Dacă nu-mi scriu eu însumi
trăiri, peripeții,
nu voi avea-n veci plânsuri
la dispărut, din vii..
.. că-s singurul ce-mi văd
frânturi de existență,
când martorii-s prăpăd;
s-au dus, sunt toți.. absență.
Am poza-n mintea-mi mugur
în brațele de tată
spălându-mă; tot tremur
‘n chiuveta emailată!.
Îmi văd doru-n priviri
la roșcove-n buchet,
pe mama-n primeniri..
c***a la pachet.
Am gustul și acum
de-un leu de turtă dulce,
beau laptele în drum
ce mama mi-l aduce..
.. și-arunc caimacu-n „bube”
din cana cu păcat.
M-azvârl în bălți oriunde;
șiretu-i deznodat!.
Stau noapte-ascuns în piață
dormind printre țărani,
pe sacii plini, de plasă,
cu ardei.. și doi țigani.
Înalț zmeul pe-un câmp
în plin oraș, sau sar;
m-arunc de pe-un coteț,
visând că-s armăsar..
.. și-s tras, chircit pe burtă,
de „tanti-vraci”, c-ulciorul;
da’ a doua zi am scurtă;
iar mi-am scrântit piciorul!.
Îs în gașcă c-un țigan
și-ntârzii mult în noapte;
când văd că tata trece
m-ascund, vorbesc în șoapte.
Sunt dus la capitală
‘n Pobeda cu șofer;
mă pierd, nu urc pe scară,
iau ascensor..”mon cher”!.
Mă văd la Tușnad, mic,
urcând la Sfânta Ana..
Prieten leucemic
mort e.. cu ochi cât cana.
Mă țin c-o verișoară;
ea fură din vecini
trei ouă și dă sfoară
c-am furat eu.. găini.
Și-s încă un ghindoc
-cinci ani n-am împlinit-
când casă schimb de loc;
ce-ai mei au construit!..
.. Este mai jos c-o haltă,
în curte la mamare,
unde în Zil d-armată
mă joc.. Car materiale!.
Mi-a murit bunicuța
ce-avea pridvor c-un câine
și-mi pregătea cănuța;
„un ceai gol și un’ cu pâine”..
Sunt încă cu zulufi
de părul fin, bălai
și fac cozi la cartofi..
la rând, să iau mălai.
.. Închei încet o eră
de puști în devenire
și-am suflet-atmosferă
de-o fină primenire!..
PS
Până și vers, cuvânt, păstrez tot pueril,
s-am neîntinatul gând.. de-un suflet de copil..
03. 03. 2011
Sensul versurilor
Piesa este o rememorare a copilăriei, cu toate bucuriile și tristețile ei. Naratorul își amintește momente cheie, de la joacă și familie, până la pierderi și schimbări, toate văzute prin ochii inocenți ai unui copil.