Frunză verde de cireș,
Lung e drumul pan’ la Iași,
Lung e drumul și bătut
Din Siret și pan-în Prut!
Nu-i bătut de car cu boi,
Ci-i bătut tot de nevoi
Și de păcatele mele
Cele multe, cele grele!
Ard-o focul, răzășie!
Eu chiteam că-i boierie,
Și-i numai o sărăcie!
Pentru-o palmă de pământ
Zilele mi-am dat în vânt.
Ani întregi m-am judecat
Și nimic n-am câștigat!
Eu umblam la judecată,
Copiii plângeau pe vatră,
Nevasta-mi zăcea lăsată.
Dare-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu!
Lăsa-m-oi de răzășie
Să apuc în haiducie
Ca să-mi fac sfântă dreptate
Cu cea ghioagă de pe spate,
Să-mi aleg judecători
Cei stejari nestrâmbători!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă frustrarea și disperarea unui țăran (răzeș) care, în ciuda eforturilor sale de a-și păstra pământul, se confruntă cu sărăcia și nedreptatea. El decide să renunțe la statutul său și să devină haiduc pentru a-și face dreptate singur.