Corneliu Boghean – Versuri.pro

Străinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De departe abia zărit,
Cu visul de durere..
Cu auzul amorțit,
În locul unde piere..
Peste deal, răsare luna
Și cu cerul înstelat –
Stele mii, una și una,
Strălucesc ne-încetat.
Un străin, pribeag în lume,
Cu ochi mari, părul bogat –
Cercetând, nimic nu spune,
Privind cerul înstelat.
Doar când capul și-l apleacă,
Un fior, vrea să-l cuprindă..
Se ridică, iar el pleacă –
Peste iazul de oglindă.
Stă în barcă țintuit..
Cu privirea-n apa lină,
Parcă-i stană-ncremenit,
Așteptând ceva să vină..
Mai în spate doar pădurea,
Tremură frunza în foșnet;
Căci copacii ei – securea..
Îi doboară, greu, cu trosnet.
Cineva în noaptea rece,
În bătaia de jăratic..
Rumenând chipul feroce,
În pădure, singuratic.
E rănit străinul, zace –
De secure e lovit..
Stă în barca lui de pace,
Și-i puțin cam amețit.
S-a luptat sărmanul, piere..
Cu dușmanul cel cumplit.
Să oprească acea durere..
De sub cerul oțelit.
Iar copacii sunt în floare –
Cu miresmele de tei,
Fagii falnici când cresc oare,
Jos acum, să-i tai de vrei?.
Căci pădurea e-nverzită,
Și viața o-ntreține –
Căci străinul nu ezită,
A o proteja, el ține..
S-a retras puțin de-o parte,
Ca să vină dimineața –
E rănit acum de moarte,
Protejând pădurea-n viață.
01. iulie. 2015
Corneliu Boghean.
Moto:
După cum pădurea, întreține viața, la fel și noi să o păstrăm în viață, chiar dacă e nevoie de sacrificiu.
Să avem grijă de mediul înconjurător.

Inspirația

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Suspinând în vechiul parc,
Cu privirea ei divină –
Se coboară jos pe tină,
Lăcrimând ca o felină,
Cu ochi umezi, care zac.
S-a desprins din bolta albastră
Încântată melodie,
Scris în vers, în poezie –
Într-a nopții feerie
Cu veșmântul ei de lastră.
Noaptea-n bolta cea senină
Ce se țese mult, cu farmec –
Legănându-se pe pardec
Strălucește singuratec
Reflectând a ei lumină.
O idee prinsă-n vânt,
Plină de informație,
Cu abnegație..
Aduce inspirație,
În versuri și în cânt.

Glossă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În nemărginita zare,
Se îndreaptă cum se poate;
O privelişte răsare –
Lună mândră stele toate.
Nu privi adânc la lume
Ce se-ntâmplă ce se-arată..
Din adânc ocean în spume,
Se iveşte-o rază-ndată.
În sclipirea ei tresare
Ca un nimb frumos, de Faur –
Ea e raza ce apare
De pe globul cel de aur.
Peste veacuri de tezauri –
Şi în unda ei splendoare..
Se aruncă peste valuri,
În nemărginita zare.
Ea e raza de speranţă..
Iar în univers lumină;
În a lumii importanţă,
În construcţia ei de tină;
Iar în chipul ei ironic
Peste munţi şi văi departe:
Peste timp şi colb istoric –
Se îndreaptă cum se poate.
Şi în ceaţa se brăzdează,
De de mult în umbra vremii..
Aşteptând mereu o rază,
Prin medalii şi în premii:
Galopând mereu ‘nainte
În ştiinţa ei, pulsare..
Desenând mereu cuvinte,
O privelişte răsare.
Din trecut se-nvaţă multe,
În prezentul ce apune..
Revenind în scheme culte,
Ce de viitor ne spune.
Ne descriu în galaxie..
Semne multe cât se poate;
Dar nici una nu învie,
Lună mândră stele toate.
În propulsia divină
Din a templelor altare,
Chip frumos de mult suspină..
Printre stele avatare.
Chiar Luceafărul din Noapte,
El nimică nu ne spune;
Peste tot e plin de şoapte,
Nu privi adânc la lume.
Parcă totul e un haos
E un abis întunecat..
Nu e timp şi nici repaos,
Şi de lume îndepărtat.
Despoind din întuneric,
O lumină de la vatră..
Iar în lume efemeric,
Ce se-ntîmplă, ce se-arată.
Şi când totul se sfărâmă,
Năzuinţi şi toleranţă..
Iar când totul se dărâmă,
Se renaşte iar speranţă.
În virtutea ce se-nalţă –
Cu credinţa într-un Nume,
Ce din cărţi mereu ne-nvaţă
Din adânc ocean în spume..
Când în criză omenirea
Ea se zbate pentru soartă;
Construind, făcând trezirea,
Viitorul care-l poartă.
Din tumultul fără margini –
În imagini de pe hartă,
Şi scriind mereu în pagini..
Se iveşte-o rază-ndată.
Se iveşte-o rază-ndată,
Din adânc ocean în spume.
Ce se-ntâmplă, ce se-arată,
Nu privi adânc la lume.
Luna mândră stele toate,
O privelişte răsare..
Se îndreaptă cum se poate –
În nemărginita zare.