Iertare-mi cer străinilor,
Că nu i-am cunoscut pe toți,
Să le fac grâul pâinilor,
Să îi hrănesc genii, netoți.
Iertare-mi cer amicilor,
Că nu le-am dat tot ce-am avut,
Să fiu „eroul” clicilor..
C-am fost cu ei cât am putut.
Iertare-mi cer iubitelor,
Că nu le-am fost pururi rezervă,
Să le țin contul clipelor
De înșelări.. pus de conservă.
Iertare-mi cer copiilor,
Că într-o zi o să-i las singuri,
Să le fiu contul miilor
De plăți la nebunii, la friguri.
Iertare-mi cer părinților,
Că nu-i mai am și m-au avut,
Să-i pun în lumea sfinților..
Cât au muncit, cât s-au zbătut.
Iertare-mi cer perechii mele,
Că nu i-am fost amant mereu,
Să fie mândră-n toate cele,
Să fiu doar fulg, bogat, Thezeu.
Iertare-mi cer c-am fost destin,
Că n-am făcut ce au vrut alții
Și nu sfârșesc umil, meschin,
Neisprăvit.. în lamentații!!!
Sensul versurilor
Piesa este o mărturisire și o cerere de iertare adresată diferitelor persoane din viața naratorului. Exprimă regretul pentru imperfecțiunile și neîmplinirile din relațiile cu străinii, prietenii, iubitele, copiii, părinții și partenerul de viață, dar și asumarea destinului propriu.