Dragos – Amintiri

Sunt amintiri pe care nu le mai pot trăi,
Sunt amintiri care nu le scot din minte orice ar fi,
Uneori închid ochii, și ne văd pe noi
Doi copii, multe amintiri, aș vrea înapoi. (Doar o zi..)
Îmi amintesc prima fată și primul sărut,
E amuzant, îmi amintesc câte emoții am avut,
Eram doar un copil, nici nu știam ce vreau,
Țin minte că-mi lipseau multe, când alții deja le-aveau,
Țin minte că prima fată chiar m-a iubit,
O țineam de mână, mă-ntrebam: „Oare ce tre’ să-i zic?”
O duceam acasă, mă-ntorceam singur ca un țicnit,
Râdeam în mine, nu-mi dădeam seama cât sunt de fericit.
Clipe frumoase, ce-i drept, n-am știut să profit,
Țin minte că de pe-atunci încercam să dau pe beat,
Țin minte că susțineam cu tărie că nimic
Nu mă va putea face vreodată trist sau nefericit.
Am în minte prima privire a ei de gelozie,
Probabil credea c-o ard cu altă fată și nu știe,
A trecut ceva timp, nu știu de ce ne-am despărțit,
Poate, dar nu țin minte, să fi suferit eu vreun pic!
Sunt amintiri pe care nu le mai pot trăi,
Sunt amintiri care nu le scot din minte orice ar fi,
Uneori închid ochii, și ne văd pe noi
Doi copii, multe amintiri, aș vrea înapoi. (Doar o zi..)
N-am observat că-mi lipsea, fiindcă am înlocuit-o,
Țin minte cum plângea după, când am întâlnit-o,
Țin minte că m-a strâns în brațe tare, și mi-a spus
Plângând fără oprire: „Te rog, dă-mi ultimul sărut!”
Fiind copil, după, cu băieții, am râs de ea,
Nu știam ce e durerea, nu credeam că voi afla,
Nu știam că viața mea avea să se grăbească
Și orice greșeală, înzecit o să mă urmărească.
Am făcut ceva fete să verse lacrimi, păcat
Mi-aș cere scuze, da-i târziu, și sună de căcat,
Mai are rost să spun, că dacă aș da timpu’ înapoi
N-aș mai face toate astea, sau asta o știți și voi.
Îmi amintesc că am schimbat fete, și îmi mergea
Probabil că le atrăgea, indiferența mea,
Cartea vieții mele, abia începea
Se răsfoia pagină cu pagină, dar oare ce va urma?
Sunt amintiri pe care nu le mai pot trăi,
Sunt amintiri care nu le scot din minte orice ar fi,
Uneori închid ochii, și ne văd pe noi
Doi copii, multe amintiri, aș vrea înapoi. (Doar o zi..)
Hmm, cum să încep?
Am povestit asta de-atâtea ori, oare să trec?
Peste capitolul ce sincer încep să regret
Că l-am trăit, fiindcă mă urmărește, cum scap? nu pricep.
De ce în atâtea piese tot încerc să-ți povestesc
Aceeași poveste futută, de ce nu pot să mă opresc?
De ce nu clipesc, și cu fiecare vers mă enervez
Și simt că tre’ să reacționez, iar la sfârșit iar încetez.
De ce nu vreau, dar încă am clipe în care visez
Că încă pot recupera, dar știu că nu asta-mi doresc,
Și după mă trezesc din vis și realizez
Că cineva mi-a oferit o altă șansă, tre’ s-o păstrez.
Dacă sunt laș cedez, m-am săturat să mă mint, să regret
Să cânt piese ce nici măcar nu mă reprezintă.
Dă-mi pagina cu povestea asta, și sunt uimit
Că pentru prima dată simt acest sentiment de frică! (La dracu’..)
Sunt amintiri pe care nu le mai pot trăi,
Sunt amintiri care nu le scot din minte orice ar fi,
Uneori închid ochii, și ne văd pe noi
Doi copii, multe amintiri, aș vrea înapoi. (Doar o zi..)
Toți avem amintiri frumoase, care te fac să zâmbești.
Unii din noi avem amintiri rele, care te fac trist
Învață să le păstrezi pe alea bune
Alea rele te pot afecta pe viitor. Crede-mă.