Erai atâta de supărată când ai ieșit din casă [din casă]
Vad din ochii tăi o lacrimă avea să cadă
M-am așezat pe scară și lung te priveam [te priveam]
Ai dispărut în ceață ușor te pierdeam
Alergând spre tine am îndrăznit să te opresc
Nu mă bagai în seamă dar ți-am spus că te iubesc [te iubesc]
N-o să mai greșesc niciodată îți promit
Am promis de multe ori dar îți jur că mă schimb [că mă schimb]
Te rog să mă ierți pentru tot ce am făcut
Și te rog să mă privești cum o faceai la început
Strânge-mă în brațe căci inima îmi plânge [îmi plânge]
Sufletul mi-e trist dar gata îmi ajunge
Dacă vrei lăsăm timpul să decidă pentru noi [pentru noi]
Până și soarele apare după multe ploi [multe ploi]
Dacă ai putea să înțelegi ce se petrece
Ai putea iubita mea să mă poți înțelege.
Tot ce pot să spun trebuie să-ți vezi de drum acum
De ce oare te-ai schimbat atât de mult pe tine nu te-a durut
Încep să-mi amintesc cum era la început
Când eram lângă tine nu trăiam în trecut [în trecut]
Nu mă gândeam nicio clipă la viitor
Dar mi-e frică de prezentul care acum îmi dă fiori
De atunci în mare parte aproape în fiecare seară
Adorm cu tine-n gând și gândul ăsta mă omoară
Vreau să încetez să mă gândesc la tine
Încep să fac orice dar tu știi mai bine
Că n-am cum să uit între noi ce s-a întâmplat
Eu n-am cum să uit chiar dacă tu m-ai uitat
Recunosc că am stricat tot ce a fost frumos
Acum însă regret dar știu că n-are rost [n-are rost]
Spune-mi ce să fac să fie totul ca-nainte
Orice mi-ai cere aș face-o pentru tine
Am suferit dar parcă ție nu îți pasă
Viața fără tine e ca ploaia fără apă.
Tot ce pot să spun trebuie să-ți vezi de drum acum
De ce oare te-ai schimbat atât de mult pe tine nu te-a durut
Să știi că această piesă este pentru tine [pentru tine]
Căci tu ești singura care încă mai crede în mine
Datorită ție acum știu că trăiesc [că trăiesc]
Și tot pentru tine o să lupt să reușesc
Să mă pun pe picioare să fiu ca înainte
Să-ți fiu mereu aproape
Când lângă tine nu e nimeni [nu e nimeni]
Adu-ți te rog aminte de clipele în care spuneam
Că dumnezeu mă tot pune la-ncercare
Știu că doare dar ce-aș putea acum să mai fac
Oricât de mult aș vrea trebuie să mă împac
Că n-am cum să dau timpul înapoi
Dar pot să trag de timp atâta timp cât suntem amândoi [amândoi]
Am încercat să fac orice să uit de durere
Dar tot ceea ce fac îmi aduce doar belele [doar belele]
Lacrimile mele sunt din ce în ce mai reci
Iar tu le faci mai rău să curgă decât să le ștergi
Vreau să știu ce s-a întâmplat între noi 2 oare
Spune-mi te rog pentru ultima dată
Vreau să știu ce s-a întâmplat între noi 2 oare
Spune-mi te rog pentru ultima dată
Vrei să ne împăcăm sau mă lași baltă
Tot ce pot să spun trebuie să-ți vezi de drum acum
De ce oare te-ai schimbat atât de mult pe tine nu te-a durut
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al naratorului pentru pierderea unei iubiri. El își recunoaște greșelile, imploră iertare și își exprimă durerea cauzată de despărțire, dorind o împăcare.