O lume se-mbarcă-n mondializare,
Căci toți suntem o rasă-n vârf de scară
Și-am creat multe trepte către bunăstare,
Din crude experiențe… Viața nu-i ușoară.
Și asta este lumea-n general,
Ce-și recunoaște singură valori și tare
Și-aplică ce câștigă-n… ideal,
Ce vrea cu obstinație s-atingă… Fără-ncetare.
Există însă o ciudățenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli, nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu’,
Unde chiar și credința, acum, e falsă… Anticristă.
E-o țară unde tot se știe, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe școli extinsă-
Nici practica, n-o poți împărtăși din pasiune pură,
Fără să fii părtaș de-o gașcă… Parte prinsă.
Se poartă furt, minciună, tot cu nonșalanță,
Prezumția-i că-s toți definitiv nevinovați,
Căci știu să-și măsluiască greutățile-n balanță
Și să devină infractori de-elită… Potentați.
E țara unde alții-ți spun ce să vorbești,
Sau dacă spui ceva, n-ai cui, e indiferență
-Paradoxal, contribuabil fiind- dar nimeni ești…
E țara unde și prezent și viitor sunt… Decadență.
Aici se face tot dintr-o întâmplare;
Mai explicit, se-ntâmplă totul între ei!…
S-adune avuții, putere, într-o bagatelizare,
De legi, democrație… Este zoo-ul lor, ehei!…
Unde și leii își fac… Și tot ei sunt… și lei!!!
Sensul versurilor
Piesa descrie o țară coruptă unde legile și democrația sunt ignorate. Puterea și avuția sunt concentrate în mâinile unei elite, în timp ce cetățenii sunt reduși la tăcere și indiferență.
