Nichifor Crainic – Versuri.pro

Pasărea Albă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Pasăre tainică, pasăre albă,
Fulger prin noapte-abia licărit
Dinspre apus spre răsărit,
Pasăre tainică, pasăre albă.
Greu e pământul de plânsete ud.
Ţipătul groazei tale l-aud,
Spintecă noaptea ca un cuţit
Dinspre apus spre răsărit.
Pasăre tainică, pasăre albă,
Ce laşi pe ţărmul din asfinţit?
Cuib părăsit – trup putrezit.
Pasăre tainică, pasăre albă.
Moartea-i ca noaptea: hău întunecat
Între două lumi despicat;
Moartea-i ca noaptea: umbră şi vis.
Dincolo unduie cerul deschis.
Pasăre tainică, pasăre albă,
Dincolo rad fericite grădini
Insule-n haosul sfintei lumini,
Pasăre tainică, pasăre albă.

Reculegere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Drumurile cu domoale întoarceri acasă,
Asfințit de soare pe lame de coasă,
Prosternări de sălcii și mesteacăn, boare
De azimă caldă scoasă din cuptoare,
Aburit de inimi cântec tremurat,
În urmă departe dealul însingurat,
Seară ca o rasă de călugăriță înnegrind tăcut pe brațe de troiță,
Răsărit de stele, umbră de grădini,
Suflet de crăițe și de rosmarin
Șezi puțin pe culme să privim de sus
Hornurile fumegând, după apus ;
Fumul casei noastre-n marginea cealaltă
E mai nalt și face seara și mai-naltă,
E mai drept și mai albastru și mai clar —
Parcă tămâiază stelele de jar.

Amiaza

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din zorii dimineţii şi până adineauri
Se-nveseli văzduhul de ştrengării de grauri,
Şi ciocârlii în aer văzui cum îndoiesc
Din cântece şi sboruri frânturi de arabesc.
Şi grânele, mişcate de mâni aeriene,
Îşi clătinau comoara şi mii de buruiene
Cu spicele de aur cântară-n simfonie..
Acum din cer apasă o grea monotonie.
Le-a înecat pe toate o linişte profundă,
Deşerturile zării lumina le inundă.
Colinele-albăstrite şi-nvinse de dogoare
Molatica lor lene şi-o trândăvesc la soare.
Sorbind nemărginirii visări de raze pline,
Dorm toate-acum, – e clipa uitărilor de sine.
În aerul ce fierbe în unde săltăreţe,
Din repezi tot mai repezi, din creţe tot mai creţe,
Se risipeşte parcă tot sufletul naturii
Topit de ne-ndurarea luminii şi-a căldurii.
Ca din fântâni ascunse în tainiţele firii
Curg slobode pe lume tăcerile-adormirii
Şi-n greaua lor năvală treptat au aiurit
Vieaţa-mprăştiată în largul nesfârşit.

Cântec de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Voi, plopilor galbeni, aprinse făclii
Ce ardeți în zarea deșartei câmpii,
Înalte și fumegătoare feştile
De veghe la moartea frumoaselor zile!
Dar moartea cu aripi de ceață v-atinge
Când vântul vă bate şi ploaia vă stinge,
Iar frunza târzie, din rară mai rară,
Stropeşte pământul cu picuri de ceară ;
Stropeşte pământul încet, până când
Tulpinele goale-or rămâne-ncurând,
Pe zarea deşartă a moartelor zile
Stând negre ca nişte scrumite feştile.

De Profundis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Străbunii mei din vremuri legendare,
Al vostru suflet de umili țărani
A dormitat sub secolii tirani
Ca sub un greu de lespezi funerare.
Dar din adâncul miilor de ani,
Tot ce-a mocnit în voi – frumos și mare –
Irumpe-n mine ca o-nvâlvorare
Spre ceru-ncins în zboruri de vultani.
În sânge mi-arde dorul vostru scris;
Urcați, prin mine, către biruință,
Și-așa, cum ale voastre toate mi-s,
Vă răzbunați, că-n tânăra-mi ființă
A pâlpâit lumina unui vis
Și s-a zbătut suprema năzuință.

Moș Crăciun

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Moș cu barba de zăpadă,
Fără daruri, moș sărman,
Tinerețea ta grămadă
N-o s-o vadă
Nici ãst an.

Torc păianjenii sub grindă,
Țara-i fără de băieți,
Nu-ți mai vin cu ceață-n tindă
O colindă
Să-i înveți.

De cu seară-naripații
Îngeri nu mai cântă prin
Singuraticele spații
Și-așteptații
Nu mai vin.

Plânge biata gospodină,
Brațele în gol se-ntind,
Nu e ceară de-o lumină,
Nici făină
De-un colind.

Tu, cel vesel de-altădată,
Strângi pustiul ăstui an
La colinda’ndatinată,
Fără ceață,
Moș sărman.

Gârbov pribegești prin sate,
Te strecori pe la oraș,
Gemi pe ziduri de cetate
Dărâmate
De vrăjmaș.

Cu tropare și podobii
Faci popas într-un cătun,
Zgribulit la gura sobii
Plângi ca robii,
Moș Crăciun.

Plângi încet! Stă la ulucă
Paznicul sub coif de fier
Și e-n stare, Moș-Nălucă,
Să te ducă
Prizonier!

Limita

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aici pământul s-a-ngustat de-o şchioapă,
Iar timpul, scos din lume, e pustiu.
Eu sunt cel care s-a trezit în groapă
Şi nu-şi aduce-aminte c-a fost viu.
Pe frescă plăsmuirilor din viaţă
Un braţ nemilostiv a dat cu var,
Nici foame, nici colori nu-mi trec prin faţă,
Doar alb păienjenit şi mortuar.
O zi se scurge lungă cât o mie,
Dar zece mii s-au scurs că un minut.
Sunt abur ce se pierde-n veşnicie
Şi cad ţărână-n golul absolut.
Viteze suflet, meşter pe ruine,
Ce-a mai rămas din tot ce-ai făurit?
Mai scump e un scaete decât mine
Şi-atât sunt viu cât pipăi c-am murit.

Noaptea Învierii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din spumă de vișini răsare conacul
Sub nemărginitul safir înstelat.
Aprins de-așteptare, pândește buimacul
Strângându-și toporul sub brațu-ncordat.
Troianul de floare l-ascunde ca norul
Ce-ar sta să se spargă în trăsnet cumplit.
Din sânge, rachiul, din minte, amorul,
Străpung cu duhoare văzduhu-nflorit.
E noaptea-nvierii. Tresaltă făptura;
Tămâie e-n codri și smirnă-n grădini,
Spre marea minune se-naltă natura
Cu ierburi și arbori schimbați în lumini.
Un clopot răsună, răspund celelalte,
Talazuri rotind în eter,
Se umplu de vuiet tăcerile-nalte
Și sufletul lumii se suie spre cer.
Buimacul înjură păruta zăbavă
Cu care creștinii se duc spre altar
Pur, crinul credinței se leagănă-n slavă
Să-l miruie roua cerescului har.
Conacul e singur. Ai casei plecară.
Zăvoarele astăzi pe uși nu se pun,
Deschisă e poarta oricărui de-afară.
În noaptea-nvierii tot omul e bun.
Acasă rămâne bunica oloagă.
Iisus înviatul lucește-n iatac.
Bătrâna-n fotoliu, sub candeli, se roagă
Când intră năvală tălharul buimac.
Alături e lada crezută cu-o sumă
Ce face un diavol din omul mărunt,
El strânge toporul de parcă-l sugrumă
Smuncindu-l în aer sălbatic și crunt.
Bătrâna se uită la el fără frică,
Cu chipu-n văpaie, de candeli nimbat,
Ea crede că omul o cruce ridică
Și glasul ei cântă: “Hristos a-nviat! ”.
Ce caldă blândețe, ce miere cerească
E-n glasul bătrânei că omu-a-mpietrit?
Se năruie brațul ce vru să lovească,
Toporul îi cade cu zgomot icnit.
Se mișcă nălucă Iisus în icoană
Și-nvăluie-n aur tăcutul iatac,
Podeaua răsună de stranie zvoană
De parcă-n adâncuri ar geme un drac.
Atât a fost totul. Acum se frământă
Ca noru-ntre vânturi de nord și de sud;
Cu mintea trezită și-asupră-i răsfrântă,
Se vede deodată nemernic și crud.
Cu spaimă zărește, surprinse-n trezie,
Dihănii de beznă ce-n suflet se-ascund,
Precum într-o apă când e străvezie
Vâscoase jivine târându-se-n fund.
Sub bolta-nstelată, ce stă-n sărbătoare,
Pământul se-ntinde smălțat ca un preș,
Tot omul lumină, tot pomul, o floare,
Doar el, pângăritul, se simte un leș.
Bătrâna-l privește de parcă-l răsfață,
Străină cu totul de zbuciumul lui;
Ea pare bunica lui însuși, de față,
Ca-n vremea când, fraged, era doar un pui.
Mergea împreună cu sfânta bătrână
În nopți ca și asta la Domnu’ Hristos,
Rădeau ghioceii în chita din mână
Și inima floare s-o ducă prinos.
O, glasuri de clopot și ropot de toacă,
Odrasla de înger rămasă-napoi,
Cascadă de munte căzută-n băltoacă,
Zăpadă de suflet topită-n noroi!.
Zdrobit îngenunche și geme: „Iertare,
Iertare, iertare”, cu grai sugrumat.
Bătrâna-l privește cu-adâncă mirare,
Iar glasul ei cântă: „Hristos a-nviat! ”

Unei Fecioare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și când mă uit la tine, frumoșii ochi îi pleci.
Tu știi orice ispită în rugăciuni s-o pleci.
Iar seara, la icoane, te-nchini și bați metanii,
De-nfiorări profane te plângi la spovedanii
Și nu pricepi, frumoaso, că fără să fi vrut
Nesocotești porunca prin care ne-am născut.
De când sună pe lume întâia sărutare
Și pan’ la cântărețul ce-ți murmur-o cântare,
Viețile se pleacă aceleiași puteri
Ce înnoiește vieții tot alte primăveri.
Nu simți cum o șoptește din orice colț de gură
Și mii de guri îi cântă osana în natură?
N-o scrie-n lung de ceruri șiraguri de cocori
Și călătorii nouri, ca visul plutitori,
Sărutători de stele îngemănați cu vântul
Și marea ce cuprinde cu-mbrățișări pământul

Un Fir de Păr

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O, Doamne, trișată viața-mi trece,
Și m-a sleit misteriosu-Ți joc,
Tu stai de față-n tot ce se petrece,
Nu Te ascunzi, dar nu Te pot găsi deloc.
Căci depărtările de Tine nu-s departe,
Ești pretutindeni, ierți, îndrepți, mângâi,
Un fir de păr de Tine mă desparte
Și totuși dincolo de orice fel de dincolo rămâi.