Cineva – Versuri.pro

Discurs

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

N-am nevoie de beat
Ca să spun tot ce simt
Da’ îmi intru în ritm
Într-o perioadă de timp.
Că-n viața asta, în afară de tine
Nu mai tre’ să ai încredere în nimeni
Totuși viața trece repede și tu regreți
Că nu apuci să-nveți nimic între 4 pereți
Și te întrebi dacă nu cumva te mulțumește
O diplomă care în final te-mbătrânește.
Toți merg la magazin, da’ nimeni niciodată
Nu se miră de ce moartea e legalizată
Cel mai funny sistem din România
Dac-alegi să fii hoț, ți se fură meseria.
Aici proștii fac rău fără motiv
Mai bine-i lași să latre decât să fii agresiv
Pentru că dacă o să-și facă vreun viitor
Ține minte, tu o să fii șefu’ lor.
Ai mare grijă că-s multe panarame
Și multe dintre ele ar fuma orice de foame
Nu te lua în gură cu băieții grei
Care atacă pe la spate ca niște femei.
Sunt mulți cu mintea de copii, tu dă-le pace
Și continuă să faci ceea ce îți place
Nu uita, nu te lua după ei
E viața ta, deci fă ceea ce vrei.
Atunci când nimeni nu mai crede că se poate
Tu fă imposibilu’ o posibilitate
Lasă-i în suspans fără vreun șir de cuvinte
Și lovește-i cu fapte să te țină minte.
Vad mulți oameni triști și necăjiți
Care sunt așa să-i facă pe alții fericiți
Și din păcate văd multe păcate
Trezite-n fiecare clipă la realitate.
Nu c-aș fi un Sfânt, pe cuvânt
Da’ unii-ncearcă să te bage în mormânt
Fără să se gândească vreodată
Că judecata o să-i judece cu judecata.
Prețurile cresc, iar timpu’ trece
Și văd că nimeni nu se-ntreabă de ce
Îți mai repet încă o dată
În România nu există lege neîncălcată.
Aici șoferii nu au carnet de șofer
Au diplomă de șomer, toți băieții din cartier
Că aici în România tre’ să te descurci
Dacă n-ai ei, ei pistolul și împuști.
Nu exagerez deloc, mai bine pleci
Că multă lume se ceartă pe un loc de veci
Și mulți părinți umblă prin tribunale
Și fac din copii jucării de milioane.
Ce credeai că o să mori liniștit
Că o să trăiești vreo zi fericit?
Da, s-ar putea poate când ajungi în Rai
Sau înainte de alegeri când nu tre’ să dai.
Ce poți învăța într-o lume așa absurdă
C-au loc 5000 de chiuluri pe secundă
Că din 90% din popor
10% nu miroase a alcool.
Că țigările le fumează viețile
La toți consumatorii și consumatoarele
Că cele mai multe donații
Ajung în păcănele, nu-n organizații.
Că dacă votăm cu altcineva
Se schimbă sistemu’, n-o să fie tot așa
Ce crezi că dacă pui un vers pe beat
Care n-are sens ești mai diferit?
Poți să scrii miliarde de cuvinte
Că-s egal cu 0 dacă-s scrise fără minte.
Ce ziceai că nu știi ce să faci
Răspunsu’ e simplu, nu tre’ să mai taci
Și să le spui direct, verde în față
Că te piși pe ei dacă nu o faci pe viață
Și dacă vezi că nu le pasă absolut de nimeni
Nu-ncerca să te răzbuni că are cine

Timpurile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Timpurile care au fost odată
Nu vor mai fi niciodată
E deprimant cum clipele plâng
Suspină cu lacrimi de sânge în gând.
Batișta iubirii e umedă iar
Iar razele apei sfârâie-n jar
Mireasma culorii se pierde-n speranță
Se simte dezechilibru total în balanță.
Și noaptea stă și zace-ntristată
Știe că vremurile care au fost odată
Nu vor mai fi niciodată
Și nu va mai fi ca altădată.
Un sunet răsună cu dor și cu jale
Unde-ai fugit, timpule, ai luat-o la vale?
Ai fugit fără să mai spui vreun cuvânt
Iar acum zaci și bagi oamenii-n mormânt.
Pentru oameni viața este o avere
Iar tu, timpule, taci, murind de plăcere
Toți te cunoaștem, dar nu te știm
Te vedem doar atunci când îmbătrânim.
Pentru tine viteza-i dușman
Iar dansul umbrelor se scurg pe tavan
Timpule, cât de mult ai trăit!
Până-n momentul de față nu ai murit!..
Oare când te vei sfârși, unde te vei duce?
Doar n-ai trăi la infinit, mai bine fă-ți o cruce
Vai, timpule, ai milă și-ndurare
Că o să vină timpul când chiar și timpul moare

Singur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În fiecare zi o să cânt la microfon
Chiar dacă am noroc numai de ghinion
Știu că sunt singur, sigur nu mi se pare
Într-o lume cu peste 5 miliarde de persoane.
Și.
De ce am devenit nepăsător, chiar nu-mi pasă
Sau ignorantul tuturor, mai bine lasă
Scriu cuvinte doar pentru cine le trăiește
Pentru restu’ parcă aș vorbi în Românește.
[Plam Plam x4].
Îi aud pe mulți criticând fără să facă
Și nu prea aud multă lume ca să tacă
Spre deosebire de alții și altele
Eu gândesc când îmi scriu versurile.
Și sunt conștient că voi fi descurajat
De oameni care până acum m-au afectat
O să renunț la vise doar în vise să știți
Mesaj pentru toți (cei care nu mă înghițiți)
astia care ma iubiti
[Fake Beat Pause].
Nu mai știu cum e să îți mai fie rău sau bine
Dar știu că iubesc rapu mult mai mult decât tine
Și să spun sincer, stai să trag aer în piept
Am renunțat la tine că rap-u-i mai corect.
Și.
Chiar dacă nu sunt un leu ca zodia mea
Și uneori timid tre’ să îmi curgă lacrima
Încerc să trec, să depășesc orice durere
Dar m-am săturat să tot sufăr în tăcere.
Nu știu câți au vrut să înțeleagă ce am spus
Sau câți dintre ei măcar doar au presupus
Dar de azi înainte nu mă interesează
Cine vrea s-audă să țină inima trează.
E timpu să plec crede-mă că aș mai sta
Dar iară tre’ să stau cu mine și inima mea
Hai să-ți zic un vers ce mi s-a părut calumea
Am rămas aici, singur cu toată lumea.
Îmi făceam planuri neplanificate
Pentru dorințe neîmplinite și-ngropate
Dar acum nu mai cred în nimic din ce se vede
Și nu mai am niciun motiv de a mai crede.
Rapperi adevărați au dreptu la exprimare
Melodia nu-i făcută, așa, doar la întâmplare
Și sincer să îți zic, frate chiar m-am săturat
Să comenteze un MC la clip fără niciun abonat.
Eu zic adevăru-n față și nu îl ocolesc
Poate de aia probabil nu am ce să bârfesc
Și n-am vorbit despre o durere trecătoare
Am scris cu inima despre una ce nu moare.
Acum mă pregătesc să închei ce nu se-nchide
Suferința, dependența care mă ucide
Eu sunt cuvântu tău dacă îl vrei pe beat
Apasă play și pune piesa pe repeat.
Asta cred că e ultima strofă, nu îți spun pa pa
Că niciodată nu se știe când ne vom vedea
Îți mai spun altcândva, ceva și undeva
Va veghează de pe blocuri Cineva ma

Alegeri și Sacrificii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am adormit cu gândul la tine și m-am trezit
Mai confuz ca oricând
Să mor dacă te mint!
Nu pot să înțeleg de ce sunt așa
Și nici de ce am ales s-o iau pe drumul ăsta.
Puteam să-mi doresc mai mult, dar vezi tu, fine
Eu nu privesc la fel ca tine lucrurile.
Și nu știu de ce, dar sunt fericit așa
Asta îmi spune în prezent inima.
Și e ciudat, dar toată ființa mea
A susținut-o când a luat decizia asta.
Dacă mă crezi, în clipa asta zâmbesc
Și ce mai zâmbet… mă sperie, sincer.
E prea grotesc și prea mult chiar și pentru mine
Deși inima mă-ndeamnă s-am încredere
În toată nebunia asta, în continuare.
Ce să faci? Așa e când iubești nebunește
Ajungi să fii în stare de-aproape orice
Și-asta mă sperie și mai rău, dar parcă încep
Să mă obișnuiesc cu gândul că nu-s perfect.
Și știu că nimeni nu-i, și știu că toți suntem
La fel
Parcă sub vraja aceluiași blestem.
Am ochii deschiși – și văd, dar mă tem
Că uneori nu văd ce-ar trebui să văd.
La fel cum alte ori văd mai mult decât tre’
Frate, dă-mi două palme să mă trezesc
La realitate
Că deja încep să obosesc.
Deja acest joc devine prea pervers…
Și nu mă-ncântă deloc gândul că am de ales
Și c-am ales deja… fără să mai simt nevoia
Și de-altceva
Mulțumit cu blestemul ăsta!
O parte din mine simte că așa e bine,
Dar cealaltă parcă tinde s-asculte de lume.
Acum zi-mi și tu, ce e rău și ce e bine?!
E bine să nu fiu împăcat cu mine?
Sau e rău să fiu EU și să știu ce vreau?
Dacă stai să te gândești, e mult mai greu
Decât pare
Deși-i doar o alegere
Aparent banală, dar de ea depinde
Întreaga mea existență și nu numai.
Căci există și persoane dragi ce-mi spun: „stai!
Te vrem un om normal și în rând cu noi.
Arta da-o dracu’, las-o pe locul doi.”
Și uite așa mă simt prins la mijloc între
Ceea ce simt, și ceea ce e bine…
Dar din punctul altora de vedere.
Cum p***a mea să nu fie amuzant, vere?
Vezi cum e-n viață? Sincer, încep să cred
Că nu există om care s-o judece corect.
Încep să cred că se pune mai mult preț pe aspect,
Decât pe calitate, cum ar fi înțelept.
Și la ce-i bun să ai toată lumea la picioare?
Atâta timp cât lumea asta e trecătoare…
Și nu știu cum se face, dar nici n-o suport
Deci cu atât mai mult ar trebui să-mi faci pe plac
Atunci când îți spun să nu mă mai fuți la cap,
Și să-mi dai pace, că știu mai bine ce fac.
Și încă n-am descoperit ce vreau cu-adevărat,
Dar sunt pe drumul cel bun, asta simt.
Și-orice s-ar întâmpla pe mai departe, n-am de gând
Să mă mint nici în continuare, frate.
Nu știu dacă să fii sincer e o calitate,
Dar cum am mai spus, n-am de ce să mă mint.
Iar pe tine cu atât mai mult, ținând cont
Că aș avea și mai mult de pierdut…
Dacă scopu’-ar fi doar împlinirea visului,
Crede-mă că n-aș mai râde în fața abisului
Dar din fericire, am învățat și să zbor
Nu doar să mă las cuprins de ură și dor.
Căci de multe ori când scriu, mai simt
Și ce nu trebuie
Nu-s mereu stăpân pe mine.
Mai am și zile când mă las cuprins de amărăciune.
Și DA, recunosc, am o slăbiciune
Pentru tine, FEMEIE, dar mai rămâne
Să crezi și tu în noi dacă vrei să ne fie
Bine la amândoi, nu doar unuia dintre noi.
Și e ciudat cum tocmai problemele de gen,
Te lasă, de obicei, fără oxigen.
De-asta înjur și blestem de multe ori,
Fără voia mea; că sunt prea multe erori.
Iar oamenii sunt prea disperați după comori,
Ca să mai recunoască adevăratele valori.
Nu cred în viața de apoi, dar mulți dintre ei
Se-nchină la bani – Și se mai cred și atei!
Oare câți dintre ăștia mai știu ce vor
De la viață?
Și oare câți dintre VOI,
Din cauza lor, mai aveți un viitor?!
Trăim vremuri grele, dar nu asta-i trist.
Trist e c-am ajuns să fim conduși de antihriști.
Până și-anumiți artiști au devenit m***ți!..
Nu-i mai inspiră natura, acum cu gura
Își câștigă pâinea, că doar așa e moda
Iar majoritatea tre’ să fie în rând cu ea.
Acum înțelegi de ce mă urăsc mulți?
Că pur și simplu, am ales să mut munți
În loc să mă alătur celor slabi, orbi și muți.
Nu toți trăim degeaba, asta nu înțeleg unii.
Și poate tocmai de-aia suntem noi ăia nebuni,
Iar ei ăia „sănătoși” care știu ce vor…
Pentru c-am refuzat să respectăm legile lor.
Buni, răi spre deosebire de EI
Noi respectăm și MOARTEA, nu doar VIAȚA.
Nu ne schimbăm în fiecare zi fața.
Și-ar fi culmea să mă trezesc într-o zi,
Că nu mă mai satisface liniștea nopții,
Că fericirea mea depinde de niște hârtii
Și că îmi doresc să fiu în rând cu restul lumii.
Ăsta ar însemna de fapt sfârșitul meu,
Asta ar însemna de fapt să nu mai fiu EU.

Nimeni și Nimic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îmi amintesc că am uitat
Întâmplător
O fată și un băiat regizau o scenă de amor
Ș-apoi ușor, ușor ei s-au sărutat
Au luat armele din gol și în lume au plecat
Se iubeau cum nimeni nu o mai făcea
Și crescuseră atât de mult
Încât el nu o mai auzea
Și ea își dorea alt început
El o întreba de ce privea pe altcineva
Ea jura că nu făcuse așa ceva
El o înjura și o lovea, se sătura de ea
Ea plângea în timp ce el o judeca
Au trecut mulți ani de când nu s-au mai văzut
Fiecare a plecat pe drumu’ lui
Pentru ea, el era un necunoscut
Pentru el, ea era a nimănui
Amândoi erau în gară așteptând același tren
Ea a fost șocată că urcă în tren cu el
Citeau amândoi ce scria pe bilet
Același vagon, același compartiment
În fine, s-au întâlnit, au discutat
Până când iubiții lor la baie au plecat
El stătea-n genunchi și-și cerea iertare
Ea îl privea cu o dragoste atât de mare
Dar i-a spus că nu mai pot fi împreună
Că acum o ține altcineva de mână
Iar el o implora cu toate rugămințile
Că i-a furat și sufletu’ și inima și mințile
Și i-a promis că nu o să mai fie cum a fost
Că nu o să mai fie bădăran și prost
Ea i-a spus că și-ar dorii și chiar ar vrea
Dar când să-i zică ceva, ea și el se întorcea
După toate astea amândoi au plâns
Într-un colț restrâns și când au ajuns
Se gândeau amândoi la ei doi
Să fie din nou împreună desenați pe foi
Dar trecu tot timpu și apoi
Coborau din tren fără să dea înapoi
Nu și-au dat seama că e vorba de o lecție
Sau de ce se îndreptau într-o singură direcție
Au intrat amândoi în același loc
Pe aceeași ușă, în același bloc
Au rămas uimiți, și vorbeau singuri în șoaptă
În timp ce urcau pe scări treaptă după treaptă
Cumpăraseră amândoi același apartament
Au ajuns la concluzia că e un accident
Dar și-au luat inima-n dinți și au intrat
Atunci când au văzut ce e-năuntru au înghețat
Iubiții lor se sărutau în pat
Și se iubeau, se prefăceau că nu i-au observat
Atunci și-au cerut scuze reciproc
S-au strâns în brațe și s-au iubit cu foc
Au plecat departe și le-au mulțumit
La perechea de ”iubită și iubit”
Care a reușit să îi facă să facă pace
Să țină unu la altu’
Și să se împace
Asta era planu’ lor de la-nceput
Să-i facă gelosi pentru că asta au vrut
Totu’ a fost aranjat, a fost o conspirație
Nimeni și nimic nu desparte o Relație