Eta Boeriu – Versuri.pro

La Oglindă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Pe umeri pletele-mi curg râu,
șuvițele Gorgonei împletite
cu șerpi, a mele răsucind verzui
la tâmple și pe gâtul ca de sticlă
cuvinte-șerpi, inele gâtuind
lucios tulburătoarele podoabe
ce mă răsfrâng și cele ce pălesc
răsfrântele în sinea mea de pâclă
din creștet lung șuvoi gâlgâietor,
șuvițele Gorgonei mătăsoase,
și ochiul fără noimă împietrind
zulufi, inele, bucle veninoase.

Răspuns Era Fiorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ne sărutam din zâmbete: ce stele
ne tremurau în ochi prevestitoare?
Fiori prelungi ne străbăteau tulpina:
răspuns erau sau altă întrebare?
Noi ne șopteam petale-n gând și taina
culorii lor ni se rostea doar nouă.
O, cum știam să ne ferim cu schimbul
de spaime și sudoarea lor în rouă
s-o preschimbăm, o, cum știam din lacrimi
un singur cald șuvoi lăsând să plângă
să ne-ncălzim si bucuria-n două
ca pâinea s-o-mpărțim ca să ne-ajungă,
o, cum știam să ne păzim avutul
iubirii noastre ca sidefu – în pântec
de scoică ocrotit, și de departe
cu miere să ne-ntâmpinăm și cântec,
o, câte nu știam și câte
ne-ar fi-nvățat iubirea încă-n dorul
petalelor nespuse niciodată.
Era răspuns, răspuns era fiorul.

Era Un Loc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Era un loc umil, ca printre resturi
de vară și pubele răsturnate,
la margine pe-un mal de lut și lutul
ce galben răspundea din mal luminii,
la margini de oraș printre molozuri
și tinichele tremurând în apă
cu frunze din pe vremuri pomi și totuși
răscumpărând rugina timpurie,
cu melci uscați și vreascuri pe sub iarbă
și iarba ca o carne peste oase,
era un loc umil ca printre resturi
de bucurii și ape curgătoare,
cu praf subțire-nfășurat pe glezne
mai gros și chiar mai cald decât o lână,
dar mai ales cu trâmbe de lumină
și cu noi doi ca două lungi șopârle
trecute, gudurându-ne la soare.

Există Un Ceas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Există un ceas către seară,
un ceas pentru alţii, fireşte,
când solzii desprinşi de cuţite
cresc iarăşi pe trupul de peşte,
când penele smulse din păsări
se-ntorc să se-nfigă sub piele
şi pielea de şerpi lepădată
se strânge la loc în inele,
când floarea tăiată de coasă
din nou se ridică pe lujer
şi laptele muls, din pahare
se-ntoarce acasă în uger,
când scoica pe mal izgonită
mai soarbe o gură de spumă
şi râma turtită de roată
se umflă din nou pe sub humă,
când sucul ciorchinei stâlcite
se-ntoarce în boaba de struguri
şi frunza strivită-n picioare
se urcă la loc printre muguri,
când puii de păsări din gheare
de şoimi se întorc în găoace
şi scoarţa de pomi jupuită
pe trunchiul mâhnit se reface,
când ţipătul prăzii-ncolţite
pe loc se preschimbă în cântec
şi mieii străpunşi de junghere
se-ntorc la căldura din pântec,
când însăşi otrava din guşa
de şerpi veninoşi se-ndulceşte,
există un ceas către seară,
un ceas pentru alţii, fireşte.

Orașul de Fiecare Clipă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E-acesta cel de fiecare clipă
oraș al meu și pâinea mea de toate
aceste zile ce se scurg în pripă
și nopți prelungi în care-ascult cum bate
sub căptușită pleoapa mea cu zgură
lumina lui, culorile-n șuvoaie,
un puls mai rar și mie pe măsură
ce mă cuprinde-n propria lui bătaie,
un schimb secret de bucurii, noptatec
răspuns îmbrățișărilor diurne
când mi se lasă ochilor ostatic,
acestor două-adânci și negre urne
ce se golesc văzându-l de cenușă
și dulce timp petrec cu el sub ziduri,
și stăruie-n plăceri din ușă-n ușă,
și-i mângâie pereții supți de riduri
și rănile și cerul tras în schele
și câte-un smoc din loc în loc de iarbă
crescut din mila unui pumn de stele,
acestor ochi ce s-au deprins să-i soarbă
din mers câte-o fereastră, câte-o casă,
din el să bea, din el să se hrănească,
s-asculte frunze cum încep să-i iasă
și mierlele cum prind să se-nmulțească
în el, acestor ochi, acestor sute
de ochi ai mei ce-i mângâie tărâmul,
acestor pași ce-nvață să-i sărute
în mers ușori ca frunza caldarâmul.