândite de circumstanță, menite de proroci, să taie orice țesut de curaj sau speranță.
Dureri concentrate într-un condei, sulițe aruncate în luptele cu zmei, văzând miei sângerând
Fac o sumă a unor factori mentali, percepând rezultatul ce se rezumă la: Furtuni sociale
Provoacă daune în mediu, din zare imaginea sumbră se reflectă-n inspirația literatului devenit lefegiu,
Într-un război cu ploi mintale de gânduri și aspirații, dintre contracții poetice pe spații libere
Se ivește câte-o veste pe bază de remediu, coala primește-o vlagă și combatantul
Oferă colaci de salvare pentru cei ce se îneacă-n cloaca FĂRĂ REGRETE RUP CÂT MAI REPEDE,
PLETE CRESCUTE-N BOLI ȘI DEFECTE, plec din portul nefiresc, firesc pentru-acest omenesc
Plec capul în fața celor ce mi-au oferit o stare de spirit, lecții, concepții transmise prin boxe,
Dau frâu liber eului, scot de la brâu sabia, corabia e pregătită, orice val gata să-l spargem, deci am pornit în larg!
Refren:X2
Simte-ți sufletul, alergând pe alei de început
Același loc, altă imagine, alt pământ
Pasul e făcut, în rezumat, eul s-a schimbat
În efect mă regăsesc pe tărâmul Hip-Hop
Uneori sufletul îmbracă veșminte mătăsoase, oferte de propria muză, alinare și inspirație, vinovată parcă merită o scuză, golurile sunt umplute, tot ce pute capătă miresme, mulțumiri exprimate prin credință.
Alteori un vers schimbat de mii de ori, privighetori ce opresc din cântat, cerul senin se pierde în păcat și ceață.
Fața de ființă provoacă doar greață, receptorii spirituali simt adeverirea de preziceri,
Scrieri ca secere ce seceră boabe de ataraxie, pacea este furată de amnezie,
Iar ostașii tind spre victorie fiind în căutare de strategie și astfel două părți:
Comedii și drame, ficțiuni și realități îmbinate prind aripi pe simfonii formând un întreg
O imaginație, un scop regăsit printre multele dorințe, cu plecăciuni și rugăciuni închinate
Acesta se cultivă printre semințe, un pas făcut în așteptare de roade, într-un moment dat
Pământul scoate la suprafață dorințe sau nedorite, fericiri sau suferințe, rămășițe din voințe
Unii le-au păstrat, alții le-au pierdut sau poate chiar le-au aruncat, consolat de libertate
Uit de basme sau alte legende mistice, povestind din priviri realiste despre malurile lirice..
Refren:X2
Simte-ți sufletul, alergând pe alei de început
Același loc, altă imagine, alt pământ
Pasul e făcut, în rezumat, eul s-a schimbat
În efect mă regăsesc pe tărâmul Hip-Hop
Voi, greșiți sunteți, greșit judecați, precum plebeii
Ne judecați după toale, și după scriptele fatale,
Care vă dezonorează firea ce ați vrea să semene cu leii. Ironiile sunt istorii, bogățiile sunt istorii, bucuriile sunt erori adesea vărsate peste noi,
Din nori nu mai cad focuri cad doar ploi și gheață
Urmașii de la noi sau din noi învață?
Adormim freamătul din sine, dar lăsat de azi pe mâine
Își pierde interesul,
Și-și pleacă capul în fața oricărei neștiri că universul
Nu tinde să descopere, nu tinde să cunoască,
Și rămâne-n continuare aceeași turmă înapoiată
De homo sapiens, ce prelucrează din nou cel mai fertil pământ
Creierul uman,
Și de la an la an, sudori vărsate în zadar
Ce satură setea tărâmurilor secate ca zilele din calendar
Dar uneori rodesc, din sângele ce îl rostesc poeții
Ca sacrificii pentru micile indicii, lăsate sau uitate
De foștii proști care n-au păstrat ce le-a fost dat.
Mi s-a deschis o poartă și-am intrat, mi s-a luminat un drum,
și-acum..
Alerg pe acel drum îngândurat și-mi spun „Cred că zac pe Tărâmul Hip-Hop”

Să Poți (feat. Cenzurah)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Încearcă să fii demn de a trăi pe acest pământ
Surâsul să nu-ți fie cel mai rar gând
Să nu-ți lași sentimentele moarte în gloate
Să ai un prieten aproape, un frate
Și poate, să-ți poți strânge în brațe jumătatea
Să nu-ți ajungă nici infinitatea,
Când în noapte auzi șoapte dulci,
Iar dintr-o sărutare lăuntric fugi în neștire..
De fericire de parcă te conduce-n nemurire
Să poți trăi cu clipa, iar când ți-e frântă aripa
Zboară cu gândul, mai repede ca vântul
Spre fericire, căci te așteaptă și pe tine
Clipe de fiori, regrete și înălțări
În paradisul pământesc cu zâmbete și lacrimi
Grații și dureri, cu focuri și scântei
Movile de Idei..
Iar când viața te răsfață și ești iubit de toți
Deschide bine ochii învățate „să poți.. „.

Refren:
Să poți să vezi atunci, când prietenii te-nșeală,
Să te ridici atunci, când alții te doboară,
Să speri mereu din suflet, că totul va fi bine,
Să privești înainte, și s-aștepți ziua de mâine.
Să poți, să speri, să nu te superi, să nu mai suferi.. încearcă
De parcă.. ți-e vagă și rece simțirea.. clipa nu e frumoasă?
Când plină parcă de cânt îți spune, ,Te iubesc, mami”
Sau când prin îmbrățișare îți uită orice jale, îți spune, ,Tati”.
Doar în doi.. nicio lume.. îți șoptește mângâiere pe frunte
Atât de duios zicând mulțumită cu pielea-i fină, , ,tu și eu-s”
Și ziua, și viața.. altfel pur și simplu, când, când..
Gândul împletit în sentiment te zboară în cer, e simplu,
Pur, când prinzi în zile agrafele lunii din nopțile vegheate
Desenate în tablouri peste pereții celor patru camere.
Trăiește, hrănește-te cu clipe pure și simple, spune-le la toți
Despre un soare, un cer, o lună, spune-le să învețe cum, ,se moare”.
Spune-le, ,e înaripare”, tu să poți să treci printre toți..
Tu să poți să vezi, să prevestești înainte și să speri
Tu să poți să treci printre toți!!!