Diana Costea – Pentru El

Ține minte, atunci când ai plecat
O parte din mine s-a dus, ține mine
Inima-mi bătea, sufletul urla
Erau de ajuns doar 2 cuvinte
Te iubesc, da, da ține minte
Mi-ai promis totul, ai plecat
Au fost atâtea jurăminte
Atâtea nopți pierdute
Și vise spulberate
Atâtea speranțe duse deodată
Atâta durere și câte amintiri
Le-am amestecat pe toate
Nici nu știu cum să mai fim
În ce lume trăim?
De ce ne amăgim?
Cât să ne mai mințim.

Refren: Hai pleacă, pleacă
Nu te mai întoarce
Pleacă, pleacă
Nu te mai preface
Totul e rece și toate mă doboară
Ah, de ce ai făcut ca tot acum să doară?
Pleacă, pleacă
Hai du-te odată
Și ia, te rog, cu tine tot ce-a fost odată
Inimi frânte, plânsete, multe amintiri
M-am amăgit destul, toate au fost false trăiri.

Ține minte cum am ținut la tine
Nu știu cum s-a întâmplat
Doar tu m-ai spulberat, îmbrățișat, împrăștiat
Mii de momente, totu-i ceva confuz
Acum alerg, aleg să fug decât să mai rămân
Ține minte cât te-am susținut
Iubit, trăit, atât tu m-ai amăgit
Cum ai plecat așa și m-ai ucis ușor
Când eu mă așteptam la sprijin și ajutor
Iubite, mă omori
Mă iei și mă strecori
Îmi intri sub piele
Și îmi spui că ți-a fost dor
Și n-am nicio putere decât să te iubesc
Știu că mă ucizi și totuși, aleg să privesc.

Refren: Hai pleacă, pleacă
Nu te mai întoarce
Pleacă, pleacă
Nu te mai preface
Totul e rece și toate mă doboară
Ah, de ce ai făcut ca tot acum să doară?
Pleacă, pleacă
Hai du-te odată
Și ia, te rog, cu tine tot ce-a fost odată
Inimi frânte, plânsete, multe amintiri
M-am amăgit destul, toate au fost false trăiri.

Soarele apune, soarele răsare
Dar flăcara iubirii noastre când dispare, moare
Obișnuiai să fii raza mea de soare
Acum, viața mea pare a fi…

Sensul versurilor

Piesa descrie durerea unei despărțiri și sentimentul de amăgire într-o relație toxică. Protagonista își exprimă suferința și regretul pentru timpul pierdut, dar și dorința de a se elibera de trecut.

Lasă un comentariu