E inuman să te tot lupţi cu prostul
-Imunul la gândire, raţiune-
Veşnic în „contemplaţiune”
De propria-i universală loţiune;
Soluţia ce-o vede numai el.. agnostul.
Cuvintele la el n-au importanţă,
Oricum nu se cunosc, nu se respectă;
Orice-i propui, ideea e infectă
Şi ştiinţa-i o creaţie defectă..
Răspunsu-i dos de palmă-n.. aroganţă.
O viaţă am trăit cu crez în vorbe
De-a ticlui, în retur de înţeles,
Dar plan sfârşea adesea în regres;
Extaz privit cu lipsă d-interes,
Iar sfatul devenea un..”nas în ciorbe”.
O zi mi s-a deschis profundul craniu
Şi explicaţia-i pur puerilă;
Că nu suntem cu toţi pe-aceeaşi grilă,
Când fapta-i hărţuire pur labilă
Şi s-o comunici rişti un minim.. straniu.
Mă nărui în total inexplicabil,
Căci prost ce sunt nu pot să înţeleg
Cum sute, mii, sunt judecaţi „întreg”
Şi-ades sunt tocmai cei ce totul „dreg”..
E clar, sunt un inept.. Ce lamentabil!?!.
PS
Aveţi cumva răspunsul implacabil
Sau e deja real inexorabil,
Definitiv, parcurs irefutabil?!?
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea și neputința resimțite în interacțiunea cu persoane incapabile de raționament și deschidere la idei. Autorul se simte copleșit de incapacitatea de a comunica eficient cu astfel de indivizi și de a înțelege logica lor distorsionată.