Rămâneam preocupat de teritoriile de mai jos de ecuatorul
superbei sale siluete – zveltețe de gimnastă, campioana
competițiilor universitare, la care îi eram suporter înfocat –
păcat că am uitat cum o chema – Kiki, Larisa sau Ioana?..

La o adică i-aș putea găsi numele în ziarul universitar
sau la rubrica „sport” din „Tinerimii Moldovei” din acea
vreme în care imperiul sovietic îmbătrânea iremediabil
mergând spre Parkinson sau spre Alzheimer, așa ceva.

Poate e printre citatele din conspectele mele cu gogomănii
de la comunism științific, ateism, istoria PCUS, parșivă,
ce nu-mi interzicea doar credința în dragostea de URSS și
ceva, mai clandestin, – iubirea de ea, minunata sportivă.

care, chiar de nu era Nadia Comăneci (.. moldoveancă și ea)
și nu atinsese suprema culme, – nu mă descuraja, ci perseveram
în admirație, trecând-o deja în urbanele mele prozopoeme din
caietul de elev, pe care încă îl mai păstram, îl mai completam,.

rămânând asiduu cercetător, geograf, aș putea spune, a tot
ce avea ea mai sus și mai jos de ecuatorul superbului corp
ce dăruia plăceri vizuale publicului la competiții de top
și mie – plăcerea de a-i fi explorator eminent și supus rob.

* * *

Se laudă între ele
două băltoace:
– Azi
am scăldat un porc.
– Eu, ieri
am oglindit un înger.