Andrei Ciurunga – Versuri.pro

Făurar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Duh de meșter făurar
drege tainic, în surdină,
punte nouă de cleștar
între țărmuri de lumină.
Parcă așteptând de-un veac
miri târzii în straie dalbe,
sălciile, lângă lac,
împletesc cosițe albe.

Daniil Sihastrul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ajuns în vale, pe un râu în spume,
Așa cum scris-a pana de poet,
Bătrânul Ștefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume:
Când am simțit pe-al țării trup nepace
M-am răsucit la Putna în mormânt
Și-am răsturnat cinci veacuri de pământ
De pe pieptarul meu, să vin încoace.
Au mă smintește ochiul ce se bate
Sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
Și aflu-acum Moldova jumătate.
Vândută-ți oare hoardelor de-afară,
În târgul vremii, una din moșii?
Eu nu cunosc pe lume avuții
Să-mi poată prețui un colț de țară.
Sau nu cumva pe platoșe oțelul
A ruginit prin sutele de ani,
De-au spart zăgazul vechii mei dușmani
Și-au s*****t din sulițe măcelul?
De ce nu bate ceasul de vecernii
În pieptul Putnei – clopot necuprins?
Au taci și tu, bătrâne? Sau ți-au stins
Făclia vieții, viscolele iernii?
Târziu abia, în noaptea de cărbune,
Cu ochii grei de-atâta nepătruns,
S-a îndurat sihastrul cu răspuns:
Măria Ta, eram în rugăciune.
Ci nu păstra în inimă sminteală,
Că nu plăieșii și-au ieșit din minți
Precupețind Moldova pe arginți,
Cum le-ai adus la cuget bănuială.
Ei zac în lanțuri, lângă hăul mării,
Și trag în juguri puse de călăi.
Bicele însă nu le țin ai tăi
Și mâna ce izbește nu-i a țării.
Potop cumplit de neamuri fără cruce
Se năpustesc acum spre crucea ta,
Dar în zadar se-ncrâncenă sub ea
Căci prea e sus – și nu pot s-o apuce.
Măria Ta. Înseninează-ți fața,
Puşcaşii n-au uitat să dea la semn,
Ci doar așteaptă chiot de îndemn
Să rupă lanțul și să ia sâneața.
Atunci vor arde țestele dușmane
Cu vâlvătăi de sânge și de fum
Și nu va fi zăgaz pe nici un drum
Să ne oprească iureșul, Ștefane.
Și-ți vom zidi biserică frumoasă
Sub nesfârșitul cerului safir
Să intre neamul tot sub patrafir
Ca să-l primești, cuminecat, acasă.

Pădurile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Stă copac lângă copac,
frunză lângă frunză cântă.
Le despoaie, le frământă
vântul – călător buimac.
Vara mișună-n păduri
„muzicanții” cu un cioc și coadă.
Iarna umblă după pradă
lupii slăbănogi și suri.

Hristos A Înviat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Hristos a înviat peste șantiere
precum peste cărbuni învie para.
De-aici va crește marea înviere
ce va cuprinde – mâine – toată țara.

Hristos a înviat peste lopeți
abia mișcând în mâini însângerate,
a înviat ca în atâtea dăți
să ne sărute frunțile plecate.

Hristos a înviat peste spinări
încovoiate aprig sub povară –
acest Hristos care-n atâtea țări
a fost bătut pe cruce-a doua oară.

Hristos a înviat și pentru noi,
sau poate numai pentru noi anume,
să ne deschidă drumul înapoi
spre câte-au fost – și vor mai fi în lume.

Hristos a înviat biruitor,
cum biruind vor învia martirii,
când peste zidul închisorii lor
va crește mâine mușchiul amintirii.

Hristos a înviat peste șantiere
să-și dăruie trupul – pâine,
și să vestească marea înviere
ce va cuprinde toată țara, mâine.

Canalul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.
Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.
Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunăre şi Mare.
Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.
Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va tine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.
Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.

Atac

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Toamna descărnată scurmă-n pușcării.
Tulbure pe suflet burnița se cerne,
pieptul își aprinde stinsele caverne.
Petele de sânge în infirmerii
parc-ar pune frunze ruginite-n perne,
parcă, pe cearșafuri, trandafiri târzii.
Poate chiar la noapte, frații mei pustii,
când afară vinul suferă-n taverne,
vom porni lunateci pe poteci eterne
să ciocnim cu sfinții cupe străvezii.

Desprimăvărare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Când vom ieși din beznă și ruină
și raze tari în ochi ne vor izbi,
îi vom închide poate — și vom fi
desfigurați de prea multă lumină.

Vom trece pragul spre surata viață
împovărați, necunoscuți, livizi,
cu amintirea roasă de omizi,
cu bucuria vânătă de ceață.

Dar cum a lumii dreaptă socoteală
ne vor fi șters-o anii cei păgâni,
ca s-o cunoaștem iar, deși bătrâni,
vom merge cu plăcuțele la școală.

Pe drumul fără mame călăuze
ne vom ruga de-un ghiocel curat
să ne învețe zâmbetul uitat
și să ni-l scrie fără greș pe buze.

În inimi când s-or sparge trandafirii
vom zăbovi privind la porumbei
și-i vom citi acolo, printre ei,
abecedarul proaspăt al iubirii.

Din înfrățirea șoimului cu zarea
vom ști să bem paharul de azur
iar limpezimea cântecului pur
ne-o va turna în glas privighetoarea.

Logodna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

La logodna visului cu luna,
când sub pleoape candele se-aprind,
Stelele coboară una câte una
din mătăsuri palide foşnind.
Zălogiţi nimicului, tăcerea,
Plopii ca din caiere şi-o torc.
Vântul doare lin ca mângâierea
mâinilor ce nu se mai întorc.
Sieşi neputând să-şi mai încapă,
din adâncă zare-a nimănui
sufletul se varsă ca o apă
dincolo de limitele lui.

Noi Nu Tăcem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cu dinții strânși de aspra suferință
urcăm pe brânci Golgotele, cădem,
ne ridicăm, scrâșnind de neputință
și iar ne prăvălim – dar nu tăcem.
Pe-a țării noastre darnică moșie
târâm de-un car de ani același jug.
cum oare să tăcem, când de sub glie
răcnește osul dezgropat de plug?
De-a lungul zării noastre de cărbune
paharul plin ne-am învățat să-l bem
dar gura știe bine-o rugăciune
și-o geme printre dinți – căci nu tăcem.
Cum să tăcem când fiecare ghindă
căzută din stejarul secular
se-ntoarce din adâncuri, să cuprindă
tot plânsul țării într-un nou stejar?
Noi nu tăcem, căci urlă de pe roată
în trupul nostru oase ce s-au frânt
și strigă morții ce-au tăcut odată
cu gura caldă plină de pământ.
De s-ar surpa în ceasul neființei
pe toate-aceste guri câte-un Negoi,
l-am sfărâma necruțători cu dinții
și-ar da năvală răcnetul din noi.
Urcăm Golgote aspre de credință,
venim spre piscuri tari, îngenunchem
și iar ne scuturăm de neputință
cu pumnii strânși în trup – dar nu tăcem.

Rugăciune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Luminând feerică
Inima-i biserică.
Gândul mi se reazimă
În potir și-n azimă.
Între umeri crucile
Risipesc nălucile.
Calde ca velințele
Mă-nvelesc credințele.
Somnul vise-nșiruie,
Liniștea ne miruie.
Doamne-al închisorilor,
Dă-ne mila zorilor.