Știi, hai, știu că știi, nu te minți
Nu mai suntem în ipostaza în care suntem copii
În care unul iartă și trece tot
Cu mine de mână erai gata să sari și-n foc
Nu mai e nevoie să vorbim, să ne mințim
Am ales să ne detașăm când amândoi o știm
Că dacă tu ești cu altul, și eu încerc cu alta
Doar fugim de sentimente, eu m-am săturat, GATA!
O iau din loc, că timpul nu-mi pune stop
Noi ne-am bazat pe ce va fi, ne-am aruncat degeaba-n joc
Dăm la sentimente foc, urlăm unul la altul
Ne certăm fiindcă ne iubim? Să fim serioși, ce dracu’!
Dacă te știu cu altul, promit să nu te strig!
Dar îți promit că dacă te aprinzi, eu am să te sting
Jucăm un teatru ieftin, gen, care pe care
Te-am pierdut că m-ai pierdut, și nimic nu-i la întâmplare.
La cum îmi bate inima am doar vânătăi pe piept
Eu sunt fals, tu ești falsă și nimic nu e corect
Dacă spui că e război de ce dai semne de pace?
De ce mă cauți și refuzi să mă lași în pace
Vezi că roata se întoarce, poate nu acum
Poate… nici nu te interesează tot ceea ce spun
Am încercat să mă adun și când simțeam că reușeam
Îmi apăreai în drum, simțeam cum mă prăbușeam
La cum îmi bate inima ai zice că e război
Între sentimente, noi, între noi, texte și foi
Între noi, doar vânt și ploi, în prezent sunt numai nori
Dacă ai fi în stările mele ai simții cum să poți muri!
Să te simți singură, să n-ai pe nimeni în spate
Să plângi pe aceeași piesă noapte de noapte
Să te gândești că poate, nebunul ăsta avea dreptate
Visai tu să ajungi regina, dar erai departe
Sensul versurilor
Piesa descrie un conflict intens într-o relație, marcat de regrete și sentimente contradictorii. Ambii parteneri se simt pierduți și răniți, dar incapabili să se despartă complet, perpetuând un ciclu de durere și suferință.