Spune-mi unde aș putea să ajung
Pe ce capăt de drum, cu ce oameni mă pun
Spune-mi de ce eu îngheț la -10
Tu admiri vederi la soare și nu știi ce se petrece
Aici e sub oraș, se respiră un pic mai greu
Când se pun răsuflări pe lame, toate pentru un leu
Ai grijă, bro, unde-i negru e și umbră
Printre mulți, cu piatra-n spate, calea e puțin mai lungă
Și vezi multe și ții aproape ce iubești
Nu te uita la mine, mă doare-n pulă ce gândești
Eu refuz să-mbătrânesc, frustrat fără direcție
Pierdut în calculele vieții fără vreo soluție
Spune-mi unde ar trebui să alerg
Cu ce mână mă leg și pe cine să cred
Spune-mi de ce tre’ să calc să primesc pace
C-am luat multe bice, amice, de vreun an încoace.
Anu’ ăsta a fost puțin mai greu
Da-mi revin eu, da-mi revin eu
Și-adu-mi sufletu-n bagaje și-am plecat la drum
Și-am o poveste să vă spun, am o poveste și-o s-o spun!
E vorba despre mine în mare parte
Da’ trăiesc ca tine, frate
Și regret de multe ori că sunt cam drept cu toate
Ar trebui să mi se rupă, nu părerea mea contează
Ca și cum te piși în priză și nu curentează
Prea băiat că poate ai pățit și tu
Că viața-ți dă la m**e și-ți spune păstrează restu’
Când jobul tău vizat de-un an, l-au promovat pe altu’
Ipotecă, bănci, case, îți vine să te duci la dracu.
Spune-mi unde ar trebui să alerg
Cu ce mână mă leg și pe cine să cred
Spune-mi de ce tre’ să calc să primesc pace
C-am luat multe bice, amice, de vreun an încoace.
Anu’ ăsta a fost puțin mai greu
Da-mi revin eu, da-mi revin eu
Și-adu-mi sufletu-n bagaje și-am plecat la drum
Și-am o poveste să vă spun, am o poveste și-o s-o spun!
Sensul versurilor
Piesa descrie un an dificil, plin de obstacole și dezamăgiri. Cu toate acestea, naratorul își exprimă hotărârea de a depăși greutățile și de a-și continua drumul, păstrând o licărire de speranță.