Nasta – Versuri.pro

Povestea Unei Pietre (Complet)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O nouă zi începe-ncet, privighetori încep să-mi cânte
Nu știu când am luat viață, dacă am ieșit din pântec
M-au ocolit vremuri, având ca prieteni flori și frunze
Am învățat să înțeleg suspine, să fiu sfătuit de zumzet
Mi-a fost dat să nu-nchid ochii, să nu am sentimente
Dar am crescut înțelegând lacrimi, când îmi zâmbeau portrete.
Când îi luceau de regrete omului privirile, l-am ascultat
Îndoliat de speranțe, mai aproape de păcat.
Am fost de multe ori mutat, aruncat printre străini
Printre pomi sau trandafiri, pietre sau mărăcini
Dar parcă-nflorind din spini, m-am întors acasă ajutat
De-aceeași fetiță cu păr blond, ce-mi zâmbește din înalt.
Ce- aștepți? Mă-ntreabă timpul, îi răspund nepăsător
Că n-am timp de timp pe lângă mine, timpu-i trecător
Impunător în fața crucii, ascultător de dor și moarte
Moarte inimii de piatră când plâng sufletele toate!
Doi oameni vin aproape zilnic: unu-mbrăcat mereu în negru
El când vorbește toți tac, plângând cu capul plecat pentru
A asculta o nouă poveste, dând de veste prin lacrimi
C-a mai venit un sfârșit, sfârșind cu-același Amin.
Al doilea, un uriaș cu haine murdare de pământ
Cu ochi negri, privire neagră, zâmbet negru de mormânt
Parcă săpând adânc spre suflet, vrând a-l simți cum moare
Ma poate îngropa pe veci, lipsindu-mă de soare.
Uneori am impresia că oamenii chiar îmi vorbesc,
Atunci când plângând îmi strigă: „eu de ce mai trăiesc?”
Și acel copil care și-a vărsat pe mine primele lacrimi,
Privindu-mă de sus m-a întrebat: „când te întorci tati?”
Deși trăind printre bocete și suspine
Dintre cruci și morminte-mi trimit povestea prin tine
Și poate ajutat de-același Dumnezeu cu păr bălai
Îți voi fi piatră de mormânt, clădindu-ți drum spre Rai!

Povestea Unei Pietre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O nouă zi începe-ncet, privighetori încep să-mi cânte
Nu știu când am luat viață, dacă am ieșit din pântec
M-au ocolit vremuri, având ca prieteni flori și frunze
Am învățat să înțeleg suspine, să fiu sfătuit de zumzet
Mi-a fost dat să nu-nchid ochii, să nu am sentimente
Dar am crescut înțelegând lacrimi, când îmi zâmbeau portrete.
Când îi luceau de regrete omului privirile, l-am ascultat
Îndoliat de speranțe, mai aproape de păcat.
Am fost de multe ori mutat, aruncat printre străini
Printre pomi sau trandafiri, pietre sau mărăcini
Dar parcă-nflorind din spini, m-am întors acasă ajutat
De-aceeași fetiță cu păr blond, ce-mi zâmbește din înalt.
Doi oameni vin aproape zilnic: unu’-mbrăcat mereu în negru
El când vorbește toți tac, plângând cu capul plecat pentru
A asculta o nouă poveste, dând de veste prin lacrimi
C-a mai venit un sfârșit, sfârșind cu-același Amin.
Al doilea, un uriaș cu haine murdare de pământ
Cu ochi negri, privire neagră, zâmbet negru de mormânt
Parcă săpând adânc spre suflet, vrând a-l simți cum moare
Ma poate îngropa pe veci, lipsindu-mă de soare.
Uneori am impresia că oamenii chiar îmi vorbesc,
Atunci când plângând îmi strigă: „eu de ce mai trăiesc?”
Și acel copil care și-a vărsat pe mine primele lacrimi,
Privindu-mă de sus m-a întrebat: „când te întorci tati?”
Deși trăind printre bocete și suspine
Dintre cruci și morminte-mi trimit povestea prin tine
Și poate ajutat de-același Dumnezeu cu păr bălai
Îți voi fi piatră de mormânt, clădindu-ți drum spre Rai!

Nur (feat. Qishta)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Qishta:
La doi ochi ce sunt din fire plini de nur și de simțire,
urmează ca să se-nchine vrând, nevrând, fieșicine,
căci într-o căutătură viață dau și viață fură,
sunt deprinși tot a supune și-a robi fără căldură.
Acești ochi plini de putere n-au zăbovit să găsească,
căutând cu mângâiere leșire să mă robească,
dar și eu, fără sfială, rob să le fiu în vecie,
le-am dat făgăduiala cu mare statornicie.
Văzând astfel de răbdare, piatră-mi zic că sunt și fier,
la ochii tăi mă-nchin și mă mir cum nu pier,
dar greșesc… a răbda este dator
pentru cine-o știi să te-nțeleagă, nu ca un nesimțitor.
Câtă ești înțelegând, al meu suflet te iubește
și se bucură arzând, și de voie se trudește.
Primăvara se ivește și iarba încolțește,
codrul cântă, inima-mi zburdă și crește.

REFREN:
Ochii mei, săracii ochi, cu-a lor lacrimi necurmate,
să-ți ceară de la cer milă și iertare de păcate.
Ah, te-ai dus, dulce lumină, din zarea ochilor mei,
unde-i viața, unde-i mila ce izvora dintr-ai tăi?

Qishta:
Printr-a ta dulce suflare din patimi m-am ridicat,
gustând para ce aprinde numai amorul curat.
Ochii și-au pierdut vederea, gura-nchisă spre tăcere,
obrajii în veștejire, mâinile în neclintire.
Sufletul de trup departe, pe năsălie răstignită,
cu încă ceva podoabe de-ale lumii asuprită,
fața ta pare că râde liniștită de păcate
și lumea te prinde cu vederi înlăcrimate.
Frumusețe, nur și haz v-ați dus din vederea mea,
căci a zburat la cer azi soția ce va avea.
Dar lasă fățărnicia și-a obrazului schimbare,
căci frumusețea firească robește pe om mai tare,
care inimă și suflet într-a tiranilor firi,
de-atâta delicatețe, de-atâtea mărturisiri,
nu s-ar fi topit ca ceara în fața crudului foc,
afara de al tău suflet, unde mila n-are loc.

Qishta:
Ochii și-au pierdut vederea, gura-nchisă spre tăcere,
obrajii în veștejire, mâinile în neclintire,
pieptul întru nemișcare, sufletul în nesuflare,
pun că pentru despărțire cu simțire omul moare
și doare, că n-am cheia sufletului lăcat; ești rece
asemenea viforului ce bate de doi ani ori zece
și vreau să plece acum cât mai târziu
că 7 lumi mă doboară și știu că
nu mă crezi nici acum când la ale tale picioare mă supun și
crede-mă, te ascult, și nimic nu mai aud bun, ci
numai vorbe de-ale tale spunându-mi că-s nebun și… și…
În noian de-ntristare când s-o afla cineva
cum să-și mai afle scăpare, când și dragostea nu va?
Dragoste, fii milostivă la amara starea mea,
lasă, nu mai sta-mpotrivă și blândețe iar ți-oi da.

Nasta:
Plini de nur, ați atras inima ce vă visa,
prin reduta-ți de spini pasul și-l retrăgea.
Ceasul amorțea în timp, pe chip clădea nori,
regrete plângea-n zori, dorințe scuipa-n pori,
dar nu-s culori pe care să le-nțeleagă.
De curând te-a visat și încă mă întreabă:
„De ce când îi cânt peste ferestre, ea zâmbește?
De ce când îmi calcă pragul viselor, plutește?”
Primește-l sub ceru-ți, ningei „te iubesc”,
adoarme-i sub pleoapa-ți, plângei un firesc
„te ador, dar adorm când de dor doar pot
să te visez, deci socot să nu-mi lipsești în somn”.
Acum mă sting, voi luați-vă de mână;
acum aprind iubirea deplină.
Sunt acea suflare a lui de visare ce nu te-mparte cu alte pleoape.
Clădiți-vă cerul vostru de dragoste.

Clipitul Undei Pleoape (feat. Spooke)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sunt demult pe drumul crescut sub tălpi
M-a reținut sufletul din perdele ce-a stins lămpi
Dar voi ajunge curând,
Nu vom mai plânge pe rând
Vom zâmbi spre trecut
Îmi vei clipi să te ascult
Am trecut printre flori
Respirând din culori
Am zburat printre nori
Oare îți mai amintești?
Te-am strigat de multe ori, iar tu erai tot mai departe
Am alergat uitând de noapte reținut de șoapte
De îngeri ce-mi sărutau pleoapele
E adevărat, îți jur pe zei
O petală mi-a spus să o sărut că vei apărea în locul ei
Dar n-ai fost tu..
Oricum pe drum te-am văzut sculptată-n munți
Iar prunci mi-au desenat drumul spre tine ce l-au visat
Am întâlnit un prizonier
Ce m-a-ntrebat de mai sper
I-am spus c-am să-ți cer pentru el un clipit când ne vom întâlni și-mi va zâmbi
Chipu-ți din petale perfect roșii, zâmbește-mi, chip din petale perfect roșii
Cu-n zâmbet și-un clipit îmi adormi cuvintele și te privesc tăcut, chip plăcut, înainte să mă trezesc
Și-mi aminteeesc (pas, pas cu pas) drumul spre tine, vis adevărat,
Născut din păcat, dragostea naște din păcat
Tu din cer, eu, penel, vreau să-ntreb, eu sunt cel ce-ți va dicta umbra și dimineața
De sunt eu vreau să-ți cer să nu minți iar ce simți să-mi trimiți în șoapte prin clipitul undei pleoape
[Tonight when the darkness comes.] (x3)
[when do we dream like??]
Curgi, secunda întreagă plângi, cuvântul meu nespus trădat de rugi
Unde-s acum buzele din piatră arsă, amintite-n nopți prea lungi
Ce n-au timp ca să-nțeleagă și fugi. SI FUGI
Nu privi, bâjbâind cu ochii-n dungi,
Nu goni, foile ce pieptul arde să le strângi
Nu iubi căci tu ești cea ce frângi. (x2)
Nu minți, căci tu ești cea ce minți, încurci.
Nu veni, căci tu ești cea ce pleci și alungi.
Nu spune „îmi permit să mă păstrez”
În timp ce mă arunci
Nu știu să mă păstrez..
Și rămân tot gol
Și mă lași tot gol
Și mă-ncui clipind în gol,
Stafie veșnică zâmbind.
Penita ruptă, zburând în stol
Pasăre a timpului, ce o revăd în ochii tuturor.
Ce o recitesc solitar
Acum în jurul meu e doar decor și iar
Strig, cărbuni aprind
Și ei vorbesc
Și eu îi ascult
Și ei rănesc
Și eu mă ascund
Și ei izbesc
Și eu îi înfrunt
Și ei se opresc pe rând
Și eu tremur și încheg ușor.
Mulțumesc și semnez a dor.
Îți mulțumesc, acum iar privesc în gol.
[Tonight when the darkness comes.] (x3)
[when do we dream like??]

Bilete (feat. Arsenic)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Strofa I:
Arsenic: De fapt dați-mi spre nicăieri și către tot
Și dați-mi doar de dus, că nu știu când mă mai întorc.
Cu trenul ăsta, de-ajung să urc în el..
Să n-o luați personal, eu cam accelerez de fel.

Nasta: Vreau și eu un bilet până unde merge el.
Nu am o destinație, merg doar spre „altfel”;
Merg spre altceva, altă Eva, nou vis, alt compromis,
Caut drum fără bilete, fără ghete grele mi-am promis

Arsenic: O călătorie lungă.. pfaaa
Numai cărbunii să le-ajungă.
Am buzunare grele de ciment,
Vreo trei ceasuri rele prinse prin compartiment.

Nasta: Realmente e drum lung sau nu..
Vezi tu, nu mă cunosc și asta caut.
Și dac-aș fi chiar tu,
Nu m-ai cunoaște, căci nu reușesc să mă aud

Refren:
Nu te supăra, ai un
Bilet pentru o stație? Vreau să-mi fac drum
Până-n viitor, să văd de mai bate ceasul;
Pe unde-mi port gândul, pe unde-mi umblă pasul.

Strofa II:
Arsenic: Și au schimbat macazul, ne schimbă călătoria,
Îmi deraiază gânduri, simt că nu pot fi
Atât de neclintit, atât de odihnit,
Încât să nu-nchid ochii atât cât le-a trebuit
Să ne ia tot ce aveam. Te rog uită-te pe geam!
Nu cumva e ăla trenul după care alergam?!
Nu cumva în trenul ăsta compostorul mușcă?!
Se simte prin vagon și fierul greu de cușcă

Nasta: Nu mai vreau alt drum greșit, alegeri proaste.
Deși am lăsat destinul să conducă, lovește-n coaste,
Nu oprește decât unde-s călători
Spre alt drum decât al meu, spre alți nori.
Deși timpul rece trece, lasă-n urmă alte zeci de
Bilete cu-amprente grele, pictând un „la revedere”.
Am lăsat biletele pe frigidere știi:
„Nu uita, mâine să trăiești!”

Evadatul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Strofa I:.
Uite cum facem, să nu afle de mine:
Tu ramai aici până ajung acolo.
Acolo undeva, căci nu știu unde plec.
Poate pe o stea, cu îngeri să mă-ntrec.
Tu spune-le că nici eu nu pun
Doi bani pe mine pt că sunt nebun.
Prefă-te că ești eu, ceartă-te cu timpul
Și-n timpul ăsta, eu voi fi departe.
În drumul meu văd deja lacăte
Fug de ceva vreme, simt pe degete
Frică pt ce-a fost înainte de..
Dar mai bine tac, trecutul e departe!
Am o pătură cu mine pe care s-o împart
Cu Cerul cel albastru, cum e și ea de fapt.
Îmi amintește drumul ce îl am în palmă
De când mi-a întins mâna și mi-a spus cum o cheamă..
Dar nu, nu am uitat, nu.
Mi-a greșit și știu că ai aflat și tu.. dar
Mai am un drum de făcut spre zâmbet
Și n-am timp să pun ură peste suflet.
..
Te rog să nu ai emoții!
Trebuie să fii tu, nu uita asta!
Să nu cumva să fugi și
Să nu cumva să uiți!.
Strofa II:.
Uite cum facem când o voi întâlni:
Te duci tu înainte să-i spui că voi veni,
De-acolo de undeva, că nu știu de unde vin.
Poate de pe o stea cu îngeri plini de venin.
Tu spune-i ei că nici eu nu pun
Doi bani pe mine pt că sunt nebun.
Prefă-te că ești eu, spune-i c-o iubești
Și în timpul ăsta eu voi fi departe.
Dar acum eu îmi văd de timpul meu,
Tu ramai în urma mea, te rog nu-mi sta în drum!
Am scăpat de trecut și n-aș vrea tocmai acum
Să ne vadă vorbind să creadă ei că sunt nebun.
Uite ce frumos e-afară!
Întunericul de ieri, astăzi nu se mai coboară.
Și parcă îmi zâmbesc pietrele,
Vrând parcă să mai stau să le-ascult poveștile;
Dar nu am timp și nici el pe mine
Și fără de chip drumul e spre bine.
Mă simt liber, parcă de griji scăpat,
Sunt fericit, mă simt ca un evadat!.
..
Să nu uiți ți-am spus.
Să zâmbești tot timpul
Să nu te uiti în ochii ei și..
Să nu crezi ce-ți spune.
Strofa III:.
Uite cum facem să nu știe de unde vin:
Îi spui tu că am fost prea departe.
Departe foarte, căci nu știu exact,
Poate departe pe o stea cu-n înger adevărat.
Tu gândește că nici eu nu pun
Doi bani pe mine pt că sunt nebun.
Prefă-te că ești eu și-o să-ți placă poate,
Dar în timpul ăsta eu voi fi departe.
Îți mulțumesc pentru timpul acordat,
Pentru ce pot sau nu încă să fac,
Pentru că datorită ție am evadat
Dintr-un trist trecut, dintr-un alb întunecat.
Și te rog să nu-i crezi pe ceilalți.
Ei mă urăsc pentru că nu sunt evadați.
Ei sunt povești, sunt vise ciudate,
Sunt nebuni, nu ca noi, suflete imaculate!.
Un fel de Refren:.
Tu spune-le că nici eu nu pun
Doi bani pe mine pt că sunt nebun.
Prefă-te că ești eu, ceartă-te cu timpul
Și-n timpul ăsta, eu voi fi departe
Mai spune-i ei că nici eu nu pun
Doi bani pe mine pt că sunt nebun.
Prefă-te că ești eu, spune-i c-o iubești
Și în timpul ăsta eu voi fi departe.
Dar gândește că nici eu nu pun
Doi bani pe mine pt că sunt nebun.
Prefă-te că ești eu și-o să-ți placă poate,
Dar în timpul ăsta eu voi fi departe.

Anotimpuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Început: îmi prezint viața în anotimpuri,
Recit tipuri de timpuri cu zâmbete și riduri;
Aduc lucruri uitate în prezent prin gânduri și fapte;
Apuc pe drumul vieții dorit cu miere și lapte.
Anul meu începe vara, cu ani de soare,
Presărați pe alocuri cu primăveri și prime toamne,
Prime doamne zâmbitoare printre lacrimi de sudoare;
Primează fluturii cu aripi de nerăbdare.
Rimează nori cu soare, sunt ierni în așteptare
Așteptate se lasă grijile, lipsa de nerăbdare.
Cunosc primul zâmbet și-i zâmbesc recunoscându-l
Și trec ani și mări și munți, cel ce nu trece-i timpul.
Îmi ies lacrimi în cale sunt primele frunze căzând;
Simt adieri de toamne, chemări de timp trecând.
Tremurând, speriat de vânt și de ploi adorm sperând
Să-mi cânt refrenul vieții luminat de-un soare blând!
Refren:
Îmi cânt refrenul vieții luminat de-un soare blând;
Privesc peste anotimpuri, de timp mă ascund.
De timp ascund trecutul, învăț să ascult;
Ascult timpul trecând, învățând din trecut!
Ma trezesc crengi ce-mi bat in geamul anilor de vara,
Îmi zâmbesc reci frunze ce cad parcă-ntâia oară.
O toamnă de câțiva ani s-așterne și învăț,
Să nu uit soarele ajutat de un blitz și un bat.
Înșelat de lumină totul fuge
Spre țări mai calde. Deasupra mea ploaia învinge!
Rabd, ascult vântul ce-mi șoptește: „Asta nu-i tot! „
Și nu mai pot și plâng și strig, trăiesc ca un mort!
Cad primi fulgi de nea, părăsit de ea-nțeleg
Că eu sunt doar o parte, am nevoie de un întreg!
Tărâmul gheții e presărat cu fulgere,
Lipsit de stele, de soare, cunosc primi ani de închisoare,
Cu vizite scurte ale sufletelor mute,
Ninsori abundente de ură și lacrimi înghețate.
Chiar când iarna-i mai rece și simt că norii nu mai rabdă,
Lacrimile topesc zăpada, răsare un fir de iarbă!
Dați-mi un suflet și-o să-l învăț să iubească
Asa cum am fost învățat ca soarele poate să renască
De acele suflete ce mi-au readus răsăritul,
De mii de zâmbete și versuri ce n-au apus trecutul!
Nori de gheață se sfărâmă, primăvara cade-ncet.
Accept s-aștept iar, inima verii în piept,
Iar animat de soare timpul se va scurge lent,
Absent în clipele calde prezente permanent.
Visând la ani de vară mulțumesc trecutului!
Închid un ultim gând lăsând ura vântului:
„Am învățat că soarele poate să renască!
Dați-mi un suflet și o să-l învăț să iubească! „

Vorbele Unui Mut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Acum sunt fericit, iar i-am auzit azi
Mi-au strigat de dincolo de ușă că vin să-mpodobim brazi
Ca să râzi mai des mi-au spus
Dar nu-mi dau voie încă să iubesc
Și-n plus n-am mai râs cu ei de când.
Ea m-a părăsit
Nu vreau să vadă că-s fericit
Dar i-am mințit că-s supărat pe ei
Că m-am îndrăgostit de zei
Dar cei mai buni prieteni ai mei
Vor rămâne tot porumbeii de la fereastră
Dar e proastă, că și fereastra mi-e acoperită c-o pătură albastră.. ce proastă
I-am strigat că vreau s-o am
Mi-a strigat că pot s-o am
Mi-a urlat că nu o merit
I-am urlat că-nvăț s-o merit
Mi-a-nchis ușa și-a plecat din corpul meu înlăcrimat
Mi-a spus nu mai țipa că nu mai ascult.
Și-am rămas singur aici cu-n fost ghiveci de brad și cad tot mai adânc
Odată cu ura de după ușa de brad
Iar când dau măcar un dram din zâmbetul meu de ceară îi aud spunând-și iară:
-Nenorocitul încearcă ceva să-mi ceară!
Când mă uit prin zid văd un monolog de-al ei
legat de prizonierat
Și-nchid ochii și-i văd noii mei udați de ploi
fără noimă, pantofi, ce-mi cer parcă să ies de aici
Dar ei nu mă ajută și zeci de chipuri reci
Aud de dincolo cum se ceartă să-și împartă
Tristul meu trecut, al ei
Și strig cerând o voce de fată..
(„caaaaant pentru tineee.. caaaaant pentruu tineee. pentru tineeee….. „)
Acum sufletu-mi de piatră se descarcă și parcă
Aud ultimele ei cuvinte
Să nu-mi mai vorbești vreodată
Orice poruncă-ți îndeplinesc
Dacă vrei pot chiar să nu mai zâmbesc
Dar vreau măcar odată să-ți mai vorbesc
Vreau să pot să-ți spun te iubesc..

În Locul Lor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dac-ai fi în locul meu ai asculta
Glasul alb al timpului, la o cafea
Nu ți-ai mai dori nimic altceva
Dac-ai fi în locul meu când lumea e a mea.

Dac-aș fi în locul tău aș trece peste
Râuri, munți, lacrimi, greșelile ei, cert e
Că sunt pași greșiți, ale căror urme pier.
Umbrele se pierd și ele lângă un înger.

Dac-aș fi în locul lui mi-aș spune zâmbește,
Nu aș lăsa timpul să treacă iar peste,
I-aș pune piedică să stea puțin cu mine, să privim
Cum sădeam flori în loc de nori pe cer senin.

Dac-aș fi în locul lor aș fluiera.
Pe cuvânt! Chiar despre zâmbet aș cânta.
Eu știu că nu există motiv să nu treci peste,
Cum nu s-a născut dragoste fără poveste.

Dac-ai fi în locul meu ai asculta
Dac-aș fi în locul tău aș trece peste
Dac-aș fi în locul lui mi-aș spune zâmbește
Dac-aș fi în locul lor aș fluiera.

Dac-aș fi în locul soarelui aș desena
Povești cu raze roșii, de-asta data fără monștri
Altă hartă spre strămoșii zâmbetului aș picta,
Să nu uit drumul spre a zâmbi sau a visa.

Dar dac-aș fi în locul munților,
Mi-aș înălța privirea peste-mpărăția lor
Peste timpul călător aș arunca o umbră caldă,
Să adoarmă în trecut, să uite să mai treacă.

Dac-aș fi în locul norilor aș fi departe,
Aș învăța câmpiile s-asculte șoapte.
Le-aș spune poezii despre locuri fără nori
Și-aș veghea deasupra lor doar noaptea până-n zori.

În locul oricui aș fi,
Nu aș uita trecutu-mi, nici pe cel ce va veni.
Aș învăța câte un zâmbet în fiecare zi,
În locul oricui aș fi.

Dac-ai fi în locul meu ai asculta
Dac-aș fi în locul tău aș trece peste
Dac-aș fi în locul lui mi-aș spune zâmbește
Dac-aș fi în locul lor aș fluiera.

În locul oricui aș fi,
Nu aș uita trecutu-mi, nici pe cel ce va veni.
Aș învăța câte un zâmbet în fiecare zi,
În locul oricui aș fi.

Dac-ai fi în locul meu ai asculta
Dac-aș fi în locul tău aș trece peste
Dac-aș fi în locul lui mi-aș spune zâmbește
Dac-aș fi în locul lor aș fluiera.

Dac-ai fi în locul meu ai asculta
Dac-aș fi în locul tău aș trece peste
Dac-aș fi în locul lui mi-aș spune zâmbește
Dac-aș fi în locul lor aș fluiera

Ultima Zi în Azil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce-am scris până acum, trecutul meu
Aduce zâmbete, deși uneori plânge
Am fost întrebat dacă mi-a fost greu
Dar știu că iartă totul timpul ce trece!
Totul a început cu „Anotimpuri”
Timpuri și chipuri ce mi-au fost aproape,
apoi a urmat despărțirea de ea,
de trecut, de amintiri, de vise, de toate..
Din poate-n poate am ocolit prezentul,
dar ura m-a trimis într-un azil întunecat,
Am tot strigat la chipul și albul
porumbeilor de pe cerul îndepărtat!
Am visat dintre pereți crestați, îngeri schimbați în demoni ciudați
iar oameni sculptați într-un alb ceresc
îmi recitau ce n-aveam voie să iubesc.
Am evadat apoi, m-am întrebat dacă se poate.
S-o găsesc ca la-nceput zâmbitoare peste noapte
Să nu mai vorbesc singur, să-mi clipească tot timpul
Tot timpul să fie cel ce-mi va uita prezentul..
Dar timpul a trecut, parcă mult prea repede în acea zi
Greseli ce prea reci au fost
au devenit „Amintire fără rost”..
Am uitat cât mi-a greșit și am plecat
pe drumul spre ea, peste griul din asfalt..
I-am scris o poezie când credeam că sunt aproape;
am numit-o ca pe ea „Clipitul unei pleoape”!.
Ce optimist eram atunci.. parcă era mai bine fără amintiri!.
Un cimitir mi-a apărut apoi în drum
Aveam impresia că pietrele îmi vorbesc
Și, deși, îmi părea totu’ sumbru
eu auzeam povești despre nepământesc
În acea seară am dormit pe un câmp
ce mi-a visat copacul ce mi-a fost adăpost
Nu mai văzusem pom cu un colier la gât
creat dintr-un „Te iubesc” mult prea frumos!
Dar apoi albul s-a întunecat
Mi-am amintit trecutul și visul ciudat
Și-am fugit de ea.. tot ce-am regretat:
De ce am evadat și totul!..
În acea seară m-am întors la azil
și eram fericit ca un copil;
am primit cadou o nouă cameră
și am personalizat-o ca să-mi fie sinceră.
Refren X2.
Acum sunt iarăși fericit
acum și timpul îmi este bun amic,
De-acum zâmbesc iar ca un copil..
pentru mine e ultima zi în azil!