Gunnar Ekelöf – Versuri.pro

Târziu pe Pământ

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Florile dorm la fereastră și lampa fixează lumina,
și geamul fixează fără gânduri bezna de-afară,
fotografiile își oferă, neînsuflețite, conținutul lor familiar
și muștele zac pe pereți și gândesc.
Florile se înclină spre noapte și lampa țese lumină,
în colț toarce lână pisica până s-adoarmă,
pe plită sforăie un ibric de cafea, simțindu-se bine,
și copiii se joacă pe podea cu cuvintele.
Fața de masă albă așteaptă pe cineva
ai cărui pași n-au să urce vreodată scările acestea;
un curent ce străpunge liniștea în depărtare
nu ne dezvăluie taina lucrurilor;
soarta însă numără bătăile de clopot cu diviziuni zecimale.

Oglindă de Octombrie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nervii scârțâie blând în amurgul
curgând cenușiu și-ncet pe fereastră,
florile roșii dor în amurg
și lampa cântă într-un colț singuratică.
Liniștea bea calma ploaie de toamnă
ce nu mai aduce recoltei vreun dar,
și mâinile-mpreunate se încălzesc,
privirile fixe-ncet se-ntunecă printre tăciunii aprinși.

Legendă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Arzi, flacără sfântă, arzi,
arzi în noaptea aceasta adânc chinuită.
Prea fericită ești, prea fericită,
piatră scumpă a valurilor,
cristal în colierul pâraielor!
Rugă nălțată pentru o roză-cunună a țărmului,
în aburul miresmelor, primăvara-n poiana
în care cresc aștri în iarbă
și cuvintele-n zbor se rotesc ca dansul de fluturi
peste focul buzelor tale!
Sfinte, prea sfinte, arzi și strigă,
strigă enormul cuvânt al inimii noastre
în această noapte de chin.
Martir în grădinile împărătești să te mistui
cu o flacără mare!
Flacăra, flacăra este a ta,
flacăra, hulubul arzând care trece în zbor
peste capul tău, noaptea,
flacăra, focul de aur purtând
sfâșiatul tău suflet, prin întunecime!

Dacă Mă Întrebi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dacă mă întrebi unde locuiesc,
locuiesc aici, îndărătul munților.
Munții-s departe, dar eu sunt aici.
Eu trăiesc într-o altă lume
iar tu trăiești în aceeași lume.
Nemărginită-i lumea noastră
totuși greu de găsit ca și heliul.
De ce să aduni bani pentru zeppelin?
Mai bine revendică-ți un filtru de nitrogen,
un filtru de acid carbonic, un filtru
de hidrogen, un filtru de alte gaze.
Revendică-ți un filtru de infamii
și pe deasupra și un filtru de viață.
Simțind că te sufoci, tânguiește-te.
Ei și! Toată lumea se sufocă!
Și totuși toți privesc cu brațele încrucișate.
Un mare înțelept a spus:
„Și se făcu o beznă atât de densă
încât n-am văzut stelele”
De fapt, el s-a gândit doar la faptul
că se apropie noaptea.

Să Te Vezi Pe Tine Însuți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Să te vezi pe tine însuți,
să-ți recunoști în ceilalți
condiția ta,
lipsurile tale,
slăbiciunea
și omenia ta.
Să fim sociali cu inima noastră
(noi care suntem sociali numai cu rațiunea).
Inima nu-i sentiment de-o clipă –
ea dăinuie viața întreagă.
Inima nu-i conjunctură.

Când Se Ajunge Atât de Departe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când se ajunge atât de departe în absurd, cum am ajuns eu
fiecare cuvânt va fi din nou interesant:
Descoperiri în azvârliturile
răsucite cu sape arheologice:
neînsemnatul cuvânt Tu
poate o mărgea de sticlă
care atârna odată la un gât
însemnatul cuvânt Eu
poate un ciob de cremene
cu care un ştirb şi-a răzuit
carnea tare

Magie de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fii calm şi taci şi aşteaptă,
aşteaptă fiara sălbatică, rece, augurul ce trebuie să-ţi arate
miracolul, aşteaptă mântuirea ce vine
când nu mai e vreun izbăvitor.
Toate stelele stinse
trec – ostroave de foc.
În ceasul aurorii ori la crepuscul
aceeaşi lumină va fi, nici de zi, nici de noapte.
Când soarele va intra în pământ şi luna în piatră
se va-ntâmpla: toate stelele stinse,
pe corăbii carbonizate..
Atunci porţile în culoare de sânge vor fi în veci deschise altor zări,
atunci porţile pale, orfane de sânge, vor fi închise de-a pururi.
Pământul se va umple de paşi nevăzuţi şi văzduhul de sunete nemaiauzite,
oraşele se vor prăbuşi precis ca nişte bătăi de clopot
şi timpanele se vor sparge ca la cufundarea sub apă adâncă,
şi blândeţea imensă a timpului se va perpetua
în fundul privirilor moarte, în lumini toropite,
prin miracolul care ne-atinge cu o aripă casa.
Fii calm şi taci, şi aşteaptă
nensufleţit până ce se trezeşte-aurora,
nensufleţit până ce se sfârşeşte crepusculul.

Compoziție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În ceață-necându-se
păsări vertiginoase-ale zorilor:
punct de uitare
a unui vis cristalin.
Pe frunte încă sunt nori,
dar soarele preface
în schimbătoare clipe,
în azur, vuietul pietrelor.

Mahala

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În mahalaua nemărginită
picotește un copac suferind.
Are numai câteva frunze,
foșnesc ușor în vânt.
Un plop în pulberea de mortar
a caselor care-s toate la fel!
De jur împrejur copii se joacă
de-a scurtimea vieții;
cumpără nisip drept făină,
vând piatră drept pâine.
Vara-i aproape.

Zâna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E în sclipirea și trandafirul zorilor, trupul îi e gingaș
ca tăcerea, gura dulce ca liniștea.
E în lac și în mare – sunetul scânteind al pietrelor
șlefuite ce-i încing gâtul și mijlocul..
Umple nopțile cu răsuflarea ei, cu mantia ei de
amurg, cu vocea ei ca foșnetul frunzei stejarului
– vântul însoțește lira dorului ei, vântul
trăiește în frunzele amintirii ei.
Vine de departe și de aproape, n-are pe lume adăpost,
suflă fulgii de întuneric de pe fruntea ei luminoasă,
vuiește ca o mare de sânge în spiralele
urechilor ei.
E viața și deșteptarea, toate cânturile de primăvară
încep în pântecul ei, mădularele-i, seva își
cântă cântecul vechi, curgând către frunze ori
piept, către apă ori soare.
E viață și sânge, și florile cu gura roșie sorb picuri
de rouă din degetele ei străvezii ca un pocal
cu care mângâie firele ierbii; ea se mișcă o
dată cu lucrurile, se dăruie tuturor, e în toate
îmbrățișările – noaptea când se-mpreună
visele, ziua când zboară păsările..
Întruchipează sclipitoare putințe și plăceri de
neconceput fără ea, doar ea e iubirea, doar ea
e iubirea, doar ea e goală, și-n pântecul ei
și sfârșitul e numai trecerea vieții în viața
firii.
Urma călcâielor înaripate se mai poate zări pe
cărarea din zori, și-acolo pe pământul moale, pe
poalele pârâului cu murmur de argint.