Dagga – Visul Unei Nopți de Vară

Ție îți cer să-mi dai putere
Și spune-mi de ce inima-mi cere altceva
Unde sunt ochii ce mă priveau cândva?
De ce oare nu pot uita?
De multe ori mă trezesc că rătăcesc spre ale amintirilor cărări cu sufletul infipt în nori
Ce-mi desenează aripi și îmi șoptesc
Chiar ai crezut că poți să zbori?
Asa că mintea zboară
La vremuri bune demult apuse
La vorbe spuse fără cuget ce incep să doara iară și iară
Îmi năvălesc în minte cuvinte ce îmi spuneau copile ia aminte, privirea ei te minte
Dar cum poți să nu crezi
Doi ochi atât de verzi
Și cum poți să nu vezi
Privirea ce îmi cerea
Să îmi înving norocul
Să devin focul ca ea să-mi fie apa
Dar GATA, aaaaah
Am încetat să cred de ceva timp
Am renunțat să simt căci nu am timp să mă gândesc a miia oară
Vei fi a mea o viață sau tu vei rămâne doar un vis de vară.
Cu ochii spre cer (x3)
Refren: (x2)
Ție îți cer să-mi dai putere și spune-mi
De ce inima-mi cere altceva
Unde sunt ochii ce mă priveau cândva
De ce oare nu pot uita
Din când în când în când
Îmi vin clipe care-au fost
Dar mă gândesc că n-are rost
Și poate am fost la fel de prost ca Forest Gumb
Sau poate am fost doar dumb
Dar totuși am putere să recunosc că inima-mi cerea
Știu de multe ori am greșit dar am făcut ordine
Știe, acum te văd și nu ești tu
Tu ești acum o amintire
Din ce în ce mai rar
Îți amintești de mine?
Dar eu nu pot să mă opresc să-mi amintesc clarul de lună
Ce îl priveai și așteptai să-ți spun eu noapte bună
Ca să adorrmi tinându-mă de mână
Dar nu am timp să mă gândesc a miia oară
Dacă ai fost a mea o viață sau o vară
Cu ochii spre cer (x3)
Refren (x2)
În minte-mi vine acum o amintire veche
Te văd cum mă strângeai în brațe
Șoptindu-mi suntem suflete pereche
Acum alte buze lași să te sărute în ureche
Și mă întreb de ce nu vede, de ce nu crede
După corneea ta întipărită stă privirea mea
Dar GATA, aaaaahhh
Am încetat să zbor
Și mă trezesc înconjurat de același decor
Blatist în trenul vieții
Hoinaresc din gară-n gară
Doar eu 100 de femei și o singură țigară
Și nu am timp să mă gândesc a miia oară, da
Ramai doar visul unei nopți de vară.
Cu ochii spre cer (x3)
Refren (x2)

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre amintirile unei relații de vară, pierdute în timp. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentele frumoase, dar și de durerea despărțirii, întrebându-se dacă a fost doar un vis trecător.

Lasă un comentariu