De ce se scrie-ntruna istoria în fals,
N-ajunge oare sângele vărsat?
Ne-nchipuim că viața-i tot un vals,
Am și uitat că dansul pe cadavre e-un păcat?!
Și cine-o scrie nu știm. Nu-ntrebăm
Ce interese au, de ce-s meschine.
Suntem total indiferenți și-i acceptăm
Și umplem țara, neamul, lumea de rușine?!
Nici de-adevăr nu mai avem habar,
Trăim doar ca să trecem zile-n rând,
Nici la părinți n-avem un gând măcar..
Ce-a fost demult se șterge, preferăm „curând”?!.
La școli copiii-nvață -vorba vine-
Despre contemporani, futilii și anoști..
N-au etalon să-nvețe zborul la-nălțime!
Vrem viitor de superficiali, d-agnostici sau de proști?!.
Dar nici neștiința nu-i așa de gravă
Pe cât minciuna într-una invocată..
Nu-s, dar se cred, eroi de gașcă sau enclavă
Făcând din sfântul neam, bandit, din țară.. o spurcată!.
Nemaiavând nicicum din rădăcini
Ne-a părăsit deja orice putere.
Deși cunoaștem vinovații -și nu-s din străini-
Naivi tot noi îi venerăm și-i umplem de avere?!.
Ne merităm și soarta țării și destine,
Trăim cu ignoranța-ntr-un păcat..
Încet, încet, vom pierde viitorul ce ne vine
Și vom sfârși-n declin.. Pământul-i săturat!.
Istoria-i acum doar simplă conjunctură
În folosul celor.. ce nu scriu ce fac!?
Pierzându-ne pe veci tot ce-am trăit și morți.. E-o făcătură!
Decideți!!! Timpu-i scurt schimbării.. Pierdeți iar un veac?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dezamăgire profundă față de falsificarea istoriei și indiferența poporului, care conduc la declinul național. Versurile îndeamnă la trezire și acțiune, înainte de a fi prea târziu.