Romulus Guga – Versuri.pro

Ianuarie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O, viscolea azi-noapte, viscolea gândul nostru de-a fi eterni,
stau în casa ta cu tine și simt că de moartea din mine te temi.
Eu vreau să te vindec
și nu fac cu mângâierea decât a te speria,
stăm singuri și ni se pare că
știm că-n casa asta e îngropat cineva.
Stă și duhnește atât de plăcut
sub vraful grotesc al mâhnirilor noastre,
am scris pe panglici de liniști cu lut, niciodată, niciodată nu vom uita.
Tu te temi și pe mine mă bântuie spaima că nu mai ești, că nu mai sunt, că un duh potrivnic veghează ultimul nostru cuvânt.
Și ninge, și ninge sărac cum toate au fost iarna asta, nu mai tresări, nu mai tresar, moartea ne-a aburit fereastra.

Să Ne Bucurăm

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Urechea mi-o lipesc de pântecul tău,
aud moartea cum începe a mișca,
de parcă o să naști, cum toate se nasc,
femeia mea, probabil iubită și de
Dumnezeu.
Apoi vom sta să privim cum crește și umblă,
cum întreabă curioasă sau curajos,
noi zilnic ne vom coborî mai jos,
spre treapta inițială.
În fiecare zi, cu fiecare zi
ne bucurăm murind câte puțin,
secunda a trecut undeva pe sus,
templu menit să ne iubim.
Lasă mâinile peste mine și fă semne, așază diamantul pe creștet și stinge focul ce leagă cerul de pământ, astupă-mi urletul cu cărbuni să încep marea aventură ce-o să mă facă aur. În noaptea asta am auzit cu urechea lipită de pântecul tău prevestiri ciudate.
Să ne bucurăm, să ne pregătim, să ne bucurăm.

Ochiul Negru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O,
Doamne, am văzut un ochi negru în care lumea dilatată-i miracol, și nu era ochiul
Tău, cum sperăm, ci al mortului rege
Claudius prefigurat de ploaie pe geam.
Era un abur pe urmă, ce
Tu l-ai trimis prin nările mele prin care comunicăm, în putreda
Ta
Danemarcă.
Acum pentru mine toamna are un sens, și chiar
Tu dacă ar fi să cobori pe pământ, prelinge-Te cu ploaia pe geam să fiu sigur că ești mortul rege ce-l așteptăm.

Gravura

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Atât mi-e de puțin timpul,
Atât de grăbite sunt toate,
Atât de ușor se strică
Ce la naștere pare eternitate.
Nici cărți nu răspund, iar cei ce au fost
Tainele toate le-au închis cu ei;
Iar noi ce suntem dezlegăm
Doar drumul ce-au lăsat în urma lor.
Doar poate mai târziu, când vom fi morți,
Se va găsi un sens acestei treceri.
De aceea cred că-i timpul să iubim,
Să dezlegăm ce vâsle-ascundem
Și fără teamă în mări deschise
Să descrețim mâhnita frunte-a lumii.
Atât mi-e de puțin timpul,
Atât sunt de grăbite toate,
Atât de ușor se strică
Ce la naștere pare eternitate.

Iarna pe Botul Lor Roșie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Gâtul tău alb, Françoise,
mi-amintește de zăpadă…
Zăpada îmi amintește de lupi;
Gâtul tău alb, Françoise,
Cai alergând; luceferi fierb în zăbală,
Sufletu-mi ars prin viscol;
Năprasnică dorință după albul
Gât al tău, Françoise….
Lupii-n urmă cu mine în același gând,
Cai cu spinarea plină de lună stâlcită…
Și lupii… iarna, pe botul lor, roșie…
Gâtul tău alb, Françoise….
Iarnă în sufletul meu, mâhnire,
Gâtul tău alb, Françoise…

Printre Stele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cine m-a ascultat, adevăr a găsit în cântecele mele;
Adevăr va găsi până când am să mă mut printre stele.
Cine m-a iubit, pur s-a regăsit în cântecele mele;
Pur va rămâne totul până când am să mă mut printre stele.
Cine mă va căuta în cântecele mele
Mă va auzi rătăcind printre stele.
Cine m-a hulit s-a regăsit în cântecele mele;
Hulit va rămâne şi după ce am să mă mut printre stele.