Jose Angel Buesa – Versuri.pro

Poemul Renunțării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sufletul meu are propriul secret… Arvers.
Vei naviga prin viața mea fără să știi,
Vei trece în tăcere pe-al meu amor trecând,
Un zâmbet voi lăsa ca nuanțele dulcii
ale iubirii-mi triste… dar nu vei ști nicicând.
Visa-voi cu fruntea ta cea sidefată,
visa-voi cu-al mărilor smarald din ochii tăi,
visa-voi cu buza ta neînfrânată,
cu-adâncile săruturi… dar nu vei ști nicicând.
Poate un altu-ți va spune la ureche
același gând pe care doar eu ți l-am șoptit;
Voi scufunda iubirea mea cea veche,
te voi iubi mai aprig… dar nu vei ști nicicând.
Te voi iubi pe-ascuns… ca pe un fruct oprit,
ca pe un vis atavic ce nu se va-mplini;
parfumu-ndepărtat și doru-mi chinuit
îți mângâia-va părul… dar nu vei ști nicicând.
Și dacă lacrimi trăda-vor surd tumultul,
– un zbucium infinit pe care-l voi ascunde -,
zâmbind ți-oi spune: „E-un fleac… a fost doar vântul”.
Și-o lacrimă-mi voi șterge… dar nu vei ști nicicând!

Cântec Singurei Nopți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A fost a mea o noapte. Sosi pe neașteptat
și a fugit ca vântul, ca vântul, dintr-odată.
Studenta curioasă de-a învăța plăceri
a fost a mea o noapte. N-o mai văzui de ieri.
Plecă singură-n noapte, sub steaua luminând.
Dacă privesc la nouri, rămân cu ea în gând.
N-o caut, e-n zadar; nu pun iubirii hamuri;
O floare dusă-n vânt nu se întoarce-n ramuri,
iluziile-mi par precum oglinda verde
ce-n aburi persistenți reflexia își pierde.
A fost a mea o noapte, orbește, eu al ei:
iar buzele îmi ard și-acum de setea ei.
Frumoasă cum nu vezi, frumoasă ca niciuna,
c-atunci când ea visa plutind pe noapte, -ntruna.
Amorul ei de-o noapte se-ncurcă cu al meu:
curentul apei trece, rămân râuri mereu;
ea, steaua-nsigurată a nopților-coral,
eu invadându-i plaja, ca val primordial.
Iubire de o noapte ce obosea-n desfrâu.
Suntem ca două maluri departe de un râu
curgându-și un curent de pură claritate,
acolo unde apa ne-mbină și desparte.
Iubire de o noapte: dacă revii într-o zi,
nebună și a mea din nou te voi simți.
Mai mult decât tortura unei deschise răni,
iubirea mea tânjește un vânt ce-nchide vămi.
Iubirea înflorește pământ cutremurând,
iar flăcări se transformă-n cenușă, rând pe rând.
Amorul ce revine din nou vine-n zadar,
precum un orb și-ntinde o mână, ca un zar.
Iubire de o noapte lipsită de izvod:
aș prefera, mai bine, să pot să nu te văd!.

Unei Lacrimi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un strop de mare ce-n blânda lui plutire
scufundă trirema obscură a tristeții;
fărâmă care, explodând, asemeni ceții
îmi umple ochii uitați de fericire.
Un strigăt devine perla disperării
știind că va ajunge la sufletul străin,
pentru un vestitor împovărat de chin,
care-o condamnă la zidul neascultării.
Iertare stropului ce pare că-i un jar
pe care suferind o inimă vibrează,
cum spinii se desfac pe verdele vlăstar.
Iertare lacrimii ce-adânc fluidizează
oful, căci negolindu-și seva de amar,
în astă lacrimă făptura se-ntrupează.

Cântec Nocturn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Asemenea câinelui, pe lângă patul tău,
stă ghemuită inima-mi.
Și noapte după noapte,
își plânge tăcerile-n șoapte
și-ndură nedrept surghiunul său.
Trăiește. Și nu contează c-o separă
piciorul tău firav și crud.
Acolo, unde-i umbră,
a amuțit și glasul iubirii ce te cheamă,
ca nu cumva să te trezească.
Noapte de noapte, pân’ la ivit de zori,
oftează, geme și tristă-i în exilul său.
Tu n-ai să știi și nimeni, niciodată,
C-asemeni câinelui, pe lângă patul tău,
inima-mi tristă încă-așteaptă.