Mi-ai zis, că tu, de fapt nu vrei flori
(Că tu de fapt nu vrei flori)
Dezbracă-te baby, și întinde-te încet, încet pe covor
(Întinde-te încet, încet pe covor)
Nu vreau să risc, să ne îndrăgostim
Că știm și noi
Că n-are
N-are rost
(Naah)
Da’ poate mă las, amăgit de chip
Treci deasupra mea, și apoi vom face schimb
Uneori mă întreb de ce sunt toate făcute așa?
Uneori te întreb și pe tine..
De ce interpretezi, totu-așa greșit?
Și mai ales și pe mine?.
Nimeni nu va vorbi
Cu mine, doar cei ce-i știu
Azi totu-i azuriu
Pe catedră. Târziu
Arată-mi tot ce vrei.
Nu ține cont de ei.
Noi suntem stinși babe..
Ne-au rămas doar scântei.
Ne-au rămas doar scântei..
(stop).
Nimeni nu va vorbi
Îți jur, el nu va știi.
Haide, nu te opri
Știu că ai fantezii
Prin gesturi și prin s*x
Arată-mi ce-ți dorești
Eu plec când te trezești
Nu-mi spune că-l iubești
Nu-mi spune că-l iubești
Dar nu-mi spune, nu-mi spune că îl iubești.. (tune)
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație complicată, bazată pe atracție fizică și fantezii, dar lipsită de profunzime emoțională și angajament. Naratorul exprimă confuzie și dezamăgire față de interpretările greșite și lipsa de comunicare sinceră, sugerând o conexiune superficială și efemeră.