Julio Florez Roa – Versuri.pro

Ochii Tăi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Imenșii ochi indefiniți, ochi calzi,
ca cerul și ca marea, adânci și puri,
asemenea pădurilor din Anzi:
fantasmagorici, misterioși, obscuri.
În ochiul tainic și încercănat
se vede drumul marilor regrete,
unde se-ascund, în țărmul însetat,
amprentele de valuri desuete.
Priviți-mă cu-amor, neîncetat,
ochi ai tristeților nemărginite,
ochi ce-n abisul frunții ați săpat
fântâni cu ape-adânci și liniștite.
Priviți-mă cu-amor, ochi-bucurii,
ce-mpodobiți a capului noblețe,
deasupra buzelor lui purpurii,
părând două abisuri de tristețe.
Priviți-mă cu-amor, ochi sclipitori,
când voi muri, iubindu-vă ca astre,
turnați-mi peste trupul muritor
izvorul blând al lacrimilor voastre.
Tus ojos.
Ojos indefinibles, ojos grandes,
como el cielo y el mar hondos y puros,
ojos como las selvas de los Andes:
misteriosos fantásticos y oscuros.
Ojos en cuyas místicas ojeras
se ve el rastro de incógnitos pesares,
cual se ve en la aridez de las riberas
la huella de las ondas de los mares.
Miradme con amor, eternamente,
ojos de melancólicas pupilas,
ojos que semejáis bajo su frente,
pozos de aguas profundas y tranquilas.
Miradme con amor, ojos divinos,
que adornáis como soles su cabeza,
y, encima de sus labios purpurinos,
parecéis dos abismos de tristeza.
Miradme con amor, fúlgidos ojos,
y cuando muera yo, que os amo tanto
verted sobre mis lívidos despojos,
el dulce manantial de vuestro llanto.

Candoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cerul era albastru, albastru, albastru.
Răsuflarea cu care ardeai luna cuptor
începuse să rumenească măiastrul
poienii, pe unde șerpuia un izvor.
În depărtări, fumul unei colibe de duh
ca vălul miresei neatins și cernut,
se ridica pierzându-se-n golul văzduh
cu aripă de zbor, ondulant și tăcut.
Deodată mi-ai spus: „Iubirea mea
este pură și blândă – o lungă derea
ce șopotește prin lutul sihastru”.
Și m-ai privit apoi, atât de alene,
cu inima pândind printre gene.
Și sufletul tău era cerul albastru.
Candor.
Azul.. azul.. azul estaba el cielo.
El hálito quemaste del estío
comenzaba a dorar el terciopelo
del prado, en donde se remansa el río.
A lo lejos, el humo de un bohío,
tal de una novia el intocado velo,
se alza hasta perderse en el vacío
con un ondulante y silencioso vuelo.
De pronto me dijiste: El amor mío
es puro y blando, así como ese río
que rueda allá sobre el lejano suelo.
y me miraste al terminar, tranquila,
con el alma asomada a tu pupila.
Y estaba azul tu alma como el cielo.

Închipuire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O ficțiune ești? Sau poate o himeră?
Un vis făcut din carne, ce-i viu și e frumos?
Un fulger de lumină? Se-ntreabă nebulos
maga-ntrupată în primăvara efemeră.
Ți-e fruntea albul crin, pupila strălucirea,
Gura-nflorită ți-e și nimeni nu mai speră
merea ce în petale ține prizonieră
firava colibri ce-așteaptă răscolirea.
Mă-ntreb fără de pace de ce iubirea-i spin,
de vreme ce trofeul nu-l voi avea – iubesc?
Mă-ntreb de ce îmi umpli acest aer respir?
Căci peste tot dorința-mi te află mai firesc:
ochii deschid și pretutindeni te admir;
și pleoape-mi cad, când înlăuntru-mi te privesc.