Adrian Matei – Versuri.pro

De Ce, Tovarăși?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

E foame, frig și disperare și sunt sătui de viața lor de câine
Și-ncearcă să mai ceară o mărire, măcar un pol ca să-și mai cumpere o pâine.
Nu îl obțin, ba chiar se fac și arestări și încleștând din dinți se-ntorc acasă.
Căci nici de data asta n-au ce pune ceva la scumpii lor copii pe masă.
Din a lor inimi calde dar flămânde, încet încet se naște o-ntrebare:
De ce când noi murim de foame dragi tovarăși, voi sunteți iar pe la vreo vânătoare?.
Se-aude-n frigul nopții cea mai lunge cum armele ucid fără să-ntrebe,
Trasoare lungi și luminoase se înfig în trupurile lor, acerbe.
Căzuți pe-al străzii caldarâm, cu sufletul și pieptul sfâșiat,
Privesc angelic și eroic spre cerul care l-au dorit mai luminat.
Și din a lor răni calde și deschise o întrebare naște iarăși:
De ce ne-ați omorât de tineri? De ce ați tras în noi tovarăși?

Stăpâna Iarnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Se-ascunde soarele în nori.
E frig, pădurea-i dezbrăcată,
Se sting întârziate flori,
A înghețat câmpia toată.
Un fulg răzleț și amețit
Încet se-așează pe ogor,
E primul mesager vestit
Al gerului-i ne-ndurător.
În dans de iele jucăuș
Urmează frații lui cei dalbi
Umplând câmpiei larg căuș
Cu un covor de fluturi albi.
Izvorul plânge înghețat
Cu lacrimi reci pe malu-i gol,
Abia oprit din tremurat
Își strânge albia domol.
Se zgribulesc stinghere ciori
Sub streașina unui copac,
Din nori, celestele viori
Le cântă un prohod sărac.
Natura s-a oprit in loc,
Stăpână-i iarna pe câmpie,
În sobe doar mai arde foc
În dans zglobiu. Ce feerie!

Cântare Inimii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Inima mea se află într-o colivie de argint
Am întemniţat-o pentru tine acolo.
Cheia am aruncat-o în mare
Pentru ca nimeni să nu mai poată ajunge la ea.
Într-o zi vei fi porumbiţa
Care îşi va găsi culcuş în colivia de argint, colivia mea.

Cântare Iubitei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Motto: Realizezi că iubești cu adevărat o femeie, în momentul în care, încercând să te interiorizezi, în sufletul tău o găsești pe ea.
Dacă simți adierile vântului cum îți dezmiardă pletele, să știi că acelea sunt buzele mele care îți sărută tandru gâtul tentant dezgolit.
Dacă simți cum razele soarelui îți sărută fața, să știi că acelea sunt mâinile mele care rătăcesc obraznic pe pieptul tău dezvelit.
Dacă simți muntele cum se calmează în asfințit, să știi că la dragoste eternă am fost osândit.
Ai putea să uiți locul tău pe pământ și să păcătuiești nevinovat?
Să depășim împreună barierele lumii încătușați în erotic oftat?
Ai vrea să-mi scrii numele pe o frunză vie care va rugini în toamnă?
Ai schimba timpul în dorința ce la carnale plăceri îndeamnă?