Ana Blandiana – Versuri.pro

Orga de Gheață

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Orga de gheață.
Se aude ceva,
Nu-i așa?
E muzica
Orgii de gheață
Care-mi atârnă de streașină.
Nu reușesc să disting
Nici un sunet,
Dar știu,
Sunt convinsă,
Că nu se poate
Să nu se audă nimic,
Iar acest instrument
Perfect
Și atât de repede pieritor
Să fi fost inventat
Numai
Pentru cine știe ce
Nevăzut, îndepărtat,
Indiferent
Ascultător.

Trup

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Doar aureola
În jurul cuvântului
O aureolă palpabilă, desigur,
Și chiar voluptuoasă,
Dar nu mai puțin inconsistentă,
Nu mai puțin trecătoare;
O aureolă care poate fi biciuită,
Flămânzită, siluită, ucisă
Sau care poate muri pur și simplu
Stingându-se de la sine
După ce și-a făcut datoria,
După ce a luminat ca un semn,
Ca o flacără deasupra comorii.

Țipătul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

O virgulă, câteva pietricele,
Puțină zăpadă,
Un fir subțire de soare,
Mai multe case și crengi
Ce recuzită modestă
Pentru declanșarea țipătului! Țipătul
Încercând să se-agațe cu unghiile
Și lunecând mereu înapoi
Pe pereții de sticlă,
Încercând să urce.
Rupt în bucăți
Clădite una peste alta,
Echilibru nesigur,
Până la dinții
Încleștați cu sălbălbicie
În tăcerea fără sfârșit.

Gluma

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Vântul tânăr a furat hainele copacilor
Și aleargă cu ele hohotindu-le peste câmp,
Copacii au rămas cu trupurile goale în ploaie,
Să schelălăie tragic și tâmp.
Țepeni și negri, cu pielea urâtă,
Cu virilitatea de mult rătăcită prin zbârcituri
Copacii impudici sunt caricatura hilară
A îmbătătoarei păduri.
Dar sub mângâierea savantă a ploii,
Satiri vegetali, copacii cu seva-n uncrop
Încep să își joace pe șolduri inelele anilor,
Zănatici dansând hoola-hop.

Nord

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nord.
Puterea soarelui
Refuzând echilibrul cu noaptea,
Lumină neliniștitoare
Așa cum binele pur este amenințător,
Dovadă că omenirea
Și-a condamnat la moarte
Nu atât criminalii,
Cât sfinții.

Model

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Oh, fuga celui singur
Către Singurul,
După modelul căruia
Curg izvoarele
Și se formează avalanșele
Câtă spaimă și cât eroism,
Câtă singurătate.
Când se depărtează de mine
O urmez
Gata de orice,
Cu sufletul la gură.
Când se întoarce,
Mă ascund înspăimântată
Și încerc să dispar.
Fuga celui singur
Dinspre și spre
Centrul singurătății,
După modelul căruia
Fac marile valuri!

Singurătate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Marea care se zbate-n celălalt
E-ntotdeauna mai puțin amară,
Vălul poate să pară numai fald
Atunci când îl contempli din afară
Și spasmul înălțării doar maree
Urmând chemarea căzătoarei luni,
În alții suferință e idee,
Spectaculare marile furtuni,
Prilej de faimă și invidie rană,
Moartea numai intrare în Parnas.
O, corurile intonând osana
Peste singurătatea unui glas

În Vizită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În vizită.
Bătrâni venind cu duioșie la cimitir
Ca într-o vizită protocolară
În lumea cealaltă,
Obosiți la gândul că mai trebuie
Să se întoarcă acasă,
Că nu pot rămâne
Definitiv.

Bocet

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Închide ochiul, ochiul gol
Rămas deschis în piscul
Catapetesmei vechi,
Semn al privirii numai,
Orb acum,
Încremenit în primul lui eres.
Închide ochiul, fă ceva,
Mișcă puțin pupila de sub fum,
Apleacă-ncet pleoapa,
Zgâriind vopseaua veche
Cu genele,
În semn c-ai înțeles.

Zbor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Zbor.
De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte –
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.