Acum că timpul, din păcate, a trecut,
Și țin să spun că-mi pare rău că am crescut.
Credeam c-odată cu vârsta vine fericire,
Dar pe zi ce trece sufletul se umple de tristețe.
Că în fiecare zi dai de noi probleme
Și-ncerci să scapi de ele prin minciuni și scheme.
Nu știu de ce așa suntem noi cu toții,
Când avem probleme, dăm bir cu fugiții.
Nu avem tupeu să înfruntăm problemele,
Să dăm piept cu greul și să lăsăm schemele.
Îmi pare rău să spun că așa sunt și eu
Și cu timpul am învățat ce înseamnă rău.
Asta nu e bine, așa suntem toți oamenii,
Nemiloși, răi, lacomi și motivul este banii.
Niște hârtii ce aduc haos printre noi,
Fiecare se comportă cu celălalt de parc-ar fi gunoi.
Strada, ea e adevărata casă-a mea
Și mă adăpostește atunci când viața e grea.
Și acum mulțumesc lui Dumnezeu
Pentru că strada și băieții mă-nțeleg mereu.
Chiar dacă eu nu am dus lipsă de părinți,
Mai mult pe stradă am crescut printre vagabonzi.
Acum nu mai sunt copil și stau și mă gândesc
Că mai e puțin și iau viața-n piept.
Mă avânt direct în al vieții război greu
Unde nimeni nu câștigă, așa va fi mereu.
E greu deja să stau pe linia de plutire
Și dau de belele grele, multe-n neștire.
Și e greu și plâng și plâng seară de seară,
Mâine e-o zi nouă și n-aș crede ușoară.
Dar nu mă las îngenuncheat și-mi zic ridică-te,
Cu Dumnezeu în suflet viața merge înainte.
Mă uit câteodată înapoi și mă gândesc
Că n-a trecut mult timp, dar deja îmbătrânesc.
Obosesc, visând fără speranță zile mai bune,
Nu-s bolnav fizic, dar psihic mă simt pe bune.
Încep să nu mai suport pe nimeni,
Uneori e rău nici măcar pe mine.
Singura alinare o mai am în muzică,
Mă izolez de toți ceilalți și-ți spun că
Nici atunci nu mă simt prea bine,
Că muzica ce o ascult îmi aduce aminte
De cum era să fii liber, să nu ai probleme,
Dar acum sunt tot mai trist zi de zi ce trece.
Acum nu mai am pe nimeni decât prietenii,
Da’ nici așa nu-s sigur că printre ei sunt și dușmani.
Acum poate sunt bucuros și fața îmi surâde,
Dar sufletul e tot mai obosit și simt cum se stinge.
Străzile din cartier ele sunt casa mea
Și mă ajută să m-adăpostesc când viața-i grea.
Băieții din cartier sunt familia mea
Și mă-nțeleg și mă ajută când viața e grea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de tristețe și dezamăgire față de viață și de societate. Vorbește despre greutățile vieții, lipsa de speranță și oboseala sufletească, găsind alinare doar în stradă și în prietenii din cartier.