Benjamin Fundoianu – Versuri.pro

Lui Taliarh

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Boii urâţi şi teferi s-au limpezit în şes,
şi au ţipat cocoşii târziu şi fără sens.
Ileana, care doarme cu porcii de tărîţe,
s-a pus să mulgă vacii lapte stelar din ţâţe,
pământului să mulgă răcoare de cartof.
Toamna bacoviană geme-n ferestre: of! –
Prietene, dă-mi mâna şi taci; aşa; dă-mi mâna.
Priveşte curtea, porcii, şi, râcâind ţărâna,
cocoşii albi. Priveşte: sufletul meu e trist.
O, Taliarh, acuma, ca şi-n trecut, exist,
şi beau din vinul ăsta, şi beau din cupa asta.
Vechilul tot nu ştie ce albă-i e nevasta,
Ileana tot nu ştie decât să mulgă vaci —
şi via să-şi înnoade azurul pe araci.
Vino; să stăm de vorbă cât ne mai ţine vrerea;
ca mâne, peste inimi, va izbuti tăcerea,
şi n-om vedea prin geamuri, tineri şi zgomotoşi,
amurgul care-aleargă după cireadă, roş.
Ca mâne, toamna iară se va mări prin grâne,
şi vinul toamnei poate nu-1 vom mai bea. Ca mâne,
poate s-or duce boii cu ochi de râu în ştiri,
să tragă cu urechea la noile-ncolţiri.
Şi-atuncea, la braţ, umbre, nu vom mai şti de toate;
poate-am să uit nevasta şi vinul acru; poate..
Ei, poate la ospeţe nu vei mai fi monarh. –.
E toamnă. Bea cotnarul din cupă, Taliarh.

Hiems

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac;
Și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.
De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

Cântece Simple: Mărior

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

III.
Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim.
Ciori au bătut văzduhul ca niște cuie și-mi
place-n urechi tăcerea cum scârțâie… Pesemne,
iar au pornit, în ulițe, căruțele cu lemne.
Amurg. De-ar bate-n ușă deodată, cineva,
desigur că i-aș spune: intră! și ai intra.
Tăcerea-n noi și-n seara căzută-ntre covoare,
ar fierbe ca un cântec călduț, de samovare.
N-ai întreba nimica și-ai aștepta răspuns —
Ți-aș spune: o lumină din mine s-a ascuns.
Vrei să-ți pun la sobă pantofii de mătase?
Ți-aș spune: ai picioare ca iepuri mici de casă;
și vorbele-ar rămâne limpezi și grele-n noi,
ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.
Și mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă
făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,
cu capu-n mâni visată, deștept, de-atâtea ori!..
— Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,
și-aș fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză,
sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.

Ora de Vizită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

lui Gala Galaction.
În seara asta capul ca o lampă
îşi arde restul fumegos de gaz —
şi cineva a pus mâna pe clampă,
şi cineva m-atinge pe obraz.
În seara asta lungă, cineva
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul,
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!.
Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aştept în geam să crape-un peisaj,
şi-mi ţin în mână sufletul de soare —
sărmanul paşaport pentru voiaj.
Mă doare liniştea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.
O umbră parcă mi-a fugit din trup,
şi-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aş vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.

Dorm Florile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

(Sonet)
Dorm florile ușor în plușul moale
Al nopții ce se mistuie și moare,
Iar licuriri de rouă-n cupe clare
Au scânteieri fugare de opale.
Și risipit în straturi și în oale
Norodu-ntreg de flori mirositoare
Își profilează-n noaptea visătoare
Conturul zvelt al trupurilor goale.
Un crin suspină-n somn; apoi se-nclină
Extatic, în cascade de lumină
Ce se coboară blândă dinspre astre.
Și dintr-atâtea cupe-nlăcrimate,
Aromele se-nalță val, furate
Dintr-un buchet suav de flori albastre.

Covoare Din Pereți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Covoare din pereți,
cu vânători pe ele, copoi agili, vreun taur
și fildeși de mistreți;
Un soare roș prin geamuri prefiră praf de aur.
Covoare din pereți,
maro, albastre, roze, ascund ca-n niște drame,
un șir întreg de vieți;
tablouri anonime plângând burgheze rame.
Covoare din pereți,
o, nopțile cu friguri, cu spasme, cu ftizie,
cu demoni roșii și creți;
balauri mari de stofă și spaimă de hârtie.
Covoare din pereți,
va scotoci Americi, imagini, intrigi, drame,
în vremi, vreun cântăreț;
și voi n-o să-i spuneți.
nici drama ce m-agită, și-o să-l lăsați s-aclame
(cum mă lăsați pe mine) – imagini, câini, drumeți,
și crierii cocli-vor a cărților arame
de glorii rare, beți –
Covoare din pereți!…

Charm Periculos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ah, cărțile cu pagini înflorite
De palide și stranii acuarele,
Cu panglici delicioase, șerpuite,
Pe foile-nnegrite și rebele.
Ah, cărțile ce-n inimă-ți pătrund
Cu nostalgia zărilor fugare,
Cu nostalgia zărilor ce-ascund
Tulburătoare țărmuri solitare.
Departe — șters — în zările din Sud
În Neapole ori poate în Firentze;
O verandă cu flori, — un Phoebus nud
Și pomii ce se-nclin cu reverențe.
Un cer de-azur bronzat, un aur fin,
Pudrând prin largi boschete portocalii
Și marea care râde în senin,
Pe coastele romanticei Italii.
Ah, viața nouă, plină de tumult,
Cu palpitări continue de seve.
Ah, viața care-mi pare c-o ascult,
Deși-nțeleg și știu că nu-i aeve;
Ah, viața însorită ce-o trăim
Pe cărțile nostalgice și sfinte.
Ce-nchid în ele — sombru țintirim —
Iluziile-n foi — ca în morminte.

Rugă Simplă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

O, ploaia primăverii care-a căzut din timp!
Lasă să-mi spăl în tine picioarele desculțe,
Lasă să-mi spăl în tine sufletul meu desculț!
O, ploaia răcoroasă care-a căzut din timp!
Am întâlnit-o-n drumuri, oblică, pe moșie,
Cu stropii grei de soare ca boabele din spicuri.
Oameni — sau poate-amurgul — în liniște ară
Țelina, spintecată la nesfârșit, fugea,
Și boii lingeau ploaia din cer, în arătură.
Ploaie, spală pământul de baliga cuminte,
Cruță pământul, ploaie, de uraganul rău,
Bun, în deșertul mării, setoșilor de umblet.
Umflă sămânța bine și fă-o să plesnească;
Sămânța de lucernă, de popușoi, de orz,
Orz pentru cai, lucernă la vaci și popușoiul.
Fă-l, ploaie, pentru oameni cari te așteaptă-n tindă,
Cu porci uscați de-amiază, cu vișini, cu pustiu
Și cu neveste-n care țipă copiii surzi.
Și pune frunze-n vișini: ca să se urce-omida,
Fă grâul: să nu moară guzganii de pământ,
Și sălcii: să se poată bivolii scărpina.
Lasă-n ocol să fete vacile roșcovane,
Lasă să se iubească, din spate, prin ogrăzi,
Scurți și cu botul umed, cânii de vânătoare.
Lasă să se reverse podgoriile lumii!
Fă să se coacă via și dă-ne vinul nou,
Ce ostenește capul și limpezește trupul.
Iar mie, dă-mi femeia pământului tău negru,
Albă ca și lumina pământului tău negru,
Bună ca și nutrețul pământului tău negru.
Și-n urmă, prăbușește-mi lumina din văzduh,
Îngroapă-mă sub toată lumina din văzduh,
Agheazmă blestemată, ploaie de primăvară.

Femeie Luminoasă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Femeie luminoasă ca șesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mâinele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
și carnea ca oricare gândire mai zămoasă.
Femeie, pământ negru, te vreau și te iubesc,
aș vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer și să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toți ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm și eu.
Și vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deșert
nisip și foc, cu umbra la brâu și soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc și apă;
aș vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer și să-l macin
și-aș vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă așteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.

De Vrei…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

De vrei să-ţi deie poame, să-l cultivi;
Dă-i azotaţi pământului şi fosfor.
Seraiul nu-i apururi lângă Bosfor;
În ţărna seacă nu-nfloresc olivi.
Pământul sec – ca ftizicul de sânge –
Apropie-l de tine – ca pe-un om,
Şi dă-i fluidul sevei policrom
Să circule prin vinele-i natânge.
Iar când bătut de arşiţă, va germe
Din solul greu şi amplu fecundat,
Un trunchi zglobiu de plantă pe-nvărat,
Îl curăţă de pleavă şi de vierme.
Mereu să crească seva-n trupul ei,
Ca apele captate-n apeducte.
S-atârne-n vară coaptele producte
Cum greu atârnă sânii la femei.