Deși știi bine despre risipire
de timp, despre amăgire,
crezând cuvintele din file
de cărți,
multe citite
sau trăite..
nu poți să-nvingi
-cu nicio-mpotrivire-
treceri de multe zile,
pierdute, dând vina pe sorți,
ce-n timp ai vrea să stingi.
Ce scumpe știi că sunt
minutele în scurgere definitivă
și te-ncânți privindu-te-n oglindă,
tot crezând
că ești același
-nevăzând trecutele- și dimpotrivă,
ca un vânt
viața-ți se perindă
într-un scufund,
înconjurat de-ai tăi, la fel de lași
și tu te lași, te lași..
Cu câtă ușurință,
-prin program
se pare-
suntem abili să ne mințim,
făcându-ne din neputință
impresia că nu-i nimic,
nu ne-am schimbat c-un gram,
că nu îmbătrânim,
suntem aceeași ființă..
și totu-i fals, până la clinchetul de o-ntâmplare,
până la ziua de-un declic..
.. Când frumusețea-i dusă,
nimeni nu te-ascultă,
nu te mai caută, sau te evită,
sau devii o sursă
de pagubă, sau nedorită,
sau prea multă..
Este malignul presimțit, de care-ai frică
și-l ascunzi,
sau îl refuzi
și-i zici; „destinul”, ce nu te mai implică
.. ce ți-a purtat, o viață, pică.
Nepregătit,
ești la un pas de asfințit..
oh, ce păcat,
să fi crezut că soart-ai păcălit,
când doar în minte te-ai transfigurat,
neștiind
că trecerea-ți prin spațiul lumii-i fără de „rewind”
și timpul nu ți-ai luat,
crezând că ești ca el, un infinit..
.. Să fi ieșit din raftu-ți prăfuit,
să te fi etalat!!!..
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre iluzia pe care o avem despre noi înșine, refuzând să acceptăm trecerea timpului și consecințele acesteia. Persoana se minte singură, crezând că este nemuritoare și că poate controla destinul, dar în final se confruntă cu realitatea crudă a pierderii și a regretelor.