E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic!
Să îmi fac mintea cu suflet tot armonic
Și inimii, de-are necaz, să îi zic… lese-l!.
Să simt că fruntea descrețește-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioși, se sparg în stele
Și dinți umbriți scot albul de sub piele
De buze, se-aninând de colțuri, din rărunchiuri.
Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanșe,
Poate și lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Și să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine..
Din poze, instantanee, pereții să-mi fac planșe.
Și glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM… Singur ce-o fac… și-n vise!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a găsi bucurie și veselie în lucrurile simple, de a elibera mintea și sufletul prin râs. Este un imn închinat stării de bine și optimismului, chiar și în singurătate.