Dragoş Vrânceanu – Versuri.pro

Făt-Frumos Bătrân

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Bătrâne, bătrâne
De la umbra teiului,
Din mijlocul codrului,
Bătrâne stăpâne.
Bătrâne în cârjă
Șalele te dor
De o luptă veche –
Ca pe Ștefan-Vodă
Rana la picior.
Îţi aduni la umbră
Muşchi de pe copac
Luna nu te vede
În mijlocul codrului,.
Bătrâne voinice,
Om cărunt şi-ncet
De lângă bordei
Şi din flori de tei!

Lui Eminescu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Te-ai purtat pe tine
în întâmpinarea infinitului
mai departe decât oricine.
Ca într-un codru
ai pășit fără frică și prihană,
până acolo unde au început să se audă
centaurii cruzi ai cunoașterii,
urlând după hrană.
Ajuns în aceste adâncuri ale mirării –
n-ai uitat niciodată drumul înapoi
al țării.
Versul tău curge prin mulțime,
cu fiecare om, cu fiecare an,
la o și mai întinsă adâncime.
ca un ocean.

Baladă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Baladă.
Luceafărul a răsărit
Deasupra câmpului, stingher.
Tu sângeri, blânde cavaler,
Sufletul meu venit din cer.
De sus luceafărul lucea
Pe-obrajii mei uscați de plâns,
Într-un buchet frumos de nea.
Tu ai fugit într-un minut,
Cu fusta-n mâini, ca la un joc
Și eu fricos mă-nvârt în loc!
O, nu mai râde, draga mea!
Și mă agăț de nenoroc,
Ca un copil de-un felinar,
Și-apuc de uși, și-ascult în jur,
Cu ochii mari și desfăcuți
Pe chipul meu ca două sere
Cu flori de luceafăr în ele.
La sânul tău mă las greoi
Cu capu-n piept peste mărgele,
Mărgelele se rup cu noi..
Tu-n veac de veac n-ai fost a mea,
Ca o femeie, ca o stea!
În pieptul câmpului înfipt
Stă-ntreg orașul, floare dalbă,
Cu casele de zid mărunt.
Noi coborâm pe scări în jos,
Tu cu pantofi alunecoși,
Cu rochia ca o za spre poale,
Lucind pe picioarele tale,
De parcă sunt în umbră goale.
Și-mi spui să tac și mă apuci
Râzând de umeri – și te duci..

Prietenul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mai bine-așa se arată
Visarea ce-mi doresc.
Ea inima mea goală
În albie o scaldă,
Ca pe un trup de fată
Cu fața întristată.
Mă vezi prin geam? Privirea
Din fugă ți-o oprește,
Căci în aceste pagini
O voce îți vorbește.
Prietenul cititor,
Vezi de adu-mi-l iară.
În slove e desemnul,
Grafologie amară.

Au Crescut Secolele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Au crescut secolele
încet sau mai iute –
uneori în letargie,
alteori izbucnind în clipe
mari cât sorii din stihie.
Au dat şi înapoi,
trăgându-se-n păduri
şi astupându-şi cu mâna
uriaşele guri.
Apoi s-au revărsat cântecele câteodată
peste câmpie,
ca Dunărea umflată.
Au crescut secolele mereu –
într-una greu,
sub vânt, sub ploaie, sub arşiţa mare
ca un pântec de săpătoare.
Au crescut secolele de norod,
Până la rod.

Numai în Plutele Bătrâne

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Numai în plutele bătrâne
care foșnesc mai ușor ca aerul,
se pot ascunde zilele.
De fiecare dată când mă întorc
le simt cum s-au strâns roi sub pleoape,
ca niște ciorchini de struguri de ape.
Prin perii de tufe
peștii s-au prins.
Ajung la prund pe calul aprins.
Am adus peste ierburi în spate,
ca pe o tolbă cu proiecte,
un alt suflet cât o cetate.
Între pădure și marele râu
am galopat fără frâu.

Cornuri de Lut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Inima noastră când s-a născut,
a cântat din cornuri de lut.
Dacă vuiește, ori stă să se culce,
vocea pământului e dulce.
Nimeni nu poate să ne despartă de noi,
de suntem oameni ori poate eroi.
Crește într-una mărețul univers –
să-i dăm ocol cu un vers.
Cu viitorul, cu îndepărtatul trecut,
vorbim prin cornuri de lut.

Durerea Soarelui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce durere e în soare?
O durere ce se simte
Ziua lungă, ziua mare.
Ce durere e în fructe?
Strugurii se coc, tristețe –
Ce durere e în fructe
Când stau sus pe creangă, supte.
Cine plânge-n ziua mare
Ochii nevăzutei fețe?
Soarele s-a aurit
Dar nu e la asfințit

Dulci Stele ale Ursei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Un umblet mi-a fost viața,
buimac în prada gândului
copleșit de întâmplări.
A scăpărat pe la răspântii
soarele spărgând norii
topiți apoi în ploi.
Mai afund am încercat
să merg în mine.
Totdeauna am revenit
să mă refac.
În casa de sub pădure,
intrând la adăpostul copilăriei.
O cicatrice după alta
mi s-au așezat pe trup –
ca niște dulci stele ale Ursei.

Ne Facem Drum Printre-Întâmplări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ne facem drum printre-ntâmplări
ducându-ne pe noi în spate
din mirări în mirări.
Lângă creanga ce s-a măcinat,
cu fața-n palme
nu în zadar am stat.
Ne-a crescut la picior,
ca din aburii prinși
pe creanga de fulger a lemnului,
o floare de bujor.
Am pornit șchiopătând
să urcăm scara cu trepte rupte,
spre noi lupte.
Ne cântau în praf
păsările la amiază
cântece de pază.