Gabriela Mistral – Versuri.pro

El Mă Sărută

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

El mă sărută, și iată-mă acum alta, alta prin pulsul
venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respirația altuia
pe care o simt în respirația mea. Trupul
mi s-a înnobilat precum inima mea.
Un parfum de flori în respirația mea! Totul prin el,
care se odihni pe mine ca
roua pe ierburi.

Femeie Puternică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îmi amintesc fața ta care a fost fixată în zilele mele,
femeie cu o fustă albastră și o frunte prăjită,
că în copilăria mea și pe pământul meu de ambrozie
Am văzut brazda neagră deschisă într-un aprilie aprins.
A ridicat în tavernă, adânc, cupa necurată
cel care a atașat un fiu la sânul unui crin,
și sub acea amintire, că a fost o arsură pentru tine,
sămânța a căzut din mâna ta, senină.
Recoltă Am văzut grâul fiului tău în ianuarie,
și fără să înțeleg am avut ochii ațintiți asupra ta
mărită la pereche, de mirare și plâns.
Și noroiul de pe picioarele tale încă se va săruta
pentru că printre o sută de lumi nu ți-am găsit fața
Și încă te urmez în brazde umbra cu cântecul meu!

Pâine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Au lăsat o pâine pe masă,
jumătate arsă, jumătate albă,
cu coajă ciupită, ruptă-n fărâme
ca fulgii pufoşi de zăpadă.
Şi îmi pare nouă, şi nicicând văzută,
deşi cu nimic altceva n-am trăit,
dar luând-o în mâini, ca într-un vis,
tactul şi mirosul nu mi-o amintesc.
Şi totuşi, e mama când mi-a dat să sug,
miroase precum văile prin care am trecut:
a Aconcagua, a Patzcuaro, a Elqui,
a sufletul meu când mă sfâşii cântând.
Nu există alte miresme în încăpere,
tocmai de aceea am şi văzut-o;
nu există nimeni în toată casa,
decât această pâine lăsată pe masă
care cu trupul ei mă recunoaşte,
iar eu cu trupul meu o recunosc.
S-a frânt pretutindeni şi de demult
aceeaşi pâine între o sută de fraţi,
pâine din Coquimbo, pâine din Oaxaca,
pâine din Santa Ana şi din Santiago.
De când eram mică o cunoşteam
sub formă de soare, de peşte, de abur,
mâinile mele îi simţeau miezul
cald precum unui pui de porumbel.
Apoi, am uitat-o şi-n această zi
amândouă din nou ne-ntâlnim,
eu cu trupul meu de Sară bătrână,
ea cu al ei de numai cinci ani.
Prietenii morţi cu care am mâncat-o
în alte văi, îi simt aburul,
pâine de grâu măcinat în septembrie,
secerat în august în Castilia.
E altul şi-i cel împărţit
în pământul unde-au dispărut.
O rup în două şi îi simt mireasma,
o pun pe masă şi îi simt căldura.
Mi-s mâinile pline de pâine,
privirea mi-e plină de lanuri
şi plânsul izvorăşte deodată
peste uitarea atâtor ani,
şi nu mai ştiu de faţa-mi îmbătrâneşte,
ori renaşte în clipa aceasta.
Cum casa-i pustie, fără nimeni în ea,
ne regăsim şi stăm împreună din nou,
pe această masă fără carne şi fructe,
amândouă în această linişte omenească.
Şi vom tăcea până când vom fi una
şi anotimpul nostru se va fi sfârşit.

Ploaia Liniștită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Această apă salcie și tristă,
ca un copil pedepsit
înainte de a veni pe lume,
moare.
Liniștit pomul, liniștit vântul;
o, și-n această liniște minunată
cântecul acesta duios și amar,
prăbușindu-se!
Cerul e ca o imensă
inimă din care izvorăște-amarul.
Nu plouă: e o sângerare lentă
și mare!
Din casele lor, oamenii
nu simt această amărăciune,
această cădere de apă tristă
din înălțime.
Acest larg și obositor
coborâș de ape învinse
către pământul care zace
și transpiră.
Plouă. Ca un șacal tragic,
noaptea se lasă peste munți.
Ce se va ridica, peste umbră,
din Pământ?
Veți dormi, în timp ce afară
cade suferindă această apă inertă,
această apă ca râul Lete, soră
cu Moartea.

Rotația de Culori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Albastru nebun și verde nebun
În ramul de in și în floare.
Amețit de valuri,
dansează chipeșul azur.
Când albastrul se estompează,
apare verdele dansator:
verde-trifoi, verde-măslină
și luminosul verde-lămâie.
Ce frumusețe!
Hai la Culoare!.

Roșu blând, roșu curajos
– explozie de trandafir și garoafă -.
Când verzuii renunță,
el saltă ca un campion.
Dansează unul după altul,
nu se știe care este mai bun,
dar cei roșii dansează atât de mult
că ard în ardoarea lor.
Ce nebunie!
Hai la Culoare!.

Vine galbenul
mare și plin de fervoare
și toată lumea îi face loc
ca și cum l-ar vedea pe Agamemnon.
Din uman și din divin
dansează sfânta strălucire:
arome de pene de aur
și șofran zburător.
Ce delir!
Hai la Culoare!.

În cele din urmă toate pleacă în șir
la păunul solar
care le ridică și le ia
ca un tată sau ca un hoț.
Mână în mână cu noi,
toate au sfârșit, nu mai sunt:
Povestea lumii moare
când moare Contabilul!.

Rușine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mă fac frumoasă – când te uiţi la mine –
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă ;
Nici stuf înalt, nici rău cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă.
De gura mea cea tristă mi-e ruşine,
De asprii mei genunchi, de vocea spartă ;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine,
Săracă sînt şi despuiata parcă.
Nu vei află nicicând o piatră-n cale,
Mai goală, într-a zorilor sclipire,
Decât femeia-al cărei cânt de jale
L-ai auzit şi-ai prins-o în privire.
Eu voi tăcea, spre-a nu da tuturora
Prilej să-mi afle-adânca-nseninare,
După a frunţii mele auroră
Şi după mâna mea tremurătoare.
E noapte-n rouă iarba e culcată.
Priveşte-mă-ndelung şi cu blândeţe,
Ca-n zori, la râu, femeia sărutată
De tine, să aducă frumuseţe.

Tăietorul de Lemne

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Rămase-ntins pe iarbă
De trudă tăietorul,
Și adormi-n aroma
De pini tăiați de el.
Picioarele-i bătut-au
Atâtor pajiști iarba,
Și umerii – bronz – cântă
Și mâinile-i visează.
Văd pragul lui de piatră,
Nevasta și ograda-i.
Tot ce-a iubit îi umblă
Prin preajmă cât timp doarme.
Și tot ce n-a avut
Îl face și mai cast.
Și doarme, făr’de nume,
Cum ar dormi un arbor.
Amiaza-l săgetează
Cu lăncile-i aprinse.
Cu ramuri de răcoare
Obrazul eu i-l zvânt.
Și ca un cântec, ziua
Lui vine către mine
Și ziua mea i-o dărui
Ca pe un pin tăiat.
Iar noaptea, când se-ntoarce
Tăind câmpia oarbă,
Aud femei cum strigă
La cel venit prea târziu;
Și-mi cad greoi pe umeri
Ca-n patru lănci înfipte
Numirile acelui
Pe care l-am păzit
Cu sângele și cu răsufletul din mine.

Besos - Sărutări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Există sărutări pe care le pronunță singure
sentința de iubire condamnatoare,
sunt sărutări care se dau cu aspectul
sunt sărutări care se dau cu amintire.
Sunt sărutări tăcute, sărutări nobile
există sărutări enigmatice, sincere
sunt sărutări pe care doar sufletele le dau reciproc
există sărutări interzise, adevărat.
Există sărutări care ard și rănesc,
există sărutări care înlătură simțurile,
sunt sărutări misterioase care au rămas
o mie de vise rătăcite și pierdute.
Există sărutări supărătoare care le închid
o cheie pe care nimeni nu a descifrat-o,
există sărutări care generează o tragedie
Câți trandafiri de broșă au defoliat.
Există săruturi parfumate, săruturi calde
care bat în dorințe intime,
sunt pupici care lasă urme pe buze
ca un câmp de soare între două gheață.
Sunt săruturi care arată ca crini
pentru sublim, naiv și pentru pur,
sunt pupici trădători și lași,
există sărutări blestemate și sperjurate.
Iuda îl sărută pe Iisus și lasă amprenta
în fața lui Dumnezeu, crima,
în timp ce Magdalena cu sărutările ei
întărește-i cu evlavie agonia.
De atunci în sărutări bate
iubire, trădare și durere,
în nunțile umane seamănă
la briza care se joacă cu florile.
Există sărutări care produc deliruri
de pasiune iubitoare înflăcărată și nebună,
le cunoști bine, sunt sărutările mele
inventat de mine, pentru gura ta.
Llama o sărută cu urme tipărite
poartă brazdele unei iubiri interzise,
sărutări de furtună, sărutări sălbatice
că numai buzele noastre au gustat.
Îți amintești primul..? Nedefinibil;
ți-a acoperit fața cu roșuri livide
și în spasme de emoție teribilă,
ochii tăi s-au umplut de lacrimi.
Vă amintiți că o după-amiază nebună în exces
Te-am văzut gelos imaginându-ți nemulțumiri,
Te-am suspendat în brațe.. un sărut a vibrat,
si ce ai vazut dupa..? Sângele pe buze.
Te-am învățat să te săruți: sărutări reci
au o inimă impasibilă a rockului,
Te-am învățat să te săruți cu sărutările mele
inventat de mine, pentru gura ta.

A Bea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Păstrez în amintire gesturile
Acelor ce mi-au dat – ofrandă – apa.
În valea Rio Blanco izvorăşte
neastâmpăratul Aconcagua, acolo
vroind să beau, m-am repezit la apa
unei cascade ce-n şuviţe albe
şi îngheţate-şi resfira şuvoiul.
Lipindu-mi gura fremătândă,
m-a ars ca o licoare fermecată.
Trei zile buzele mi-au sângerat de apa
Ce am sorbit atunci din Aconcagua.
În câmpul Mitla, într-o zi cu soare,
cu mers, şi greieri, m-am plecat asupra
unei fântâni, când a venit spre mine
un indian. A vrut să mă ajute
şi, sprijinindu-mă deasupra apei,
el capul mi l-a susţinut aşa cum
oferi un fruct, cu mâinile-amândouă.
Eu beau şi-n apa ceea era chipul
şi-al lui şi-al meu. Atunci înţeles-am
ca într-un fulger, că necunoscutul
din Mitla, indianul, era carne
din neamul meu străvechi, de la-nceputuri.
În insula numită Puerto Rico,
odihna copleşită de albastru,
trup liniştit, talazuri zbuciumate
şi-o sută de palmieri, părând o sută
de mame. O fetiţă-n joacă sparse
nuca de cocos, dăruindu-mi apa
palmierului, maternă, roditoare.
Şi niciodată-asemenea dulceaţă
nu am băut, cu sufletul şi trupul.
Îmi amintesc, pe când eram copilă,
că mama-mi aducea ea însăşi, apa
între o gură şi-alta, aplecată
pe vasul de-argilă, -i vedeam faţa.
Cu cât se ridica mai tare mâna-i,
cu-atât se cobora mai jos ulciorul.
Am încă-n suflet valea înverzită,
simt setea şi privirea mamei… Poate
aceasta-i veşnicia:
să fim încă
aşa precum am fost odinioară.
Păstrez în amintire gesturile
Acelor ce mi-au dat – ofrandă – apa.

Roza

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Bogatul miez al rozei sângerii
E bogăţia fiinţei tale vii.
Lasă-ţi, ca roza, inima-nvoltată.
Nu te închide, neînduplecată,
În tine. Înfloreşte-n joc, în cânt
Şi dragostea aşteaptă fremătând.
Să nu fii rozei aspră păzitoare:
Te-ar arde înfocata ei splendoare.