Dă-i și dă-i! Dă-i și dă-i!
Ardă-i para de bănuți,
Niciodată nu-s prea mulți,
Din greu muncești zi și noapte
Și vrei să le faci pe toate,
De-ai trăi cât pământul
Tot la bani îți stă gândul,
Spune-mi, Doamne, ce să fac
Eu de grija lor să scap.
Dă-i și dă-i! Dă-i și dă-i!
Dar bănuții trag la ban,
Nu la omul cel sărman,
Banu-i tare lăcomos
Și nu stă la cel milos,
Banu-ți stă puteri și nume,
Te poartă, te trage-n lume,
Te ridică, te coboară,
Te-nvie sau te omoară.
Dă-i și dă-i! Dă-i și dă-i!
Aș vrea, Doamne, și bani mulți,
Dar la rău să nu mă uiți,
Să-mi dai viață, să-mi dai bani
Să le dau și la dușmani,
De-aș avea zile și bani
Eu le-aș da și la dușmani,
Chiar de n-am avere multă
Dumnezeu tot nu mă uită.
Dă-i și dă-i! Dă-i și dă-i!
Dar la lume de-i faci bine
Niciodată nu-i cu tine
C-așa lumea-i făcută
De-i faci bine ea te uită,
De ți-i bine, de ți-i rău
Te-ajută doar Dumnezeu.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația complexă dintre om și bani, evidențiind lăcomia și puterea lor, dar și importanța credinței și a ajutorului divin. Vorbește despre dorința de a avea bani, dar și despre teama de a fi corupt de ei, subliniind totodată că binele făcut nu este întotdeauna răsplătit de oameni.