Măicuța când m-o făcut,
Mare supărare-o avut.
Cu mâna m-o legănat,
Cu gura m-o blestemat.
De-oi trăi și-oi crește mare
Doina-mi fie stâmpărare.
– Fata mamii a dintâie,
Știu că tu rămâi pustie.
Fără frați, fără surori,
Fără mila părinților.
Am trăit și-am crescut mare,
Doina mi-i de stâmpărare.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă tristețea destinului unei fete blestemate de propria mamă la naștere să trăiască singură și fără sprijin. Doina devine refugiul și alinarea ei în fața acestei soarte.