Am fost odată eu, cum trebuie să fiu așa cum ai avut nevoie.
De-ar trece timpu-auriu, să schimb ceva de nu am voie.
Păcat, trecutul veștejit mănâncă sufletul din mine,
De dor necunoscut, îs viu, și mă gândesc la tine.
Și firea mă ucide iar, în negru inima se stinge,
Și ochi-nlăcrimați mă ard, de patimă mă frige.
De am să fiu alături mort, cum zările albastre,
Am să retrag cuvintele-napoi, cuvinte doar a noastre.
Ai fost în viața mea mai tot, acum eu mă întreb cu vină,
Nu pot să sufăr, în nisip se-neacă iar tristețe lină.
De am să plec în lume eu, să caut iar iubire,
Din dragostea ce ne-a cuprins, rămâne-o amintire.
Dar cine odată a întrebat cum poți iubi pe una?
Răspunsul meu va fi iar clar, iubesc și mie-i totuna.
Rog să nu intre-n lipsa mea, în sufletul meu rece,
Mă uit cum vremurile trec, și tinerețea trece…
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dor și tristețe profundă, cauzate de o iubire pierdută. Naratorul reflectă asupra trecutului și a amintirilor, simțind cum sufletul îi este consumat de durere și regret.