A trecut iarna 14, nu mai e pic de zăpadă
A fost zăpadă neagră, îngerul meu mă tot întreabă:
„Dragoș, ce-o să faci? De ce taci?”
A trecut atâta timp și tot încarci, și tot încarci
Da’ gloanțele când le descarci?
Că viața ta pare roz, da’ e gri pe dos
Și ce s*****z mai torni alcool în tine
Când stomacul tău e ros,
Și până-n măduva din os ești plin de ură,
Și încă trăiești pe lângă cei mai praf golani,
Mai bine pleci în București, am planuri mari
Și nu mai pun problema așa,
Nu mai e loc de sentiment, p***a falsă-n viața mea
M****c pe voi, habar n-aveți pe cine ați cunoscut
Voi n-ați trăit și n-ați făcut, și n-ați trecut
Prin ce-am trecut, ați fi căzut
Eu am ales să lupt, să mă frământ,
Și singurele piedici sunt amintirile din trecut
Da’ vă mănânc, aici nu mai e vorba de respect
M****c pe toți care m-ascultă,
Nu mă încântă cu nimic dacă nu mă înțeleg
เลือก s-alerg printre alcool, făină, droguri,
Și să încerc să ajung la liniștea pe care o merit,
Sper să nu mă pierd, c-am mai pierdut vreo 4 ani
iubind și având grijă de-o fată,
Și-acum aud că înoată-n alcool și-i moartă de spartă
Iartă-mă muzică dragă, îți promit că mă opresc
Tu știi bine că te iubesc, că doar pe tine te-am ales
E ceață multă și-s înconjurat de draci ce mă mângâiesc
Tu cred că ești al doilea lucru pentru care mai trăiesc
Da’ până plec tre’ să rezolv niște probleme,
Să fiu sigur că atunci când plec o să rămâneți cu sechele
Bulangiilor, sunt o bombă cu ceas,
Mai bine ați fi pe fază, pot exploda în orice moment
Și vă pot face pe toți varză
Habar n-aveți cine sunt,
Și dacă o să dau în ei, o să rămân în mintea lor
Cum a rămas Hitler pentru evrei
Nu reprezint cartiere sau brigăzi
Sunt un poet pierdut în întunericul făcut
De cineva din trecut.
Inițial am vrut să fiu șofer de tir,
Dar consum mult alcool de mic copil
Deci mi-a zis „Dragoș, hai sictir!”
Cred că-s prăjit, că de fiecare dată când încep să scriu
Visez un cimitir cu multe cruci, ceață
Și un sicriu care m-așteaptă
Și nu mai vreau să beau,
Că am în cap imaginea cu taică-miu mort de beat
La propriu și la figurat
Și pun mâna pe sticlă înjurând în gând
Și promițându-mi că nu mai beau după fiecare gât
Aș pune stop, dar într-o secundă iar sunt abătut
Și secunda aia vine chiar la fiecare minut
Sunt mort de beat în fiecare noapte
Sufletu’ meu e un tren cu marfă
Ce transportă sentimentele moarte
Îngerul tău păzitor trage de tine să-ți facă bine
Îngerul meu e mort de spart, cere ajutoru’ de la mine
Dacă există legea atracției, gândirea mea e varză
Pun pariu că cine a descoperit iubirea a fost o zdreanță
Vreau să mi se șteargă memoria toată
Vreau să nu mai visez atâția lupi seară de seară
Că încearcă să mă prindă
Și să mă fac că nu mai vreau s-alerg
Am fugit de trecut, c-am început să mă pierd în prezent
Mă tot gândesc în fiecare noapte unde să mă duc
Mă simt pierdut și abătut, închis în cușcă ca un lup
Și tot ce pot să fac e să scriu și să-ți cânt ție
Dacă înțelegi piesa, înțelegi puțin din durerea din mine
Și dacă ce nu te omoară te face mai tare,
Înseamnă că nu mai pot fi oprit nici de gloanțele tale
Ia-ți-l tu, m****c pe el, eu n-am nevoie de soare
Eu am nevoie de răbdare și de-o dezintoxicare psihică
Ceva să mă facă să pot zâmbi din nou
Și mai ales să te fac pe tine să poți zâmbi din nou
Că ăsta e scopul meu, sau cel puțin asta vreau eu să fie
De-aia acum tot ce îți aduc e doar tristețe vie
Frate, dacă vrei să-ți fie bine ascultă-ți inima
Dacă vrei să pari tare-n fața lor
Ascultă-ți orgoliu’ ăla care te va ucide într-o zi
Pe mine a pus stăpânire
Și mă omoară în fiecare zi câte puțin
Sensul versurilor
Piesa exprimă lupta cu dependența, amintirile dureroase și sentimentul de pierdere. Artistul se simte prins într-un ciclu vicios, căutând alinare în substanțe și rememorând traumele din trecut, dorindu-și o dezintoxicare psihică și posibilitatea de a zâmbi din nou.