Adelbert Von Chamisso – Versuri.pro

Rugăciunea Văduvei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Bătrâna se scoală cu sfială
Și-și spune pătrunsă a ei rugăciune:
O, Doamne! Trăiască-mi stăpânul herțog
Mulți ani fără număr, din suflet te rog!
Necazul te-nvață să rogi.

Stăpânul ce tocmai intrase pe ușă
Crezu că-i nebună și-i spuse: – Mătușă
Eu chiar am trecut afară pe drum
Când rug-auzi. Te rog să-mi spui cum
Necazul te-nvață să rogi?

Opt vaci am avut, și singuru-mi bun,
Bunicul Domniei și-al nostru stăpân
Luă cele bune la dânsu-n izlaz
Lăsându-mi bordeiul cuprins de necaz.
Necazul te-nvață să rogi.

Blestemu-mi l-ajunse prin morții-mi copii,
Puțin dup-aceea stăpânul muri.
Părintele vostru urmă al său pas
Și numai trei vite de atunci mi-au rămas.
Necazul te-nvață să rogi.

Domnul dreptate făcu și-astă dat’,
Căzu de pe cal, murind blestemat,
Dar locu-i luat-ați și atuncea din trei
O vită-mi rămase, ce drept să mai ceri?
Necazul te-nvață să rogi.

De vine fiul urmându-l pe tată
Îmi ia de pe suflet și ultima vacă.
O, Doamne! Trăiască-mi stăpânul herțog
Mulți ani fără număr, din suflet te rog.
Necazul te-nvață să rogi.

Jucăria Uriașilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Castelul Nideck este legendei cunoscut
Acolo uriașii în vremuri au crescut;
Castelul e-n ruină, iar locu-i stă-n pustie;
De-ntrebi de ei acuma, nimeni nu îi mai știe.
Fetița uriașă odată tiptil, tiptil ușoară
Plină de așteptare ieși pe poartă afară
Și coborî în vale de sus din deal prin vie
Să cerceteze totul ce jos poate să fie.
Fetița uriașă, cu pași grăbiți, ca-n joc
Ajunse printre sate l-al oamenilor loc,
Văzu case pestrițe și câmpul de arat,
În lumea prea străină-i păru că a intrat.
Și cum se uită fata în jos, înspre picioare,
Vede-un țăran ce ară câmpul arid sub soare;
Micuța creatură îi pare-o jucărie
Ce trage plugu-n brazde vânjos și cu tărie.
„Frumoasă jucărie, o iau cu mine-acasă”
Își ia batista-n mână, pe câmp îngenunchează
Și strânge tot ce vede, țăran și plug, și-adună
Totul în a ei poală iar joaca-i pare bună.
Și sprintenă ea merge cu pasul iscusit
Grăbindu-se s-arate tatălui ce-a găsit:
„O tată, dragă tată, ți-aduc ce mi-a plăcut,
Ceva ce niciodată în viață n-am văzut”.
Bătrânul sta la masă, bând vinu-i adorat,
La ea se uită tatăl și-o-ntreabă-ngândurat:
„Ce îmi aduci tu fată că sari de bucurie,
Să văd și eu ce este, ce fel de jucărie! “.
Cu grijă din batistă ea-și scoase tot belșugul:
Țăranul, apoi caii și-n urmă de tot plugul;
Când totu-a pus pe masă și bine aranjate
Ea țopăie și-aclamă, apoi din palme bate.
Bătrânul se încruntă; spunându-i o privi:
„Ce ai făcut fetiță? Astea nu-s jucării!
Du-le-napoi de-ndată și fii copil cuminte!
Țăranul nu-i de joacă, ce îți veni în minte?.
Porunca-mi tu ascultă acuma și nu mâine;
De nu ar fi țăranul noi nu am avea pâine;
Noi uriașii suntem toți din al său nucleu;
Țăranul nu-i de joacă, ferească Dumnezeu! “.
Castelul Nideck este legendei cunoscut,
Acolo uriașii în vremuri au crescut;
Castelul e-n ruină, iar locu-i stă-n pustie;
De-ntrebi de ei acuma, nimeni nu îi mai știe.

Bun Rămas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cine să-ntrebe cum a fost?
Și alții doar pățesc așa.
Mă bucuram când te vedeam,
Prezența mea te bucura.
Întâiul meu salut, pe loc
Pe amândoi ne-mbogăți;
Când m-am iscat, te-ai înroșit,
M-am dus și chipul tău păli.
Acum veneam mereu, mereu,
Ne-nfiora pe amândoi;
Și vara, iată, se trecea,
Cu soare mult, cu multe ploi.
În taină, mâinile ne-am strâns,
De-un fleac am râs, am plâns de-un fleac,
Ne-am chinuit, ne-am fericit,
Credeai, credeam în tot ce fac.
Veni și toamna, iarna chiar,
Și rândunelele s-au dus.
Și: să iubești? – tot să iubești?
Fu frig și-nghețul ne-a pătruns.
Voi merge în străine țări,
Un bun rămas, îmi spui frumos!
Frumos eu mâna ți-o sărut,
Și totu-i iarăși cum a fost.