În stație la Lizeanu
Ședeam și citeam ziarul
Când văzui trecând o blondă
Ca după ultima modă.
Era-ntr-o scurtă din piele
Și se tot plimba alene
Tot trecea prin fața mea
De parcă mă provoca.
Mă dădui pe lângă blondă
Și intrai cu ea în vorbă
Domnișoara, domnișoara,
Ce program aveți deseară?.
Mă dădui pe lângă blondă
Și intrai cu ea în vorbă
Domnișoara, domnișoara,
Ce program aveți deseară?.
„Domnule, nu vă cunosc”
Îmi spuse ea supărată
„Și nu cred că are rost
Ca să ne-ntâlnim vreodată”.
Și când blonda îmi vorbea
I-am și aruncat o poantă
Dacă sunteți ocupată
Să ne-ntâlnim altădată.
A început că nu se poate
Și că am mers prea departe
Ea zicea că scapă trenul
Eu simțeam că-i slab terenul.
A început că nu se poate
Și că am mers prea departe
Ea zicea că scapă trenul
Eu simțeam că-i slab terenul.
Domnișoara eu constat
C-aș fi singurul bărbat
Ce-ar putea-n această clipă
Să vă facă fericită.
Domnișoara vreau pe bune
Să știți totul despre mine
Vreau să pierd un milion
Să mă cunoașteți ca om.
A început că nu se poate
Și că am mers prea departe
Ea zicea că scapă trenul
Eu simțeam că-i slab terenul.
Când s-a urcat în BMW
Ea s-a prins de gâtul meu
Ea striga că scapă trenul
Eu sondam deja terenul
Sensul versurilor
Un bărbat încearcă să agațe o femeie într-o stație, folosind replici amuzante. Deși inițial pare respins, finalul sugerează că reușește să o cucerească, totul culminând cu o scenă comică în care ea se urcă într-un BMW.