Marc Chagall – Versuri.pro

Scara Lui Iacov

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu umblu prin lume ca prin pădure –
pe mâini şi picioare.
Frunza din pom, iată, cade
în suflet frică trezindu-mi.
Pictez toate astea, învăluite de vis
ninsoarea acoperă codrul – tabloul meu
priveliştea din cealaltă parte
unde
mă aflu deja de ani îndelungaţi.
Şi aştept să fiu îmbrăţişat de minuni nepământene
ce mi-ar încălzi inima, spaima mi-ar goni.
Tu înfăţişează-Te, eu Te aştept – de pretutindeni.
Şi ţinându-ne de mâini, ah,
vom zbura împreună, urcând scara lui Iacov.
* * *
Am zugrăvit tavanul şi pereţii –
dansatori, scripcari de scenă
un taur verde, un cocoş neastâmpărat..
Spiritul Creaţiei
vi l-am dăruit
necuvântătorii mei fraţi.
De-acum încolo, în meleaguri supraastrale
unde noaptea-i luminoasă, nu-ntunecată.
.. Şi cântecele noastre din nou minunate
auzi-le-vor pământuri substelare
şi seminţeniile ţărilor celeste.
* * *
Sunt feciorul Tău, menit
a se târî pe pământ.
Mi-ai dat vopsele-n mână, penelul mi l-ai dat
dar cum ar fi să Te pictez – nu ştiu..
Acest pământ? Cerul? Inima Ta?
Ruinele oraşelor? Fraţii arzând în flăcări?
Ochii mi se umplu de lacrimi, nu văd –
încotro să fug, spre cine să zbor?
Căci există cineva care ne năruie viaţa.
Căci există cineva care ne dă soroc de moarte
şi el anume ar putea să mă ajute
ca tabloul ce-l pictez să lumineze-a bucurie.

Izvorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Departe de drumuri,
Departe de căile ce duc spre viață
Și moarte-
stau ferit, ca într-un adânc, și aștept ceva.
Se odihnesc picioarele mele.
E timpul să vin la Tine.
În Tine ca în mormânt să adorm.
Trupul meu – ba fierbinte-i, ba răcoros.
Amețeli de la-nălțimile munților.
Cuvintele spre tării se-nalță, spre liniște, spre începuturi.
Întinde-mi mâna!
Nu mă lăsa însingurat în pustie! –
Adăpostește-mă printre îngerii Tăi –
Să-ți cânt o nesfârșită tristețe.
Acest minor ce sângele-mi aprinde e semnul
pe care Tu mi l-ai dăruit la naștere,
în ziua în care și eu Ți-am deslușit lumina.
Nu vreau ca noaptea fața
pentru totdeauna să-mi învăluie.
Năzuiesc la lumile Tale,
spre cerurile Tale mă avânt,
însă în zbor – viața mi se stinge,
pierzându-se pe drum.
Una după alta strâmbându-se, lumile curg,
spre ele ademenindu-mă.
Deasupra – stele negre mă luminează, iar jos
se rotesc înaripații îngeri, cu puterea mea
hrănindu-se.
Zilele și anii mei fugari sunt, se-mprăștie.
Sângele, ca eternitatea, în mine se răcește
și duios, potolitor se contopesc
acorduri de Mozart cu-acorduri de Bach –
sunt atent la ritmurile acestor două suflete
încât și eu devin, ajung flaut vrăjit –
universal cântă în vecia-i toată,
în jur înfloresc flori de necrezut
și aroma lor cu-ncetul mă trezește
din adâncul somn.

Tabloul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nopțile de mi le-ar lumina soarele!
Dorm – leoarcă de vopsele, în patul meu
În așternutul meu din tablouri
și tu cu piciorul gura închizându-mi
nu mă lași să respir, mă înăbuș.
Mă trezesc – în suferințele
zilei ce se deșteaptă și în speranțe
încă nedesenate
încă ne-nfăptuite în culoare. Alerg
sus, spre penelurile uscate
acolo
sunt răstignit dis-de-dimineață, precum Hristos
acolo mă țintuiesc de șevalet.
Dar tabloul încă nu e terminat
în el totul mai e doar fulgurație, sclipire revărsătoare..
Ici – o tușă! Albastră. Ici – una verde.
Roșie. Culorile se potolesc
vine tihna..
Dar ascultă odată și tu, mortul meu pat
uscata mea iarbă
iubire ce m-ai părăsit
și iar revenit-ai
ascultă ce am a-ți spune.
Mă înfățișai sufletului tău
Eu beau restul anilor ce ți-au mai rămas.
Până-n gât sunt sătul și de luna ta
și de a te păzi, precum o făcusem cândva.