M-am născut printre străini într-o lume plină de vicii
Doar c-o mamă și c-un tată am știut să trec peste frici
Mă simt singur uneori că nici ecoul nu răsună
Și zace străpuns în mine demonul ce-i plin de ură
Mă uit spre cer, observ îngerii zboară-n rai
Dar nu-mi găsesc alinare, al meu a rămas fără grai
Las capul în pământ, n-am ce să fac mai presus
Negrul mă-nconjoară, tot ce-i drag a dispărut
Și caut cu disperare doar o șansă de scăpare
Poate mai există măcar o rază de soare
Măcar visele-s frumoase, pline de culori bogate
Tre’ să trag, să lupt, să-ndur, să pot să le trăiesc pe toate
Sunt multe stări care-mi dau târcoale, n-am ce face
De mic voiam să cresc, să ajung și eu mai mare
Oare ce trebuie să fac? În mintea mea e un război
Pentru o clipă aș vrea copilăria înapoi.
Totul în jur meu se transformă-n cenușiu
Orbit de orice speranță, rămân c-un suflet pustiu
Voci din capul meu mă fac mereu să dau de greu
Dar nu le dau importanță și-am credință-n Dumnezeu
Mă plimb prin cartier, observ oamenii care
La rău mă ocolesc, mă lasă plin de-ndurerare
Pictez peisaju’ atroce ce-i plin de culori amare
Las pixul să umple ciornele cu lirica ce doare
Stop… Moment de reculegere
Pentru toată lumea-n care n-am avut încredere
Frăția-i ca un har divin ce se-nclestează-n tre’ străini
Am greșit, vă evit, precum mă feresc de câini.
Voi nu vedeți că dragostea lipsește-n tre noi toți?
Ne comportăm unii cu alții ca niște roboți
Am încheiat și a doua strofă, nu mai am nimic de spus
Te las să te gândești la tot ce-am spus mai sus
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate, luptă interioară și dorință de evadare. Naratorul se simte copleșit de greutăți și își amintește cu nostalgie de copilărie, căutând o rază de speranță într-o lume plină de vicii și amărăciune.