Ismail Kadare – Versuri.pro

Patria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Patria nu-i numai
Goana romburilor de beton pe pista prelungă a aeroportului,
Mantaua ostaşului, sub ploaie şi vânt,
Adresa, în albaneză, spusă taximetristului.
Patria este mai fermă decât pista de beton,
Mai ostaş decât acel ostaş.
Patria,
Trandafirul de pe fiece mormânt de erou
Căzut pe fundal stacojiu de cruci şi de flăcări;
Năframa cernită a mamei,
Şirul nesfârşit al refugiaţilor cu chipuri cetluite
Ca şi când ar ţine închis în ele
Misterul lumii acesteia.
Patria,
Strămoşii rătăcind printre secole,
Purtându-şi pe umeri străvechile cetăţi ca pe nişte urne
Poleite-n roşu şi negru, spre Panteon, spre glorie.
Patria,
Betonul armat al vechilor şi noilor vise,
Amurgurile trecute şi viitoarele dimineţi,
Patria suntem noi toţi.

Felinarele Miezului de Noapte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Noaptea este la mijlocul drumului ei.
Pășesc
Sub felinarele aprinse
De gândurile uriașelor hidrocentrale.
Cad pe pământ
Foșnind dureros
Frunze uscate.
Dăruiți-mi ceva din gândurile voastre,
Gânduri rotitoare în turbine gigantice,
Voi, felinare ale miezului de noapte.

Poezie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Poezie,
Cum ți-ai găsit drumul către mine?
Mama, ca Aragon scria, fără punct și virgulă.
Tata, hoinar peste mări și țări.
Dar tu ai venit
Pășind ușor pe caldarâmul orașului meu patriarhal
Ai ciocănit sfioasă la poarta casei cu etaj
Numărul 16.
Multe am urât și am iubit în viață,
Multor dorințe am fost „citta aperta”,
Dar iar și iar,
Ca flăcăul ce se întoarce în miez de noapte
Acasă,
Obosit și mahmur după cheful de aseară,
Așa mă întorc și eu la tine ostenit
După fiecare rătăcire.
Iar tu,
Fără a-mi purta pică pentru trădările mele
Mă alinți cu dragoste,
Ultima mea gară,
Poezie.
Chiar când memoria…
Chiar când memoria mea ostenită,
Asemeni tramvaielor de la miezul nopții,
Va opri doar în stațiile principale,
Nu te voi uita.
Îmi voi aminti
Seara liniștită, fără sfârșit a ochilor tăi,
Suspinul, cu capul pe umărul meu
Și părul tău, ca o plutire veșnică.
Apoi, despărțirea…
Și doar în câte-o noapte
Degetele mele nevăzute, de departe,
Se vor împleti în părul tău.
Plajele iarna.
Nesfârșit în fața noastră pustiul plajelor,
Nesfârșit și întins ca un poem epic.
Plajele pustii, bântuite de vânturi,
Seamănă scoicilor din care s-au scos perlele.
Dincolo de ele, departe, șuieră locomotive
Și-n urmă-le, trenuri pline cu mere brumate.

Dedublare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ne-nconjură năluci de gheață
Indiferenți ca doi străini
Am apucat, precum apucă
Străine căi, doi beduini.
Și unul-altuia închis-am
Drumeagul tainic de acces,
Două cetăți medievale
Ce se înfruntă prea ades.
Doar noaptea, când, cu mâini de vată,
Se trag obloane, poduri reci,
Tu te strecori pe lângă paznici
Și-apoi tiptil în mine treci.
Cutreieri visu-mi, fantomatic,
Făptura-ntreagă mi-o cuprinzi,
Îmi mângâi, tandru și sfielnic
Ochi cercănați, obraji livizi.
Târziu e… Peste cerul negru
Roiesc vârtejuri sinilii,
Tresari, clipești, dispari în goană
Pe drumul ce doar tu îl știi.
Și iată-ne străini și sumbri
Stând astăzi iar, bine-nțeles,
Două cetăți medievale
Ce se înfruntă prea ades.

Copilăria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Copilăria mea cu degete pătate de cerneală
Dimineața clopotele
Muezinul în amurg
Colecții de cutii vechi și timbre
Un Ceylon schimbat
Pe două Luxemburguri.
Așa s-a dus
Timpul copilăriei
A alergat stârnind praf și strigăte
În urmărirea unei mingi de cârpe
O minge de cârpe
De cârpe cenușii de Albania

Curcubeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Printre nori cenușii s-a ivit curcubeul,
Fantasmă cuminte, amintire de vis,
Stăruind ireal,
Precum ultima clipă
Într-un creier ucis.
Peste cerul pios
Printre nori cenușii s-a ivit curcubeul.

Ursitoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tăcute, pe pernele moi, bătrânele sorb din cafele,
Sub ceașcă destine străine în grabă prinzând.
Desenele sorții în tonuri ciudate și triste,
În zațul de smoală-ncâlcite contururi își fac.
Pe rând, elevat, precum niște critici de artă modernă,
În vorbe domoale crochiuri abstracte traduc.

Cascadele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cascadele se aruncă-n afund
Ca niște albi, nărăvași armăsari
În vârtejuri de spume și curcubeie.
Ca la un semn, în adâncuri
Cu picioarele dinainte întinse zvâcnesc.
Își frâng, ah, albele picioare.
Mor apoi, în liniștea stâncii
Și-n ochii lor, acum stinși,
Ca de gheață, se oglindește cerul.