Mia Frollo – Versuri.pro

Avatar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când stai, răpit de visuri, în seara-nsângerată
De toamnă, lângă mine, şi gândul tău l-ascult,
El o poveste-mi spune de-o ţară depărtată –
Povestea lui trăită în vremea de demult.
O, da, erai amicul lui Phidias odată,
Şi compunând o odă mergeai încet-încet
Spre casa lui cea albă de artă-nfrigurată,
Iar eu eram o sclavă venită din Milet.
Era aceeaşi seară de toamnă-nsângerată,
Să te privesc rămas-am pierdută-n colţ de drum,
Iar ochii tăi pe ochii-mi s-au pironit deodată
Şi mi-ai surâs atuncea surâsul tău de-acum.

Elegie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De Francis Jammes.
Când moartă-mi va fi inima de marea mea iubire,
Pe verzile coline, pe drumuri înflorite,
Va rătăci ușoară suflarea mea în Fire,
Va străluci pe garduri în rouă înălbite.
Va flutura în noapte, în bruma cenușie,
În bruma îndulcită de farmecul de lună,
În frăgezia rozei ce-n vânt corola-adie..
Pe zidul vechi ce plânge ea va domni stăpână.
Se va opri în locuri tăcute, -ntunecate,
La marginea căsuței din satul adormit,
Va merge să mângâie mormintele tăcute
Cu inime micuțe ce viața n-au trăit.
Și chinul meu să fie atuncea mângâiere,
Și tinerii să-l simtă când vor pleca din sat,
Pe câmp, unde garoafe sălbatece-n tăcere
Vor legăna iubirea nestinsă de păcat.
Te vei gândi, tu, dragă, la-aceste lucruri poate,
Te vei gândi atuncea la ziua întristată,
Vei plânge, iar vei plânge cu lacrimile toate
Plecarea mea. Sărutul va tremura deodată.
O, spune! Să ne spunem plecare fericită
Ca-n vremurile-acelea când pentru lungă cale
Se ștergea batista pe fața ofilită
Și printre plopi.. de-a lungul cărărilor din vale,.
O, lasă-te întreagă-n durerea ta cuprinsă,
Obrazul plin de lacrimi usucă-l în blândețe,
Plecându-l să se culce pe inima-mi aprinsă,
Surâde-mi ca atuncea când suntem în tristețe.

E Toamna Care Trece

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l’heure passé.
Paul Verlaine.
Păşim tăcuți pe drumul cuprins de-nfiorarea
Apropiatei toamne, când nopțile coboară
Pe câmpuri de aramă o mantie ușoară
De frig, de dezolare, și doamnă e uitarea
A tot ce-a fost iubire și floare și lumină.
Pădurea de mesteacăni ușor și dulce geme,
Argintul ei păleşte cu cea din urmă vreme
A verii.. Înghețată se-nalță luna plină.
Țesută-n vraja verii, iubirea noastră pare
Acum, când totul moare, o palidă-arătare,
Cu părul de-ntuneric si zâmbetul de ură;
Cuvinte-nfiorate nu pot sa mai răsune,
Surâsul de durere ne-a-ncremenit pe gură
Și mâinile-nghețate nu vor să se-mpreune.

Între Ziduri Ca De Gheață

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De ce atâta soare și drag de viață-n cale?
Aici e mănăstirea cu clopotul de jale.
Cum freamătă pădurea pierdută-n zări departe?
Aici sunt umbre negre cu zâmbete de moarte.
Merg una câte una, sub gânduri reci plecate..
Tu, care vrei odihna de clipe zbuciumate,
Tu, care porți în suflet atâta amintire
Și-n ochi oglinda vieții-nflorite în iubire,
Să nu bați cu nădejde la porțile-nvechite
De veșnicia vremii atât de liniștite;
Mai bine-ntoarce-ți pasul, de-i obosit acum,
Să guști uitarea caldă din viața de pe drum.

Vechi Scrisori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, vechi scrisori, eu v-am găsit atâta de uitate,
Cu plicul mic, cu scrisul mic şi vorbe-ndurerate.
Eraţi iubirea de demult a celui pe care-acum
Cu-atâta dor, cu-atâta chin l-aştept mereu pe-acelaşi drum.
Eu v-am privit, şi chipul lui mi-a apărut întunecat,
Eu v-am trăit, şi visul meu era aşa de-ndurerat.
O, vechi scrisori, mi-aţi apărut ca o ciudată prevestire:
A fost atât de mult iubit şi-aşa de şubred în iubire.
Eu, în trecut, la voi, mereu, lăsa-voi gândul să mă poarte
Melancolia mea de-acum şi gândurile voastre moarte.
Cu negre flori voi presăra întreagă aşteptarea.
Ce rău făcut-aţi, vechi scrisori: aţi răzbunat uitarea!