Jorge Teillier – Versuri.pro

Ea Fu Printre Noi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ea fu printre noi,
de Jorge Teillier.
Ea fu printre noi,
cum soarele prins de-un copil în oglindă.
Cu mâinile sale alunga urâtul din vise,
ca mrejele ploii
campestre coșmaruri.
Mâinile ei puteau să hrănească-nnoptarea
deghizată-n hulub.
Frumoasă era ca și cum ai găsi
cuiburi de potârnichi printre grâne.
Frumoasă ca șorțul purtat de o mamă,
ca cele cuvinte de-alint după care tânjeam.
E cert: Ea fu printre noi,
ca soarele prins în oglindă
de-un țânc ce se joacă prin ochiul mansardei.
Nicicând n-om înceta să-i căutăm cărarea
în curțile ascunse de primele zăpezi.
Toți pașii ei – pierduții –
din dosul unei porți
robite-n putregai și azalee.
(Din „Arborele amintirii” – 1961).

Ella estuvo entre nosotros,
de Jorge Teillier.
Ella estuvo entre nosotros
lo que el sol atrapado por un niño en un espejo.
Pero sus manos alejan los malos sueños
como las manos de la lluvia
las pesadillas de las aldeas.
Sus manos que podían dar de comer
a la noche convertida en paloma.
Era bella como encontrar
nidos de perdices en los trigales.
Bella como el delantal gastado de una madre
y las palabras que siempre hemos querido escuchar.
Cierto: estuvo entre nosotros
lo que el sol en el espejo
con que un niño juega en el tejado.
Pero nunca dejaremos de buscar sus huellas
en los patios cubiertos por la primera helada.
Sus huellas perdidas
tras una puerta herrumbrosa
cubierta de azaleas.
(De „El árbol de la memoria” – 1961)

Scrisoare de Ploaie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dacă vei traversa anotimpurile
conservând în mâinile tale modelate ulcior
ploaia copilăriei pe care trebuia s-o împărțim,
ne vom întâlni în locul
în care visele aleargă bucuroase
precum oile eliberate din țarc
și unde va străluci deasupra noastră
steaua care ne-a fost promisă.
Dar acum îți trimit această scrisoare de ploaie
pe care ți-o va aduce un călăreț de ploaie
pe drumuri obișnuite cu ploaia.
Roagă-te pentru mine, ceas,
în aceste ore monotone, precum torsul pisicii.
M-am întors în casa păstrătoare-a cenușilor
ce fac să renască fantomele pe care le urăsc.
Odată am ieșit în curte să le spun iepurilor
că dragostea murise.
Aici nu trebuie să-mi amintesc de nimeni,
aici trebuie să uit dealul florilor
pentru că mâna ce-a retezat miresme
acum sapă o groapă.
Iarba a crescut prea mult pentru a o smulge.
Pe acoperișul casei vecine
putrezește o minge de cârpă,
lăsată acolo de un copil ce-a murit.
Printre șipcile gardului, mă privesc chipuri
pe care le credeam uitate,
iar prietenul meu așteaptă-n zadar, ca-n pârâu
să strălucească steaua lui norocoasă.
Tu, ca și-n visele mele, pășești prin anotimpuri
cu ploaia copilăriei
în mâinile tale modelate ulcior.
La iarnă, ne va reuni focul
pe care-l vom reaprinde împreună
Trupurile noastre vor face nopțile calde
aidoma respirației taurilor,
și trezindu-mă voi vedea că pâinea de pe masă
are o strălucire mai intensă decât cea a planetelor inamice,
când mâinile tale adolescentine o frâng în bucăți.
Dar acum îți trimit această scrisoare de ploaie
pe care ți-o va aduce un călăreț de ploaie
pe drumuri obișnuite cu ploaia.
Carta de lluvia.
Si atraviesas las estaciones
conservando en tus manos hechas cántaro
la lluvia de la infancia que debíamos compartir,
nos reuniremos en el lugar
en donde los sueños corren jubilosos
como ovejas liberadas del corral
y en donde brillará sobre nosotros
la estrella que nos fuera prometida.
Pero ahora te envío esta carta de lluvia
que te lleva un jinete de lluvia
por caminos acostumbrados a la lluvia.
Ruega por mí, reloj,
en estas horas monótonas como ronroneos de gato.
He vuelto a la casa que conserva las cenizas
que hacen renacer a los fantasmas que odio.
Alguna vez salí al patio a decirles a los conejos
que el amor había muerto.
Aquí no debo recordar a nadie,
aquí debo olvidar la colina de los aromos
porque la mano que cortó aromos
ahora cava una fosa.
El pasto ha crecido demasiado como para arrancarlo.
En el techo de la casa vecina
se pudre una pelota de trapo
dejada allí por un niño muerto.
Entre las tablas del cerco me miran rostros
que creía olvidados,
y mi amigo espera en vano que en el río
centellee su buena estrella.
Tú, como en mis sueños, vienes atravesando las estaciones
con la lluvia de la infancia
en tus manos hechas cántaro
En el invierno nos reunirá el fuego
que encenderemos juntos.
Nuestros cuerpos harán las noches tibias
como el aliento de los bueyes,
y al despertar veré que el pan sobre la mesa
tiene un resplandor más grande que el de los planetas enemigos
cuando lo partan tus manos de adolescente.
Pero ahora te envío esta carta de lluvia
que te lleva un jinete de lluvia
por caminos acostumbrados a la lluvia.

Vers de Tango

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ploaia face ca orașul să crească
aidoma unui mare trandafir ruginit.
Orașul pare mai mare și pustiu
după ce de-a lungul împrejmuirii Cartierului Gării
părinții fug cu copiii lor îmbrăcați în costumașe de marinar.
Baloane haotice traversează acoperișurile,
iar croitoresele încetează să mai pedaleze la mașinile lor.
De pe lângă canalul care-și mișcă solzii murdari
rup un smoc de iarbă pentru un cal sfrijit,
pe care-l adulmecă și-apoi îl respinge.
Mă plimb cu gulerul hainei ridicat,
așteptând să văd luminile unui bar rătăcit,
în timp ce urme de iubiri pe care nu le-am avut niciodată
mi se cuibăresc în inimă,
precum într-un oraș șinele de tramvaie
care s-au oprit cu mult timp în urmă.

Părăsirea Fluieră Chemându-și Prietenii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Părăsirea fluieră chemându-și prietenii.
Noaptea și somnul
își leagă caii în fața ferestrelor.
Proprietarul casei coboară în pivniță
pentru a căuta cidrul ascuns în urmă cu un an.
Ceasul cu pendul se oprește.
Cuiele ruginite
cad din tăblii.
Proprietarul casei întârzie prea mult
– poate că a adormit printre butoaie -.
Într-o dimineață am căutat agrișe în fundul curții.
După-amiază, același vânt se
lupta cu pinii de pe malurile râului.
Ceasurile se opresc.
Aud pașii vânătorilor care, probabil, au murit.
Pe neașteptate, rămânem doar o grămadă de umbre pe
care vântul încearcă să le disperseze.
El abandono silba llamando a sus amigos.
El abandono silba llamando a sus amigos.
La noche y el sueño
amarran sus caballos frente a las ventanas.
El dueño de casa baja a la bodega
a buscar sidra guardada desde el año pasado.
Se detiene el reloj de péndulo.
Clavos oxidados
caen de las tablas.
El dueño de casa demora demasiado
-quizás se ha quedado dormido entre los toneles-.
Una mañana busqué grosellas al fondo del patio.
En la tarde este mismo viento
luchaba con los pinos a orillas del río.
Se detienen los relojes.
Oigo pasos de cazadores que quizás han muerto.
De pronto no somos sino un puñado de sombras
que el viento intenta dispersar.

Ultima Insulă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din nou viața și moartea se-amestecă
cum în curtea casei
intrarea căruțelor se-ngână
cu zgomotul ciuturii din fântână.
Din nou cerul își aduce-aminte cu ură
rana fulgerului,
iar migdalii nu vor să-și amintească
de rădăcinile lor negre.
Tăcerea nu poate rămâne limbajul meu,
găsesc doar aceste cuvinte ireale
pe care morții le murmură la stele și furnici,
și din memorie-mi dispar dragostea și fericirea,
precum lumina unui ulcior cu apă
aruncată inutil împotriva beznei.
Din nou se aude doar
sclipirea nestinsă a ploii
care cade și cade fără-a ști de ce,
aidoma unei solitare bătrâne ce continuă
să țeasă și să țeasă;
și parcă-ți vine să fugi într-un sat
unde titirezul vieții nu s-a oprit încă din vâltoare
și-așteaptă să fie ridicat,
dar odată ce se pornesc picioarele
drumurile dispar,
așa că-i mai bine să rămâi nemișcat în această cameră,
căci poate a venit sfârșitul lumii,
iar ploaia e sterpul ecou al acestui sfârșit,
un cântec pe care încearcă să și-l amintească
buzele ce se dizolvă sub pământ.
La última isla
de Jorge Teillier.
De nuevo vida y muerte se confunden
como en el patio de la casa
la entrada de las carretas
con el ruido del balde en el pozo.
De nuevo el cielo recuerda con odio
la herida del relámpago,
y los almendros no quieren pensar
en sus negras raíces.
El silencio no puede seguir siendo mi lenguaje,
pero sólo encuentro esas palabras irreales
que los muertos les dirigen a los astros y las hormigas,
y de mi memoria desaparecen el amor y la alegría
como la luz de una jarra de agua
lanzada inútilmente contra las tinieblas.
De nuevo sólo se escucha
el crepitar inextinguible de la lluvia
que cae y cae sin saber por qué,
parecida a la anciana solitaria que sigue
tejiendo y tejiendo;
y se quiere huir hacia un pueblo
donde un trompo todavía no deja de girar
esperando que yo lo recoja,
pero donde se ponen los pies
desaparecen los caminos,
y es mejor quedarse inmóvil en este cuarto
pues quizás ha llegado el término del mundo,
y la lluvia es el estéril eco de ese fin,
una canción que tratan de recordar
labios que se deshacen bajo tierra.

Șezând în Fața Focului Ce-mbătrânește

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Șezând în fața focului ce-mbătrânește
admir profilul ei, nu scot niciun cuvânt.
Privesc cana de lut în care șade vinul
și ale noastre umbre mișcate de văpăi.
E-același anotimp ce ne găsește-alături,
indiferent de gândul din fața unui foc
și de-ale noastre umbre mișcate de văpăi.
Of, de-aș putea măcar să scot un vag cuvânt..
E-același anotimp ce ne găsește-alături:
mai picură puțin, lucește-acum cireșul.
Dar ale noastre umbre mișcate de văpăi
trăiesc, trăiesc mai mult ca noi.
Și da, e-același timp ce ne găsește-alături:
– Eu mâinile-mi umpleam de albele cireșe,
și-aceste mâini turnau în cană vin.
Ea tot privește-un foc ce-mbătrânește.