John Berryman – Sonetul 27

Într-un poem făcut de Cummings de demult eraiubita lui ploaia, însă, iubito, tu ești lumina de soareprin aerul albastru fluturând, trezind cu o boaresuspine să te urmărească plânse cu irișii asemenea,părul tău strălucitor-din-umbră îmi lipsește mult preamult – de două săptămâni și astăzi. Ce chemi tu la o viață e o marefăptură a ta însăți, … Citește mai mult

John Berryman – Cântece Vis: 29

Zăcea cândva o chestie pe inima lui Henryatât de grea, că de-ar fi avut o sută de aniși peste, și plângând, fără somn, în tot timpu-ălaHenry nu s-ar fi putut face bine.Începe iar mereu în urechile lui Henrymica tuse undeva, un miros, un clinchet.Și mai e un lucru pe care-l are în minteca un chip … Citește mai mult

John Berryman – 384

Placa se lasă-ntr-o parte, fără flori, ziua-i aproape dusă,stau pe mormântul tatălui meu cu mânie,deseori, deseori şi înainteam mai făcut pelerinajul ăsta crâncen la unulcare nu mă poate vizita, care şi-a rupt paginacu totul: mă întorc pentru mai mult,.scuip pe mormântul bancherului ăstuia groazniccare şi-a făcut inima ferfeniţă în zori de zi în FloridaO ho … Citește mai mult

John Berryman – 373

Ochii cu care văd atât de ușoror să se închidă. Inima prietenoasă mi se va opri.N-o să mai stau în picioare.Adulmecați-mă, curând n-o să vă mai placă – bleah –mai rău decât spitalul de ciumați; și gândirea mea dusă toată& dispariția soarelui.Dispariția lunii, pe care Henry o iubeaîn nopți fermecătoare când tânărul Henry era mișcatde … Citește mai mult